Thasos insula de smarald indicata piratilor

Vacanta este unul dintre locurile acelea din viata de neuitat, unde omul ajunge la confluenta cu copilaria, pentru ca, atunci se intampla cele mai nevinovate aventuri pe care si le poate permite uitand de civilizatie si de cotidian.

Si cand este vorba despre aventura, oare cine se poate intrece cu un pirat?

Unul dintre locurile acelea este bineinteles o insula situata undeva in Grecia. Si credeti-ma in Thasos nu gasesti doua locuri identice venind pe calea apelor, fiindu-ti si foarte dificil sa te decizi unde este mai bine sa te opresti. Fiindca oriunde intalnesti locuri de neuitat, de fotografiat, de memorat, incat imi cer iertare daca, poate voi omite ceva.

Thasos sau Tasos (în greacă: Θάσος) este o insulă din Grecia situată în bazinul nordic al Mării Egee (Marea Traciei), la 8 km distanță de coasta meridională a Traciei. Insula are o suprafață de 398 km2, fiind a douăsprezecea, ca mărime, din Grecia și este cea mai nordică dintre insulele arhipelagului grec, iar pornind a da ocol insulei este vorba de aproximativ 100 km de sosea mai mult decat civilizata cu doua sensuri de circulatie.

Același nume este purtat actualmente și de cel mai mare oraș de pe insulă (denumit și Limenas Thasou, „portul insulei Thasos”), precum și de municipalitatea (δήμος, dimos) corespunzătoare (inclusă în fosta prefectură Kavala, până în 2010), care coincide cu teritoriul insulei. Aceasta aparține administrativ regiunii Macedonia de Est și Tracia din Grecia.

Inceputul aventurii mele este intr-o seara furtunoasa de 12 iunie 2013, in Bucuresti, cand aveam un bagaj cat pentru doua saptamani de excursie cu contract last minute, obtinuta cu „mari sacrificii” de pe net, de la o agentie despre care nu auzisem niciodata, dar despre care m-am documentat si am aflat multe lucruri. Era un parteneriat cu Hello Holidays, insa stiti cum este procesul de obisnuire cu noutatea, uneori dauneaza sistemului nervos, si recunosc aveam si o doza de emotii, intrucat la inceputul anului a fost o campanie de vacante cu 1 Euro care ascundeau in spate si alte cheltuieli neprevazute.

Cu greu am alergat prin ploaie sa prind un taxi, care sa ne duca la Academia Militara unde era punctul de intalnire la oa 22.00 cu autocarul. Insa ca in orisice aventura totul avea sa se termine cu bine a doua zi 13 iunie 2013, cand am ajuns la ferry boat, in portul Kavala, in Grecia dupa o noapte scanteietoare de fulgere la trecerea prin Bulgaria, dupa vreo 700 km de mers cu autocarul si vreo 3 escale in noapte pentru necesitati.

Desi in Thasos arar ploua, iata ca eu am purtat ploaia cu mine si am adus-o din Romania insa, a fost exact cum trebuia mai bine pentru a parcurge atatia kilometri pe timp de vara, fara a suferi de caldura recunoscuta de la greci.

Pentru a ajunge pe insulă, eşti purtat de zeci de pescăruşi, care pentru o bucată de pâine sau un biscuit se apropie de ferry boat (care te va costa 10 Euro/persoana dus-intors) suficient cât să le poţi observa penajul imaculat, ochii negri patrunzatori si chiar cersesc in stilul caracteristic aproape umanizat asa cum am inregistrat si eu.

Insula isi  intampina vizitatorii cu o briza extrem de placuta care face aerul respirabil in plina vara cu un miros caracteristic de conifere, apa limpede şi cristalina, nisip fin, livezi de maslini şi multa verdeata. Primul contact vizual cu insula m-a impresionat, insa, imi puneam problema, oare voi avea ceva de facut 2 saptamani intr-un loc ce de la departare nu dadea impresia de a fi prea incapator.
Destinaţia finala este Potos, una dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe insula. Daca vremea este favorabila şi cerul senin, din Potos se poate vedea Muntele Athos chiar din fata acestuia. Insa pentru a ajunge in Potos cu autocarul este necesar sa parcurgem un traseu minunat prin cateva localitati situate la plaja (grecii folosesc termenul de skala): Thasos, Skala Rachoni, Skala Prinos, Skala Sotira, Skala Maries, Tripiti, Limenaria, Pefkari si in fine Potos.
Desi sunt sofer imi dau seama ca pentru mine a fost o binefacere sa ma pot odihni tot acest drum, mai ales ca pentru doua persoane este cu mult mai ieftin la cei 59 de Euro dus /intors. Desigur insula iti ofera posibilitatea sa utilizezi sistemul de Rent a car destul de convenabil, si atunci care ar mai fi rostul de a sofa individual 1400 de km din Bucuresti, tinand cont ca in cala autobuzului pot intra o multime de bagaje, nesocotind si bagajele de mana,  in plus si aerul conditionat ce si-a facut treaba cu brio.
Insula Thassos este inconjurata de plaje superbe de-a lungul intregii coaste. Unele dintre ele sunt ordonate si aglomerate, iar altele sunt linistite. Soseaua principala a insulei este intr-o stare foarte buna, permitand accesul turistilor catre multe dintre plajele Thassos-ului. Exista multe optiuni pentru doritorii de plaja, fiecare dintre acestea avand farmecul ei – See more at: http://www.thassos.ro/plaje-thassos.php#sthash.YhTonOUp.dpuf
Insula Thassos este inconjurata de plaje superbe de-a lungul intregii coaste. Unele dintre ele sunt ordonate si aglomerate, iar altele sunt linistite. Soseaua principala a insulei este intr-o stare foarte buna, permitand accesul turistilor catre multe dintre plajele Thassos-ului. Exista multe optiuni pentru doritorii de plaja, fiecare dintre acestea avand farmecul ei – See more at: http://www.thassos.ro/plaje-thassos.php#sthash.YhTonOUp.dpuf

Views: 0

Lasă un răspuns