Telekom lansează două aplicaţii mobile inedite pentru viitoarele şi proaspetele mămici

  • Aplicaţiile mobile  şi Eu, Mămica oferă informaţii şi sfaturi utile cu privire la perioada de sarcină și la dezvoltarea şi îngrijirea copilului în primele sale etape de viaţă
  • Aplicaţiile sunt realizate în parteneriat cu cea mai mare platformă pentru părinţi din România, Desprecopii.com
  • Odiseea Sarcinii este singura aplicaţie mobilă de pe piaţa de telecomunicaţii din România dedicată femeilor însărcinate

Pentru viitoarele şi proaspetele mămici dornice în permanenţă să se informeze cu privire la dezvoltarea şi îngrijirea copilului lor, în primele sale etape de viaţă, Telekom Romania lansează un pachet de aplicaţii mobile, realizate în parteneriat cu cea mai populară platformă pentru părinţi din România, Desprecopii.com. Cele două aplicaţii, Odiseea Sarcinii şi Eu, Mămica oferă acces la o serie de instrumente specifice, informaţii şi sfaturi utile, începând cu prima lună de sarcină şi continuând în primii ani de viață ai copilului.Eu, Mamica

„Prin intermediul celor două aplicaţii mobile, dorim să fim alături de mămicile moderne şi responsabile, să le ajutăm să descopere frumuseţea de a fi părinte, oferindu-le informaţii utile, sfaturi, precum şi o serie de instrumente şi calculatoare menite să monitorizeze dezvoltarea copilului, pas cu pas”, declară Bogdan Țibrin, Manager Aplicații, VAS, Parteneriate și Afaceri Noi, Telekom Romania.

„Telekom a înțeles rapid viziunea noastră și dorința de a oferi viitoarelor și proaspetelor mămici mai multă mobilitate și acces la informație de calitate de oriunde și oricând”, declară Florin Popescu, Business Owner, Desprecopii.com.

Odiseea Sarcinii este singura aplicaţie mobilă de pe piaţa de telecomunicaţii din România dedicată femeilor însărcinate. Cu această aplicaţie, mămicile în devenire pot parcurge mai uşor cele aproximativ 40 de săptămâni de sarcină, să descopere emoţia şi bucuria fiecărui moment şi să înţeleagă cât mai bine schimbările şi transformările la care sunt supuse (la nivel de corp, organism, familie etc.). Aplicaţia pune la dispoziţie atât informaţii utile referitoare la dezvoltarea bebelușului şi a mamei, legate de sarcină, naştere, sănătate şi nutriţie, cât şi o serie de calculatoare şi utilitare speciale, precum: Săptămânile de Sarcină, Nume de copii, Monitor de Greutate, Albume, Vizite la Medic, Contor de lovituri (mişcări bebe), Contor de Contracţii, Planificator Naştere, Liste de cumpărături utile, Trusoul Bebeluşului, Anunţă Naşterea şi multe altele.

Prin intermediul aplicaţiei Eu, Mămica, proaspetele mămici beneficiază de informaţii despre sănătate, îngrijirea şi dezvoltarea copilului, relaţia părinte-copil, precum şi de o serie de sfaturi utile pentru mămici şi tătici, astfel încât aceştia să experimenteze din plin frumuseţea sentimentului parental. Pe lângă aceste informaţii atent alese, aplicaţia înglobează o serie de utilitare şi calculatoare, precum: Bebeluşul – primele 52 de săptămâni, Grafice de Creştere, Calendar de Vaccinare, Activităţi pentru Copii, Album foto şi multe altele.Odiseea Sarcinii

Ambele aplicaţii mobile se integrează în mod natural cu platforma Desprecopii.com, facilitând accesul la o serie de servicii menite să ofere suport pe parcursul călătoriei de părinte (Ştiri, Anunţuri, Întrebări, Forum, Jurnal, Album de poze, Director, Reţete Culinare etc.). Mămicile utilizatoare pot accesa cu uşurinţă diverse secţiuni ale site-ului, pot primi notificări pe telefon când li se răspunde la o întrebare sau notificări pe mesageria privată. Mai mult, prin intermediul butonului „Panică”, ele pot primi răspunsuri în situaţiile de criză de la miile de persoane aflate în comunitate, dispuse să ofere o mână de ajutor.

Cele două aplicaţii mobile pot fi descărcate gratuit din Google Play și, în curând, din Apple Store și sunt compatibile cu sistemele de operare Android, versiunea 2.3. sau ulterioară, respectiv iOS, versiunea 7.0. sau ulterioară.

15 septembrie 2015 – Telekom Romania

Visits: 0

Lasă un răspuns