Sony prezintă la CES 2015 noi tehnologii

 

  • Muzica se aude așa cum a fost înregistrată datorită tehnologiei High-Resolution Audio
  • Sunet pur și puternic în orice încăpere din casă prin SongPal Link™ pentru audiții wireless în mai multe încăperi simultan
  • Calitate ridicată pentru sesiunile audio wireless cu codec-ul LDAC™
  • Gamă variată de servicii de streaming audio prin Google Cast

La Consumer Electronics Show 2015, Sony prezintă o serie de tehnologii inovatoare care îți aduc acasă o experiență audio de excepție.

Hi-Res AUDIO

Dacă vrei să asculți muzică acasă via Wi-Fi, poți folosi noua tehnologie SongPal Link pentru redare simultană în mai multe încăperi sau poți să asculți în sistemul audio orice piesă stocată pe telefon sau tablet.

Cu o rezoluție mai mare decât cea a fișierelor MP3 sau cea a CD-urilor, sunetul de înaltă rezoluție păstrează cele mai fine detalii ale fiecărei note muzicale, aducându-te mai aproape de spirtul muzicii așa cum a fost înregistrată. Beneficiezi acum de o experiență audio wireless îmbunătățită datorită codec-ului LDAC care permite transmiterea pachetelor de date de trei ori mai eficient decât prin conexiunea Bluetooth® standard.

Sony este partenerul de lansare al serviciului audio Google Cast, prezentat oficial la CES. Noul serviciu este o modalitate simplă și ușoară de a te bucura de servicii de streaming audio inclusiv Pandora, Google Play Music, Deezer și altele direct pe sistemul audio de acasă. Tot ce trebuie să faci este să lansezi comanda “cast”  în aplicația favorită pe sistemele de operare Android sau iOS și să selectezi un difuzor sau un grup de difuzoare, incluzând modelele compatibile de bare de sunet, boxe wireless sau sistemele Home Cinema AV Sony.

Tehnologia SongPal Link pentru redare în mai multe încăperi îți permite să te bucuri de muzica preferată stocată pe smartphone sau pe PC în toată casă, datorită conexiunii Wi-Fi. Conexiunea Wi-Fi dual-band îmbunătățită (2.4GHz/5GHz) oferă un semnal mai puternic, fără interferențe pentru o audiție fluidă și stabilă, inclusiv pentru serviciile streaming compatibile, ca Google Play Music, Deezer și altele. Te bucuri de toate aceste servicii la cea mai bună calitate, îmbunătățite până aproape de Hi-Res Audio cu ajutorul tehnologiei Sony DSEE-HX™, pentru un sunet mai puternic și mai clar. Funcția Smart Zone Management prioritizează în mod inteligent traficul în rețeaua wireless, pentru audiții așa cum îți dorești[1]. Instalarea este foarte simplă, deoarece poți controla totul din smartphone sau tabletă cu cea mai nouă aplicație Sony SongPal™ (pentru Android sau iOS).

Atunci când vrei să asculți muzică wireless prin Bluetooth nu trebuie să accepți un rabat de la calitatea semnalului. Sony prezintă la CES o serie de dispozitive – de la bare de sunet și receptoare AV, la căști și difuzoare – compatibile cu noul codec LDAC. Până acum, transmiterea prin Blueetooth pentru audiție a fișierelor audio de înaltă rezoluție presupunea o compresie puternică a acestora, care se traducea în compromiterea sunetului redat. Însă codec-ul LDAC îmbunătățește eficiența codării, pentru un streaming audio de o calitate uimitoare de la dispozitive ca Sony Walkman® NWZ-ZX2 la dispozitive compatibile.

Noua gamă de dispozitive audio Sony va fi disponibilă în magazinele din Europa în lunile următoare.

[1] Până la 10 produse, inclusiv unitatea centrală, pot fi incluse în SongPal Link

8 ianuarie 2015 – SONY

Visits: 0

Lasă un răspuns