Samsung S27D590C de 27” un produs creat special pentru un conținut multimedia mai realist și captivant

Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat monitorul curbat full HD S27D590C de 27”, dezvoltat pentru a îmbunătăți experiența de vizionare a utilizatorilor.

„Noul nostru monitor curbat de 27 introduce noi standarde în privința experienței de vizionare a filmelor și a jocurilor prin ecranul curbat, funcțiile de divertisment, calitatea ridicată a imaginii și design-ul premium. Modelul S27D590C încorporează eforturile noastre pentru crearea unei experiențe de divertisment de neuitat”, a declarat Seoggi Kim, Senior Vice President al Visual Display Business, Samsung Electronics.

SD590C_R-Perspective

Spre deosebire de monitoarele tradiționale cu ecran plat, modelul S27D590C, prin design-ul său curbat, îmbunătățește experiența de vizionare, curbura monitorului fiind echivalentă cu cea a ochiului uman.

În plus, curbura ecranului lărgeşte câmpul vizual și oferă profunzime imaginii, astfel încât utilizatorii se pot bucura de o vizualizare panoramică și de senzația de efect 3D. Aceasta este intens experimentată în jocuri precum simulatoarele de raliuri, de zbor, jocurile cu aventuri sau de acțiune.

Modelul beneficiază de un unghi de vizibilitate de 178 de grade, atât orizontal cât și vertical, un contrast de 3000:1 şi o luminozitate de 350 cd/m2 .

București, 19 septembrie 2014 – Samsung Electronics Co., Ltd.

Visits: 0

Lasă un răspuns