Samsung Electronics lansează gama Total Curved Solutions la IFA 2014
Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat astăzi Total Curved Solutions, o serie de televizoare și dispozitive audio curbate, dezvoltate pentru a le oferi utilizatorilor o experiență captivantă și soluții de cea mai bună calitate. Această gamă extinsă conține 17 televizoare curbate FHD, UHD și LED, ale căror mărimi variază de la 48 până la 105 inci, revoluționarul TV UHD Bendable de 105 inci și un nou Soundbar curbat. Împreună, aceste dispozitive consolidează poziția de lider pe care Samsung o deține pe piața produselor curbate.
„Suntem la începutul unei noi ere a vizionării TV, dominată de design-ul curbat, simplu, dar impunător, care oferă experiențe vizuale și senzoriale captivante”, a declarat HyunSuk Kim, Executive Vice President, Visual Display Business la Samsung Electronics. „IFA 2014 este un bun moment pentru a arăta pieței noile televizoare curbate, pentru a le integra în viețile utilizatorilor și pentru a pune accent pe experiența vizuală deosebită pe care acestea le oferă utilizatorilor.”
Soluții care răspund mai multor cerințe ale utilizatorilor
La IFA 2014, Samsung va prezenta cea mai largă selecție de televizoare curbate și produse audio care a fost lansată până acum pe piața europeană, care include 17 modele de televizoare curbate UHD, FHD și LED, ale căror mărimi variază între 48 și 105 inci. Televizorul UHD curbat de 105 inci este cel mai mare televizor UHD curbat din lume și a fost lansat pe piața europeană în luna iulie.
Televizorul UHD curbat de 105 inci are un ecran panoramic 21:9, care le permite utilizatorilor să se bucure de o experiență vizuală captivantă, similară cu cea dintr-un cinematograf, la ei acasă. Ecranul cu 11 milioane de pixeli (5120×2160) este de cinci ori mai performant decât cel al unui televizor full HD și adaptează orice tip de conținut la rezoluția UHD. În plus, tehnologia Samsung Peak Illuminator recunoaște diferențe subtile de luminozitate și pune în evidență contrastele, pentru a extinde luminozitatea ecranului, oferind mai multe detalii, chiar și în cazul imaginilor întunecate. Televizorul Samsung UHD curbat de 105 inci are un set de boxe de 160W inclus, care le oferă utilizatorilor o experiență auditiva captivantă, în timp ce design-ul său Timelesss Gallery se potrivește perfect în casele utilizatorilor.
Samsung a lansat și primul televizor flexibil din lume disponibil pe piața europeană, Bendable UHD TV. Cu un ecran impresionant- UHD de 105 inci, televizorul flexibil poate trece cu ușurință din stadiul curbat la cel plat, oferindu-le astfel utilizatorilor posibilitatea de a alege modul de vizionare pe care îl doresc, pentru o experiență vizuală optimă. Acest nou produs Samsung a fost creat cu același design Timeless Gallery și dispune de o curbură de 4200R atunci când se află în acest stadiu. Funcțiile UHD Dimming și UHD Upscaling oferă imagini clare, reduc reflexia luminii și oferă un contrast optim pentru imagini de calitate superioară.
Sunet puternic, în completarea experienței de vizionare
Extinzând experiența tehnologiei de ultimă generaţie dincolo de televizoare, Samsung anunță primele modele de soundbar-uri curbate, HW-H7500 și HW-H7501. Design-ul elegant şi performanţele superioare corespund chiar şi celor mai preteţioase cerinţe ale utilizatorilor.
Samsung a lansat și un nou sistem Wireless Audio Multiroom, M3. Noul produs poate fi control cu ajutorului dispozitivelor smart şi oferă un sunet cald, natural.
În plus, Samsung a anunțat un parteneriat cu serviciul Spotify care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a asculta muzică de pe toate dispozitivele lor smart prin intermediul aplicaţiei Spotify Connect. De asemenea, acest parteneriat face posibilă redarea audio la mai mult de două sisteme Samsung Wireless Audio Multiroom în același timp.
Extinderea ecosistemului UHD cu standarde de protecție a conținutului și conținut premium UHD
Samsung s-a dedicat dezvoltării ecosistemului UHD, semnând parteneriate cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piața de divertisment din lume, precum Amazon, Netflix, dar și cu parteneri europeni, printre care maxdome, Wuaki.tv și CHILI; în plus, marile rețele de televizune europene vor oferi programe TV, programe sportive și filme la rezoluție UHD pentru utilizatorii televizoarelor Samsung Curved UHD.
În septembrie, televizoarele Samsung Curved UHD vor putea reda conținut Netflix UHD în mai multe țări europene pe măsură ce Netflix își extinde serviciile; astfel, serialele preferate de mulți telespectatori, precum House of Cards, vor putea fi vizionate la calitate UHD. Amazon colaborează cu marile studiouri de la Hollywood și alți parteneri pentru a livra anul acesta filme și emisiuni TV la calitate UHD.
De asemenea, Samsung a colaborat cu parteneri din industria dezvoltării soluțiilor sigure pentru distribuția de conținut UHD. Parteneriatul cu Secure Content Storage Association (SCSA), ai cărui membrii fondatori includ SanDisk Corporation, 20th Century Fox, Warner Bros. și Western Digital, asigură stabilirea unor standarde de siguranță pentru stocarea conținutului. Astfel, Samsung le va putea oferi utilizatorilor conținut premium de la studiourile Hollywood prin servicii de descărcare online.
Colaborare cu renumitul artist digital Miguel Chevalier
Nu în ultimul rând, vizitatorii standului Samsung au posibilitatea să experimenteze tehnologia curbată Samsung într-o manieră artistică, prin instalația de artă digitală „The Origin of the Curve”, creată în colaborare cu artistul Miguel Chevalier. Instalația prezintă caracteristicile estetice ale televizoarelor curbate Samsung UHD și interesul companiei pentru integrarea artei în tehnologie.
Instalația „Origin of the Curve” demonstrează afinitatea naturală pe care o avem cu toții față de liniile curbe. Artistul s-a inspirat din puterea și frumusețea acestor linii și a construit, din televizoare curbate UHD, mai multe bolte care se suprapun. Culori puternice și imagini clare sunt expuse pe ecrane la rezoluție UHD. Aceste imagini se vor îmbina și se vor despărți în ritmuri repetitive, la viteze variate. De asemenea, senzori cu infraroșu vor permite vizitatorilor standului Samsung să interacționeze prin crearea de fluctuații vizuale pe ecranele curbate, ca răspuns la atingere și mișcare.
București, 4 septembrie 2014 – Samsung Electronics Co., Ltd.
Views: 0