Philips Xenium X818 la review

Sunt un simpatizant Philips si lucrul acesta nu il neg, din capatul locului. Pentru ca, respect traditia si punctul de pornire, al acestui brand, care producea, inca din copilaria mea, niste “scule audio”, care iti luau ochii, si poate, chiar si maul, cand le vedeai/ascultai datorita personalitatii sclipitoare a produselor Philips, acestia fiind si unii dintre deschizatorii de drumuri si trenduri in industria electronica. Uneori ma simt ca o baba care jeleste pe cei morti, dar, altfel, nici nu as putea sa fiu, stiind ca, in anumite epoci de inceput, oamenii chiar isi cheltuiau mici averi, pentru a putea avea contact cu tehnologia timpului, si, cu un divertisment, care pe atunci, era la nivel de moda, si de lux, iar poate, salariile lor nu ajungeau, pentru a-si satisface, astfel de veleitati.

Asa cum se poate vedea terminalul Philips Xenium X818 este foarte aratos, cu un display extrem de frumos stralucitor si vizibil din orice unghi, si protectia ochilor de lumina albastra SoftBlue, sistem binecunoscut deja, la produsele Philips. Si acesta, ar fi un epitet prea modest, pentru a defini liniile de design, sculptate, si profile de care nu iti poti dezlipi cu usurinta privirea. Este ca atunci, cand te indragostesti de o femeie, si, iti este foarte greu sa definesti, uitandu-te la detalii, si spunand cu greutate, care dintre acestea te vor atrage, in balanta examinarilor, mai mult. Plat pe spate si mat metalic in parti, acoperit cu sticla, din materiale perfect finisate, totusi, mai alunecos decat alte modele, pe care le-am mai avut prin teste, pot spune cu tarie, ca, o husa va asigura un grip mai temeinic, in calculul coeficientilor de alunecare, cu care, mana utilizatorului va trebui sa duca o lupta castigatoare.
Pachetul de vanzare da un aer de clasicism, caci, nu va reusi sa te duca intr-o atmosfera futuristica, odata analizat continutul si designul de carton colorat.

Vom face inventarul interior si vom constata necesarul. Iar utilizatorul va vedea ca nimic din ce si-ar dori, nu lipseste de acolo.

  • smartphone-ul mid-range unibody, cu o carcasa estrem de bine prelucrata, am mai zis;
  • cheita de acces la compartimentul SIM;
  • castile handsfree cu buton si microfon dar si un design plin de personalitate;
  • incarcatorul cu iesire USB si 5 Vcc / 2000mAh, va putea asigura o incarcare rapida;
  • cablul alb de incarcare/date USB/microUSB de consistenta destul de rezistenta;
  • o carcasa de protectie din plastic semitransparent, rigid;
  • manualele de utilizare/punere in functiune in diferite limbi de circulatie si certificatul de garantie.

Deci stam bine, si putem sa dam prima apasare de buton power on/off/standby, dupa ce vom introduce in compartimentul SIM cele trebuincioase necesare pornirii terminalului si intrarii in corespondenta cu retelele inteligente.

In rest, carcasa pare a avea o constitutie robusta, pentru ca nu contorsioneaza, iar in mana, se simte ca si un alt obiect solid, pe care il putem prinde cu usurinta in podul palmei, dar cu mult mai rafinat, in conformitate cu gusturile utilizatorului. Este si un pic mai solid si prin prisma greutatii de 167,5 g, la dimensiuni de 76 mm×153,5 mm×6,95 mm. Insa, tinand cont ca X818 poarta in pantecele sale un acumulator de 3900 mAh ce ii va conferi o autonomie buna, si de displayul de 5,5 “, care isi va spune cuvantul in raportul consumurilor de energie inmagazinata, acest compromis poate fi acceptat, cu cea mai putina durere. Impresia buna o realizeaza prezenta butonului senzor de amprenta, acelasi cu cel de intrare prin apasare mecanica in meniul Home, dar si comutatorul mecanic lateral dreapta sus de schimbare in “Default mode on/off” ce va umbla simtitor la consumul de energie din acumulator, in sensul imbunatatirii timpului de lucru.
Philips Xenium X818 este angrenat in functionare de procesorul octa-core MediaTek Helio P10 MT6755, tactat la frecventa de 2.0GHz. Procesorul rapid are ca si partener de nadejde in jocuri si aplicatii, placa video Mali T860MP2, ruland prin cei 3GB de memorie RAM si 32GB de memorie interna, fireste, capacitatea de stocare putand fi extinsa cu 128GB prin sertarul SIM dotat la alegere cu slot MicroSD.
Desigur am atasat diagramele Benchmark pentru cei interesati de veridicitatea celor spuse despre configuratia enuntata dar si cateva cifre ce pot defini experienta de utilizare cu acest gen de terminal.

X818 se descurca bine in meniurile sale si printre aplicatiile deschise, insa, sistemul sau de operare in perioada aceasta, in care Android 8.0 si-a facut aparitia, pare deja depasit, si fara vreo speranta, ca acesta sa mai primeasca vreun upgrade. Sau poate cine stie?
Stiu un loc unde cu siguranta configuratia nu va conta cat de actuala este, insa va oferi cu siguranta nota de calitate, sau nu, tinand cont ca nu toti utilizatorii de terminale sunt si gameri, cat majoritatea suntem utilizatori de multimedia si surfing, si cu siguranta ne-am luat telefon ca sa tinem legatura cu lumea.
Terminalul este unul serios, si in ceea ce inseamna conectivitatea, si as dori sa adaug un tabel, care sa defineasca acest lucru. Conectivitatea are o gama larga de posibilitati, la alegere, in functie de posibilitatile pe care utilizatorul le are la indemana in zona deservita de operatorul la care este arondat. Testele mele au vizat operatorul Telekom Mobile si anume 4G, iar terminalul a functionat foarte bine indiferent in zona in care ma situam, in interior sau in exterior, reteaua inteligenta oferind toate serviciile sale la un bun nivel calitativ. Zilele in care utilizatorii erau frustrati au trecut, iar X818 va oferi o interfata foarte buna cu sistemele actuale.
Asa cum spuneam utilizatorii actuali sunt atrasi de zona de divertisment, si nu vor rata nicio ocazie sa poate sa realizeze o fotografie. Camera foto PDAF de 16 MPx focalizeaza rapid si ofera posibilitatea de a obtine mai usor instantanee de care recunosc sunt si eu indragostit. Galeria foto realizata de mine in timpul pereglinarilor zilnice imi da taria sa spun ca este o camera cu un senzor bun, chiar daca nu cel mai bun pe care l-am testat. Insa cu siguranta va las subiectivitatea sa isi spuna cuvantul in galeria foto de mai jos.


Un punct forte al acestui model de terminal este autonomia. Si as putea spune lucrul acesta ca este asa, pentru ca depaseste cu brio doua zile de utilizare. Dar numai in modul meu de utilizare, mai calm decat al ator impatimiti de butoane. E clar, ca cei 3900 mAh au adus si o imbunatatire in timpul de standby, dar butonul de economisire energie mi se pare o idee foarte buna, atunci cand esti departe de o sursa de reincarcare, sau nu prea ai timp de pierdut, odata cu reincarcarea acumulatorului.
 

Visits: 0

Lasă un răspuns