Nokia 5 review

 
Nokia 5 este un terminal ce a fost lansat acum un an, dar parca si acum isi mentine parfumul primei reintalniri, cu un brand consacrat, care a trecut printr-o istorie furtunoasa. Insa, cu atat mai palpitanta, atunci cand, istoria s-a dovedit sa devina la un moment dat, plictisitoare si desueta. 
Astazi, ne bucuram sa avem un terminal modern, si de calitate, asa cum, poate am gandit cu cativa ani de suferinta mai inainte, ca acest model sa apara.
Chiar daca, aici nu este vorba despre un flagship, avem toate atributele si specificatiile care ne vor determina sa ne dorim sa-l cumparam, nefiind cu nimic mai prejos, decat ceea ce am mai vazut pe la competitie. Acest midrange, cu aspect de premium, de culori: albastru temperat, argintiu, negru mat, aramiu, inca de la lansare, se dovedeste a fi un terminal de buget, un fel de cadou, pe care HMD Global il face utilizatorilor consacrati de Nokia, pentru perioada in care acestia au parasit corabia competitivitatii. Zic, a fost un gest intelept, pentru a recuceri cativa din pasii de front pierduti. Desigur toata lumea ii asteapta cu interes si pe urmatorii, sub bagheta noilor finlandezi.

Asa cum stiti inca mai obisnuiesc pentru curiosi sa pun galeria foto cu continutul pachetului de vanzare, si practic mi se pare a fi util, pentru a cunoaste si prezentarea comerciala, de magazin, care cu siguranta va avea un cuvant de spus despre seriozitatea producatorului de telefoane. Da, nimic de reprosat, chiar daca in fotografiile mele nu se regasesc cadre cu castile Stereo, trebuie sa ma credeti pe cuvant, ca acestea se regasesc in pachet. Continutul este: terminalul unibody Nokia 5, incarcatorul USB cu iesire 5Vcc/2A, cablul de incarcare/date USB/microUSB, castile Stereo cu microfon, ghidul rapid de exploatare, cheita de acces la compartimentul nano SIM/slot card MicroSD pana la 128 GB.
Nokia 5, a fost lansat in 2  modele functie de memorie: de 2 GB si versiunea de 3 GB. Este echipat cu un display IPS de 5,2 inci HD (720p), chipset Qualcomm Snapdragon 430, spatiu de stocare de 16 GB, camera din spate de 13 MPx, camera frontala de 8 MPx si acumulator de 3000 mAh. Ruleaza Android 7.1.1 Nougat si ofera optiuni de conectivitate moderna, inclusiv portul Wi-Fi, Bluetooth si USB de tip C.
Terminalul din aluminiu si sticla este intr-un format atractiv si uimitor de bine de rotit printre degetele unei maini, fara emotia ca acesta sa poata fi scapat pe pardoseala. La greutatea de 160 g il vei simti in palma, dar va fi extrem de echilibrat in dimensiuni si rotunjimi dar si in aderenta palmei de palpare, acolo unde senzorul de amprenta te va face. Sunt niste senzatii extrem de placute in utilizare, dand impresia unei jucarii imbietoare catre aventuri, unde si speakerul extern isi spune cuvantul pus la treaba de un amplificator inteligent (TFA9891).

In premiera m-am gandit ca ar fi bine sa va prezint si un tabel cumulativ cu principalele caracteristici diferentiatoare, ce va pot produce o decizie obiectiva, in alegerea acestui model.

Avem de toate din cele utilizabile in viata de zi cu zi si la pretul dat chiar nu veti suferi de nicio frustrare. Ci din contra, nu va mai fi necesar sa cheltuiti ceva in plus, pentru ceva ce v-ar putea lipsi. Ecranul nu este destul de liber pe marginile sale lungi: exista o banda Gorilla Glass de 2 mm intre ecran si marginile telefonului. Nokia urmareste un design cu adevarat stilat pentru mijlocul gamei sale.
Benchmark-urile cunoscute le-am inclus si in acest review pentru pasionatii de cifre si clasamente:AnTuTu, Aida 64, CPU-Z, OpenGL pot constitui o masura, insa nu pot inlocui bucuria cu care vei opera acest model de Nokia, la un pret convenabil.

Nokia a ramas un Android 7.1.1, pur, ceea ce inseamna ca nu exista nicio adaugire fantezista la cele cunoscute in OS-ul original. Experientele anterioare cu Android proprietar s-au dovedit a nu fi de bun augur. De asemenea, inseamna fara bloatware, sau umplerea memoriei interne cu oferte potential inutile.
Pentru cei carora le place sa ramana cu Android, instalarea pura are si un alt avantaj: Nokia afirma destul de clar pe site-ul sau ca va oferi actualizari regulate, ceea ce s-a intamplat si in timpul utilizarii mele, la un interval de numai 2 saptamani.
Chiar si fara o suprapunere cu interfata UI sau orice bloatware, stocarea interna moderata a telefonului Nokia 5, de numai 16GB este redusa considerabil. Din fericire, exista un slot pentru carduri MicroSD pentru expansiune externa, de stocare.
Chipset-ul Snapdragon 430 si memoria RAM de 2 GB fac o treaba adecvata, dar Nokia 5 este departe de a fi un performer rapid – exista o temporizare intre atingerea unei pictograme a unei aplicatii, si pana a fi complet incarcata si gata de utilizare. Acestea fiind spuse, daca va limitati la sarcini de baza si nu va asteptati la performante la nivel de pilot de curse, nu ar trebui sa fiti dezamagiti.
In rest displayul mi se pre extrem de reusit atat prin dimensiunile sale de 5,2″ cat si prin vizualizarea efectiva atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte, detaliile nu te vor supara atunci cand cautarea va fi scrutata numai dintr-o singura privire.
Celelalte puncte de testare cum ar fi calitatea apelurilor, puterea semnalului, Bluetooth si Wi-Fi mi s-au parut ok pentru ca se stie ca pe aceasta parte prototipurile mostenite de la Nokia de catre HMD sunt fara cusur. In plus fata de GSM si UMTS, Nokia 5 comunica si prin LTE Cat 4. Cu aceasta, atinge rate de descarcare maxime de 300 Mbps si viteza de incarcare de pana la 50 MBps. Cu noua benzi LTE, inclusiv benzile 1, 3, 7 si 20, smartphone-ul acopera o gama uimitor de larga de frecvente LTE.
Ce este mai problematic pentru utilizatorul mediu se pare, cantitatea mica de memorie de stocare interna. Doar 16 GB, care se vor umple daca veti face cateva fotografii si veti instala aplicații. Din fericire, exista stocare extensibila microSD pana la 128 GB.
Testele mele de fotograf amator si excursionist le cunoasteti pentru ca eu iubesc sa utilizez modul Auto, acolo unde nimeni nu ma intrece, glumesc. Meniul de aparat foto totusi este unul intuitiv si mai simplu decat al altor terminale si de aceea va las in subiectivismul vostru sa apreciati sau nu galeria foto de mai jos realizata in diverse situatii de iluminare.

Video

Nokia nu da o estimare a duratei bateriei telefonului de 3000 mAh, dar experienta din timpul testelor sugereaza ca va puteti deplasa intr-o zi intreaga fara a va reincarca, desi, oricand, durata de viata a bateriei va depinde de ecran stabilirea luminozitatii si volumul de lucru pe care il cereti dispozitivului. Atunci cand nivelul bateriei scade sub 15%, acesta intra intr-un mod de functionare economic, performanta fiind totusi sensibil afectata, chiar si simpla navigare prin aplicatia de Facebook suferind sacadari in utilizare. Quick Charge 3.0 este un plus mare, la un telefon de buget, care va oferi o incarcare de 50% intr-o singura ora, acumulatorului de 3000mAh.
La final parerea mea este ca Nokia, recte HMD, trebuie incurajati sa continue drumul inceput, caci se pare ca, in sfarsit este si cel bun, de cand finlandezii au preluat brandul lor de suflet cu provenienta din mileniul trecut.

Lasă un răspuns