Legrand lansează pe plan local Tabloul Electric Inteligent

Noile echipamente lansate de Legrand România se integrează în tabloul electric și facilitează controlul consumatorilor alimentați prin circuitele electrice asociate.

”Tabloul electric inteligent Legrand oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și personaliza confortul de zi cu zi, prin programarea funcționării aparatelor electrice din locuință și prin urmărirea detaliată a consumului de energie, prin care își pot asigura liniștea pe care cu toții și-o doresc acasă.”, declară Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

Tabloul Electric Inteligent Legrand oferă soluții pentru controlul instalației electrice în orice tip de spațiu, fie privat sau în ansambluri de locuințe. Tabloul electric are un rol important în instalația electrică protejând, prin intermediul întreruptoarelor automate, circuitele electrice interioare.

Ușor de instalat și configurat, interfața se integrează ușor în tabloul electric cu ajutorul modulului Netatmo Gateway. Printre caracteristicile sale, acest modul este compatibil cu toate produsele Legrand conectate with Netatmo, făcând posibil controlul pentru întreaga locuință.

Prin intermediul teleruptorului conectat, utilizatorul are posibilitatea să controleze circuitele de iluminat acționate cu butoane la nivel local sau de la distanță, să integreze circuitele de iluminat în programe sau scenarii personalizate și să gestioneze consumul circuitului de iluminare prin intermediul aplicației Home+Control. O altă funcționalitate a aplicației este măsoararea și afișarea în timp real a consumului de electricitate al utilizatorilor alimentați din circuitul electric asociat.

Mai mult, contactorul conectat permite utilizatorilor să controleze funcționarea aparatelor ce au un consum ridicat de energie (boiler electric, pompă pentru piscină, încălzire electrică, priză pentru încărcarea vehicului electric etc.) de oriunde s-ar afla.

Hits: 7

%d blogeri au apreciat: