EVOLIO susține educația ecologică
”EcoAtitudine = Responsabilitate, Informație, Acțiune” este cel mai amplu program de educație ecologică destinat elevilor claselor 0 – VIII, desfășurat în intervalul 2010 – 2020 de Asociația Iris Terra Green și Grupul European de Presă REPORTER. Campania vizează conştientizarea ȋn rȃndul elevilor a importanței colectării selective a deşeurilor, prin organizarea de prezentări, spectacole informative și concursuri în 111 școli din România. Obiectivul campaniei este ca grija față de mediu să devină o deprindere pentru cei peste 1.000.000 de elevi vizați în cei 10 ani ai campaniei, dar şi pentru profesorii și implicit familiile lor.
Evolio este unul dintre brand-urile care s-au alăturat recent campaniei EcoAtitudine, recunoscând astfel importanța colectării selective a deșeurilor și necesitatea reciclării acestora. Implicarea Evolio în acest proiect constă în răsplătirea copiilor și profesorilor implicați în campanie cu tablete și smartphone-uri. Prin însăși produsele sale, compania promovează comunicarea electronică și consumul responsabil de resurse naturale.
Etapa a doua a ediției din 2014 a campaniei EcoAtitudine, care a fost susținută și de Evolio, a vizat 10 județe: Ilfov, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Dȃmbovița, Gorj, Hunedoara, Timiş şi Municipiul Bucureşti, 111 școli și 62.468 elevi și se încheie astăzi prin premierea școlilor, elevilor și profesorilor implicați în campanie.
Mai multe detalii despre Evolio și produsele din portofoliu sunt disponibile pe www.evolio.ro. Informații suplimentare despre campania EcoAtitudine sunt disponibile pe site-ul oficial al campaniei www.ecoatitudine.eu.
Views: 0