Cisco intră în parteneriat cu CERN pentru a accelera inovația următoarei generații de sisteme informatice

Cisco a semnat un acord de parteneriat cu Consiliul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) prin aderarea la CERN openlab, plaftormă dedicată științei și parteneriatelor industrial.

Cisco și CERN vor folosi echipe dedicate de experți pentru a crea tehnologii de infrastructură cu un grad ridicat de securitate, capabile să gestioneze cantitatea tot mai mare de date. Misiunea acestora este aceea de a dezvolta idei revoluționare și noi abordări pentru următoarea generație de sisteme informatice. Vor investiga concepte noi bazate pe cea mai nouă generație de hardware, pentru a construi sisteme eterogene și a îmbunătăți designul si funcționalitatea interfeței de rețea.

10687240_875448019134132_636814410582346530_o

„Succesul acceleratorului de particule (LHC) depinde în mod direct de progresul tehnologiilor de procesare a informațiilor și al componentelor. Instrumentele științifice, precum acceleratorul și detectoarele de particule pot fi operate în mod sigur și eficient doar cu ajutorul tehnologiilor avansate. Avem nevoie de tehnologii de ultimă generație și, în unele cazuri, e important să avem acces la ele cu ani înainte de utilizarea lor la nivel industrial. Acesta este motivul pentru care ne aliem cu lideri ai acestor industrii, cum este compania Cisco și căreia îi urăm bun venit în cadrul CERN openlab”, spune Alberto Di Meglio, directorul CERN openlab, CERN.

CERN openlab le pune specialiștilor la dispoziție cadrul necesar pentru a dezvolta tehnologii și prototipuri de ultimă generație în mediul de cercetare al CERN. De asemenea, platforma le oferă acestora posibilitatea de a pregăti următoarea generație de ingineri și de a lucra cu tineri talentați din întreaga lume, pe fondul colaborării CERN cu cele mai importante universități la nivel global.

CERN operează cel mai mare complex de cercetare științifică în cadrul căruia fizicienii și inginerii cercetează structura fundamentală a Universului. Programul, bazat pe acceleratorul de hadroni, presupune colectarea și analizarea datelor de la milioane de senzori. În acest moment, acești senzori au capacitatea de a produce date la o viteză de un petabyte (echivalentul a aproximativ 20.000 de discuri Blu-ray) pe secundă. Specialiștii CERN se așteaptă ca acest volum de date să crească semnificativ în următorul deceniu, ceea ce va duce nu numai la nevoia de a crește capaciatea de procesare și de stocare a datelor, ci și la necesitatea unor abordări noi în domeniul IT.

„Analizarea și administrarea de cantități mari de date sunt provocări cu care se confruntă foarte multe organizații, chiar și CERN. Pe măsură ce sectorul public și privat fac trecerea către o platformă digitală, inovația și colaborarea dintre liderii industriei, institutele de cercetare, universități și start-up-uri vor fi vitale petru succesul economiei globale”, spune Maciej Kranz, vicepreședinte Corporate Technology Group, Cisco.

Resurse suplimentare:

Site-ul CERN openlab: www.cern.ch/openlab

Despre Cisco

Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în IT care ajută companiile să fructifice oportunităţile de mâine demonstrând că se pot întâmpla lucruri uimitoare când conectezi ceea ce până acum a fost neconectat. Pentru ultimele noutăţi, accesaţi http://thenetwork.cisco.com.

Cisco și sigla Cisco sunt mărci comerciale sau înregistrate ale Cisco şi/sau ale companiilor afiliate din SUA şi alte ţări. Puteţi găsi o listă a mărcilor înregistrate Cisco la adresa www.cisco.com/go/trademarks. Mărcile înregistrate ale terţilor sunt deţinute de proprietarii respectivi. Folosirea cuvântului partener nu presupune o relaţie de parteneriat între Cisco şi orice altă companie.

București, 18 iunie 2015 – Cisco

Views: 0

Lasă un răspuns