Cei mai buni elevi și studenți din Europa vin la București pentru cele mai dificile competiții de informatică și fizică

• Romanian Masters of Physics și Romanian Masters of Informatics au loc pe 17 și 18 octombrie la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” și adună peste 100 de elevi cu rezultate remarcabile la informatică și la fizică
• ACM International Collegiate Programming Contest se desfășoară pe 18 octombrie la Universitatea Politehnica din București și reunește peste 300 de participanți cu cele mai bune rezultate în programare din Europa de Sud Est
• Competițiile sunt organizate cu sprijinul Fundației eMAG

Universitatea_Politehnica_Bucuresti

Una dintre cele mai dificile competiții internaționale de informatică și fizică dedicate liceenilor și cel mai mare concurs universitar de programare de la nivel mondial au loc în următoarele două zile la București: Romanian Masters of Informatics and Physics la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București și etapa regională a ACM International Collegiate Programming Contest organizată la Universitatea Politehnica din București.
Bucureștiul devine, astfel, pentru două zile, gazda celor mai buni elevi și studenți din lume la informatică și la fizică.
Competițiile Romanian Masters of Informatics și Romanian Masters of Physics
Concursurile internaționale Romanian Masters of Physics, ajuns la cea de-a patra ediție, și Romanian Master of Informatics, ajuns la a doua ediție, sunt organizate la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” și adună elevii care au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele internaționale de profil.
Cele două competiții reunesc 125 de participanți și vor fi organizate în zilele de 17 și 18 octombrie, când elevi din România, China, Bulgaria, Kazahstan, Rusia, Macedoania și Serbia vor încerca să demonstreze performanțele personale în materie de informatică și fizică.

Colegiul National de Informatica Tudor Vianu
ACM International Collegiate Programming Contest (ACM ICPC) – faza regională pe Europa de Sud-Est
Universitatea Politehnica București va găzdui, alături de Universitatea Tehnică din Vinnytsia, Ucraina, concursul de programare ACM International Collegiate Programming Contest, faza Regională pe Europa de Sud-Est, ediția 2014.
ACM ICPC este cel mai mare concurs internațional de programare la nivel universitar, o competiție cu o tradiție de peste 40 de ani în cadrul căreia concurează reprezentanții celor mai bune universități din lume.
Concursul se va desfășura în data de 18 octombrie 2014 în paralel la cele două universități din București și Vinnytsia, cu același set de probleme și cu un singur juriu. La București vor participa 42 de echipe, dintre care 22 sunt din România, de la 11 universități din Iași, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Sibiu, Craiova și București.
Echipele participante la etapa regională au fost selectate din sute de echipe înscrise în cadrul etapelor locale și naționale ale concursului. Echipele clasate pe primele locuri se vor califica în Finala Mondială din mai 2015, ce va fi găzduită în Maroc.
Atât Romanian Masters of Physics and Informatics, cât și etapa regională din România a ACM ICPC sunt realizate cu sprijinul Fundației eMAG.
„Nivelul acestor concursuri dovedește încă o dată că România ocupă un loc important printre țările care pregătesc echipe foarte performante pentru aceste discipline. Ne dorim ca în câțiva ani să avem profesioniști la același nivel în România, care să atragă aici angajatori de top, astfel încât să nu mai fie nevoie ca mulți dintre acești tineri pricepuți să lucreze în străinătate”, declară Tudor Vlad, președintele Fundației eMAG.
Mai multe informații despre acțiunile susținute de Fundația eMAG găsiți aici.

București, 16 octombrie 2014 – eMAG

Views: 0

Lasă un răspuns