Zilele Panasonic Lumix aduc la F64 cea mai bogată gamă de camere foto capabile să filmeze 4K
În perioada 25 – 27 iunie, la F64, cel mai mare magazin foto-video din Europa de Sud-Est, se desfășoară Zilele Panasonic Lumix. Acest eveniment le va pune la dispoziție pasionaților de fotografie și videografie cele mai noi echipamente, de la Lumix DMC-GH4 la DMC-G7, cel mai nou model al companiei capabil să înregistreze videoclipuri la rezoluție 4K.
Panasonic Lumix DMC-G7 este un model gândit pentru performanță maximă într-un corp care asigură o mobilitate și o portabilitate foarte bune. Are un senzor de 16 megapixeli capabil să înregistreze video la rezoluție 4K și dispune de câteva moduri care îl ajută pe fotograf să nu rateze niciun moment important. Funcția 4K Photo îi permite utilizatorului să extragă cadre individuale din videoclipuri filmate la rezoluție 4K, obținând fotografii de aproximativ 8 megapixeli potrivite printării sau vizionării lor pe diverse dispozitive electronice.
Lumix DMC-G7 are un ecran mobil de 3 inci cu o rezoluție de 1,04 milioane de puncte și un sistem de focalizare automată care atinge o viteză de 0,07 secunde. Mai mult, prin modul Star Light AF aparatul poate focaliza excelent și în condiții de luminozitate scăzută prin calcularea exactă a valorii contrastului într-o zonă AF mai mică.
Alături de Lumix DMC-G7, în cadrul Zilelelor Panasonic, iubitorii fotografiei vor putea testa și modelele DMC-GH4, DMC-FZ100 și DMC-LX100, toate trei fiind capabile să înregistreze video 4K. Modelul LX100 este, totodată, cea mai compactă cameră Panasonic capabilă să ofere videoclipuri de înaltă rezoluție, un obiectiv cu o diafragmă f/1.7-2.8, excelent pentru situații cu prea puțină lumină, și un senzor micro four thirds. Va mai fi disponibil și modelul DMC-GF7, un aparat foto cu lentile interschimbabile optimizat pentru autoportrete printr-un ecran care se poate ridica la 180 de grade.
Despre F64
F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutati legate de fotografie si F64, ne găsiți pe contul oficial de Facebook: https://www.facebook.com/F64.ro.
F64 susţine pasionaţii de imagini, indiferent de ocupația acestora şi crede în ideea de fotografie ca stil de viaţă.
Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor tehnologii şi soluţii diverse de echipamente electronice pentru clienţii din domeniul electronicelor de consum, soluţiilor rezidenţiale, auto, la nivel de întreprindere şi din industria dispozitivelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de filiale şi 94 de companii asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete consolidate de 7,715 trilioane JPY în anul încheiat la 31 martie 2015. Dedicată în permanenţă atingerii unei valori superioare prin inovare la toate nivelurile, compania îşi foloseşte tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi. Pentru mai multe informaţii despre Panasonic: http://www.panasonic.com/global
București, 25 iunie – F64
Views: 0