Un nou magazin ALTEX se deschide în locul Domo

ALTEX România, cel mai mare retailer electro-IT din România, anunță deschiderea, în data de 28 ianuarie, a unui nou magazin în București, în locul fostului showroom Domo din centrul comercial Militari Shopping (Bd. Iuliu Maniu, nr. 546 – 560).

Magazinul are o suprafață de 1.400 metri pătrați și va pune la dispoziția clienților o gamă variată de produse, dar și oferte special pregătite cu ocazia inaugurării. Acestea includ reduceri de până la 3.000 de lei pentru LED TV și 600 de lei pentru laptopuri.

alt

„Militari Shopping reprezintă o locație importantă pentru noi, iar dovada o reprezintă colaborarea noastră de peste șapte ani. În prezent, parteneriatul nostru cu centrul comercial aduce schimbări la nivel de abordare a prezenței noastre. Astfel, am decis deschiderea unui magazin ALTEX în locul fostului showroom Domo și, totodată, să nu prelungim contractul de închiriere pentru spațiul destinat magazinului Media Galaxy întrucât suprafața alocată inițial nu mai răspunde actualului concept al brandului. În măsura în care, la un moment dat, centrul comercial decide extinderea şi modernizarea spaţiului între actuala poziţionare a magazinului Media Galaxy şi a retailer-ului Bebe Tei Supermarket, vom readuce conceptul Media Galaxy”, a declarat Dan Ostahie, CEO ALTEX.

Noul showroom va funcționa de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 22:00, iar promoțiile concepute cu ocazia lansării sunt disponibile în perioada 28 – 31 ianuarie 2016. În plus, pentru produsele care nu se găsesc încă în magazinul din Militari Shopping, dar sunt disponibile în cel online, clienții vor avea posibilitatea să le comande și să le ridice în 48 de ore direct din showroom.

De asemenea, iubitorii de tehnologie vor găsi în continuare serviciul „Cel mai mic preț din România!” în magazinele ALTEX, serviciu care subliniază prețurile imbatabile pe care retailer-ul le oferă. Cei care vor identifica produse din gama companiei la prețuri mai mici la alți retaileri specializați, atât online, cât și offline, vor primi de două ori diferența.

Despre ALTEX România

ALTEX România este liderul pieței românești de retail cu produse electrocasnice, electronice, IT, comunicații și multimedia. Prin rețeaua națională de 86 de magazine aflate în cele mai importante orașe din țară și magazinul online www.altex.ro, ALTEX oferă clienților o gamă variată de produse inovatoare, la cele mai avantajoase prețuri, susținute de soluții optime de finanțare. În fiecare zi, cei aproximativ 2.000 de angajați ai companiei sunt dedicați livrării de soluții tehnologice de ultimă generație, care facilitează accesul consumatorilor la informație, divertisment și comunicare.

București, 27 ianuarie 2016 – ALTEX România

Visits: 0

Lasă un răspuns