Un nou loc pe harta turismului din Transilvania: satul Criț a strâns în weekend peste 1500 de turiști
Peste 1500 de turiști și sași întorși acasă au participat weekend-ul acesta în ziua dedicată satului Criț din cadrul Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania.
Aceștia au fost atrași atât de manifestările sportive, precum concursul de biciclete, cât și de cele culturale și artistice, precum slujba religioasă din biserica fortificată, concertul de orgă sau inaugurarea expoziției dedicată Anului Școlii, și, mai ales, de Balul Tradițional Săsesc.
Numărul turiștilor care vizitează satele săsești crește de la an la an, cu aproximativ 25%, însă obiectivul organizatorilor festivalului este ca aceștia să ajungă nu doar într-unul, ci în cât mai multe dintre satele din această zonă.
Festivalul Săptămâna Haferland include astfel satele săsești din zona cuprinsă între Rupea și Sighișoara, astfel că turiștii au avut șansa de a vizita localitățile Fișer, Saschiz, Viscri, Criț, Meșendorf și Roadeș.
Ediția din acest an a festivalului a avut ca tematică centrală educația, iar sloganul evenimentului “Istoria ne învață!”a fost exemplificat prin activități precum recreerea unei lecții în limba germană și deschiderea expoziției dedicată Anului Școlii în Criț sau povești săsești depănate în Viscri.
Lista de activități a fost completată, în zilele dedicate celorlalte localități, de ateliere de olărit, concerte inedite în bisericile fortificate și vizite împreună cu ghid la diferite puncte de interes.
Inițiatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust, își propun să sprijine activ conservarea și restaurarea moștenirii culturale a sașilor, inclusiv promovarea turistică a acestei zone.
Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
Ediția din acest an a festivalului a fost organizată cu ajutorul sponsorilor: Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus (MAN), Beraria H, Fundația Policlinici Sociale Regina Maria, CONA, Neumarkt, Garanti Bank, Intermedicas, Selgros, SEO Monitor, Arsis, Elefant.ro, Fribourg Capital, Liberty Technology Park, RWE , BCR, PepsiCo și Syonic.
Istoria ne învață – proiectele fundației Michael Schmidt
La nivel național, potrivit statisticilor oficiale, în grădiniţele şi şcolile din România sunt înscrişi 23.156 copii care învaţă în limba germană, însă numărul profesorilor care pot preda discipline în această limbă este insuficient.
Pentru a-i sprijini pe cei care vor să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană, Fundația Michael Schmidt a acordat, începând din 2013 burse de studiu prin care a fost suportată taxa universitară pentru un număr de 17 studenţi.
Astfel, fondurile strânse, în timpul festivalului, prin sponsorizări și donații, vor fi redirecționate către noi burse de studiu si către alte proiecte dedicate învățământului în limba germană.
Un alt demers al Fundației este furnizarea de materiale didactice în limba germană către toate clasele pregătitoare, cu predare în limba germană, din întregul județ Sibiu, urmând ca din toamnă acest proiect să fie extins și în zona de nord a țării, în județele Satu-Mare, Baia Mare și Sălaj.
Despre Fundația Michael Schmidt
Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Fundația a fost înființată în 2010, iar, până în acest moment, a implementat numeroase proiecte în Țara Ovăzului și nu numai.
Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, producția filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, ajutorarea victimelor inundațiilor în anul 2010 în județul Botoșani, precum și susținerea unor proiecte inițiate de alte organizații, cum sunt: Fundația Peter Maffay – inaugurarea centrului destinat copiilor provenind din familii cu probleme de la Roadeș, UNICEF – prevenirea abandonului școlar, Asociația „Rumänien Soforthilfe“ prin finanțarea a două locuri pentru copii în „casa Prietenia”, Premiul Cultural Săsesc și sprijinirea unor manifestări artistice precum proiectul „Clasic e fantastic” sau „Musica Coronensis.
Criț, 10 august 2015
Views: 0