Un an de performanță: Schwarz Global Services își consolidează rolul esențial în grupul Schwarz

Schwarz Global Services Hub, furnizorul de soluţii digitale flexibile şi servicii financiare adaptate serviciilor interne pentru întregul grup Schwarz, aniversează un an de la integrarea în noua structura cunoscută sub numele de Schwarz Dienstleistung (SDL).

Divizia Schwarz Dienstleistung, care include alături de România hub-urile din Bulgaria şi Spania, oferă servicii administrative și operaționale mărcilor Lidl, Kaufland, Schwarz Produktion şi PreZero.

Schwarz Global Services Hub este prezent pe piața locală din anul 2018 și a activat inițial ca un centru de excelență /hub de tehnologie, iar din toamna anului trecut ca un  furnizor care oferă  soluții digitale flexibile și servicii financiare adaptate serviciilor interne pentru grupul Schwarz.

“Chiar dacă ne-am schimbat denumirea anul trecut, am rămas același partener de încredere, eficient și orientat spre rezultate de calitate, cu valoare adăugată tangibilă, care răspunde nevoilor individuale ale diferitelor companii din cadrul grupului Schwarz. Suntem parte a furnizorului de tehnologie din cadrul grupului și asigurăm accesul la soluții IT inovatoare și scalabile ținând cont în permanență de cele mai recente evoluții tehnologice. În plus, Schwarz Global Services contribuie direct la sporirea eficienței, la optimizarea și standardizarea proceselor din domeniul financiar aducând o contribuție deosebit de valoroasă clienților noștri. Aș dori să transmit felicitări întregii echipe, care a depășit acum pragul de 230 de membri, cu ocazia primei aniversări sub noul nume pentru contribuția operațională extraodinară și pentru calitatea procesului de integrare a noilor colegi. Continuăm să recrutăm profesioniști talentați, dornici să învețe și să se dezvolte alături de noi”, a declarat Octavian Ichim, CEO Schwarz Global Services Hub România.

Divizia Schwarz Dienstleistung sub umbrela căreia funcționează Schwarz Global Services a fost concepută pentru a asista departamentele grupului în gestionarea mai eficientă a priorităților lor de business, accelerând procesele din aria de responsabilitate. În primul său an de activitate, Schwarz Global Services a extins portofoliul său de servicii la peste 20 de proiecte în desfășurare.

Echipa din București a crescut constant, ajungând la peste 230 de membri. Acest model eficient a confirmat cu claritate că serviciile oferite aduc o valoare concretă și sunt personalizate pentru cerințele specifice ale companiilor din cadrul grupului Schwarz: Lidl, Kaufland, Schwarz Produktion și PreZero.

Pe lângă centrul de excelență din București, divizia Schwarz Dienstleistung mai include alte două centre: unul în Barcelona, Spania, specializat printre altele în securitate cibernetică, și unul în Sofia, Bulgaria. Toate cele trei centre își propun să ofere cele mai inovatoare și eficiente soluții în domeniul retailului, contribuind astfel la oferirea celei mai bune experiențe de cumpărare.

Visits: 0

Lasă un răspuns