UMT Consulting Group se alătură EY pentru a consolida managementul portofoliului şi al programelor și pentru a extinde relația strategică cu Microsoft

EY a anunțat că UMT Consulting Group LLC, firmă de management de portofoliu și de proiecte, s-a alăturat Ernst & Young LLP în Statele Unite. UMT Consulting Group este recunoscută pentru servicii de consultanță în procese de afaceri şi în tehnologie, furnizate către mari corporații şi entități guvernamentale.

untitled

Carmine Di Sibio, EY Global Managing Partner – Client Service, spune: „EY s-a angajat să investească în servicii noi şi inovatoare. Finalizarea acestei tranzacţii, la granița dintre strategie şi management de programe, ne va permite să sprijinim clienții pentru a se adapta la provocările aduse de o lume în schimbare. Metodele UMT Consulting se integrează în mod firesc cu resursele de care dispune EY, iar talentele pe care le vom aduce în organizație sunt de primă clasă.

Multe dintre companiile globale se văd confruntate, în prezent, cu provocări legate de câștigarea unor proiecte disparate, în cazul cărora există riscul de depășire atât a termenelor de finalizare, cât și a bugetelor. Mai ales în astfel de situații, asocierea cu UMT Consulting poate întări abilitatea EY de a furniza servicii de management de portofoliu şi de transformare a afacerii, fructificând metodele dezvoltate de UMT Consulting”, a adăugat el.

Gil Makleff, fost CEO la UMT Consulting, a spus: „Una dintre problemele care dau cele mai mari bătăi de cap unei companii este capacitatea de a înțelege unde se duc cele mai mari cheltuieli în cazul proiectelor multiple şi dacă implementarea acestor proiecte se face corect. Aceasta este chiar esența activității UMT Consulting în serviciile de management al portofoliului de proiecte. Așteptăm cu nerăbdare să ne alăturăm EY şi să ne oferim serviciile clienților acesteia.”

Companiile au adesea dificultăți să obțină maximum de beneficii din proiectele pe care le fac. Din analizele făcute de Project Management Institute reiese că, în anul 2014, doar 64% din proiecte şi-au atins obiectivele planificate. Cu toate că se poate remarca o ușoară îmbunătățire față de rezultatele din ultimii ani, un asemenea procent arată că o treime din proiecte continuă să eșueze. Deoarece proiectele vizează întreaga organizație care le implementează, leadership-ul acesteia poate rata oportunități din pricina complexității şi a lipsei de vizibilitate.

Această tranzacţie oferă EY un prilej unic de a completa serviciile oferite prin alianța strategică încheiată cu Microsoft Corp. la nivel global, care include servicii pentru accelerarea ritmului de accesare a programelor cu cheltuieli intensive de capital, întărirea capabilităților şi a proprietății intelectuale.

Asocierea completează relația strategică dintre EY şi Microsoft

Asocierea dintre UMT Consulting şi EY va duce la:

  • combinarea dintre experiența îndelungată a UMT Consulting în implementarea soluțiilor de management de proiecte şi portofolii (PPM) ale Microsoft şi platforma EY, bazată pe soluţii Microsoft, pentru stimularea performanțelor programelor şi portofoliilor (PPC – Program Performance Center). Astfel, se va sprijini îmbunătățirea strategică a portofoliilor clienților şi executarea programelor acestora în scopul realizării de beneficii;
  • maximizarea relaţiilor solide şi îndelungate pe care EY şi UMT Consulting le au cu echipele de vânzări ale Microsoft din toate regiunile, precum şi alinierea strategică a EY în scopul sprijinirii clienţilor care au în curs procese de transformare digitală;
  • fructificarea deplină a relaţiilor pe care cele două organizații le au cu directorii executivi din companii pentru furnizarea de servicii PPM complete.

Încheierea relației strategice cu Microsoft a fost anunțată de EY în mai 2015, scopul acesteia fiind de a furniza servicii noi şi inovatoare companiilor din întreaga lume, prin intermediul competențelor digitale deţinute de fiecare dintre cele două organizații.

Kevin Turner, Chief Operating Officer, Microsoft, a declarat: „Noi vedem în asocierea dintre UMT Consulting şi EY un câștig pentru industrie. Această îmbinare de competenţe va duce la întărirea potenţialului alianţei noastre, date fiind noile capabilități pe care EY le va dobândi astfel în spaţiul proiectelor Microsoft.”

Firma Rothschild, Inc. a consiliat financiar UMT Consulting în cadrul acestei tranzacții.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România este cel mai dorit angajator în România dintre companiile Big 4, conform studiilor Trendence și Catalyst. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

EY România – 27 ianuarie 2016

Lasă un răspuns