Sony Computer Entertainment fuzionează cu Sony Network Entertainment International și formează Sony Interactive Entertainment

Sony Computer Entertainment Inc. (SCE) și Sony Network Entertainment International LLC (SNEI) anunță înființarea Sony Interactive Entertainment LLC (SIE). Compania va îngloba toate filialele și se va ocupa de hardware, software, conținut și operațiuni legate de serviciile oferite din rețea. SIE va avea sediul în San Mateo, California, cu filiale în Tokyo și Londra, începând cu 1 aprilie 2016.playstation

“Prin integrarea beneficiilor PlayStation pe hardware, software, conținut și servicii de rețea, SIE va deveni o companie mult mai puternică cu un obiectiv clar, acela de a accelera dezvoltarea business-ului PlayStation®”, a declarat Andrew House, președinte și CEO Global la Sony Computer Entertainment Inc., responsabil de divizia Network Entertainment din cadrul Sony Corporation “Împreună cu partenerii noștri, SIE va dezvolta în continuare servicii și produse menite să inspire utilizatorii. Vrem să fim lideri pe piață și vom munci din greu pentru a maximiza valoarea companiei, coordonând activitatea din mai multe colțuri ale lumii”.

Contextul și motivul din spatele SIE LLC

SCE, o companie înființată în noiembrie 1993, a lansat primul sistem PlayStation în Japonia în decembrie 1994, stabilind o nouă piață în materie de gaming. De atunci, SCE a continuat să dezvolte zona de gaming prin crearea unor soluții inovatoare cu fiecare generație, ultimul lansat fiind platforma PlayStation 4 care a revoluționat industria de gaming. De asemenea, SCE și dezvoltatorii de jocuri au lansat până acum o varietate de titluri apreciate în întreaga lume.

SNEI a fost înființată în aprilie 2010 și de atunci a furnizat un portofoliu solid de servicii oferite de rețea prin intermediul platformei premium de servicii PlayStation Network (PSN). SNEI dezvoltă industria de gaming prin crearea de conținut online: platforma PlayStation Store, prima destinație pentru utilizatorii care vor să aibă acces la cele mai noi titluri de software, PlayStation Plus, o platformă în care membrii au acces la acțiunile multiplayer și la jocurile de top sau PlayStation Now, o platformă de streaming pentru utilizatorii care vor să aibă acces la jocurile pentru PlayStation 3. Alte servicii inovatoare oferite de PlayStation mai sunt și PlayStation Video, o bibliotecă vastă cu filme din toate timpurile și show-uri TV, dar și PlayStation Music, care oferă experiența audio Spotify.

Încă din momentul lansării sale în noiembrie 2013, PlayStation 4 bate record după record peste tot în lume, iar PSN care și-a extins operațiunile pe scară largă în noiembrie 2006, continuă să-și extindă rețeaua ajungând la milioane de utilizatori în fiecare zi. În același timp, zona de hardware, software, conținut și cea a serviciilor oferite de rețea este într-o continuă dezvoltare și de aceea este important ca SCE și SNEI să-și unească forțele creând o singură companie. În acest mod, PlayStation va furniza în continuare experiențe de neuitat utilizatorilor din întreaga lume.

Strategia și obiectivul financiar

Mai mult decât atât, SIE va funcționa ca segmentul de jocuri și servicii în rețea în cadrul Grupului Sony și va avea ca obiectiv creșterea vânzărilor și a venitului operațional. Ținta de vânzări se va menține în intervalul 1400 – 1600 miliarde yeni, iar venitul operațional în marja de 5-6% până la încheierea anului fiscal, în martie 2018.

Strategia cheie pe care o are în vedere SIE este: să-și dezvolte baza de utilizatorii, să-și extindă rețeaua și să crească venitul mediu per utilizator și veniturile adiacente. SIE va scoate pe piață jocuri de top și va îmbunătăți serviciile de rețea pentru utilizatorii din întreaga lume.

Detalii despre SIE LLC image003

Despre Sony Computer Entertainment Inc.

Recunoscut drept lider global și o companie responsabilă de dezvoltarea divertismentului pe calculator, Sony Computer Entertainment Inc. (SCEI), se ocupă cu distribuția, marketingul și vânzarea sistemului de divertisment PlayStation®4 (PS4®), sistemului de divertisment  PlayStation®3 și a sistemului de divertisment portabil PlayStation®Vita (PS Vita).

SCEI a revoluționat divertismentul pentru acasă din momentul lansării PlayStation® în 1994. PlayStation®2 a dus mai departe moștenirea PlayStation® de a fi pilonul central al divertismentului pentru acasă. PSP® (PlayStation®Portable) a extins posibilitatea de a experimenta divertismentul și în mediul portabil. PS3® este un sistem avansat de divertisment care integrează motorul performant Cell Broadband Engine și procesoare RSX. PS Vita este un sistem de divertisment portabil care oferă combinație între jocuri avansate și conectivitate socială. PlayStation®4 redefinește modul în care utilizatorii se implică în joc și folosesc conținutul online oferind o experiență grafică imersivă, viteză, interacțiune personalizată și opțiuni avansate de relaționare socială. PlayStation™Network, care include PlayStation®Store și oferă experiențe unice de gaming online pentru utilizatorii Playstation.

PlayStation™Now, un serviciu de streaming care combină tehnologiile cloud, le permite utilizatorilor să acceseze instant o serie largă de jocuri PS3 pe numeroase dispozitive conectate la Internet pe care le folosesc zilnic. Cu sediul în Tokyo, Japonia, SCEI, alături de companiile afiliate, Sony Computer Entertainment America LLC și Sony Computer Entertainment Europe Ltd., și divizia sa Sony Computer Entertainment Japan Asia, dezvoltă, produce, distribuie și vinde produse hardware și software, precum și gestionează programele de licențiere a terților pentru aceste platforme, în țările în care își desfășoară activitatea, la nivel global.

Despre Sony Network Entertainment International LLC

Sony Network Entertainment International LLC (SNEI), înființată în aprilie 2010, se ocupă de viziune, strategie și servicii în rețea, în cadrul Sony Group, oferind consumatorilor experiențe inedite de divertisment prin intermediul varietății de dispozitive. Cu sediul central în San Mateo, California, operațiunile SNEI acoperă zone ca San Francisco, Los Angeles, San Diego, Londra, Tokyo și multe altele. Prin PlayStation®Network și Sony Entertainment Network, SNEI oferă servicii interesante ca: PlayStation®Store, PlayStation®Plus, PlayStation ™ Vue, Music Unlimited, Video Unlimited și altele. Cu peste 64 de milioane de utilizatori activi înregistrați în rețea și venituri de peste 200 de miliarde de yeni în trimestrul al treilea, SNEI este o divizie de bază din cadrul Sony într-un domeniu care continuă să crească rapid și fiind poziționată ca lider în furnizarea de servicii de divertisment.

București, 27 ianuarie – Sony Computer Entertainment Inc

Visits: 0

Lasă un răspuns