Ultimate Ears lansează noua boxă portabilă UE MEGABOOM

Ultimate Ears îşi lărgeşte lineup-ul de dispozitive audio portabile cu UE MEGABOOM. Noua generaţie de sisteme audio wireless este mai energică, mai rezistentă şi mai gălăgioasă faţă de tot ce ai experimentat până în acest moment cu o boxă portabilă.

UE MegaBoom_2

Similar primului UE BOOM, noul model UE MEGABOOM oferă un sunet de 360 de grade ce evidenţiază un bass extrem de puternic. UE MEGABOOM va da tonul petrecerilor, indiferent de condiţii, datorită învelişului rezistent la murdărie şi la apă, certificat IPX7. Design-ul cilindric al boxei se potriveşte perfect în mâinile tale. UE MEGABOOM cântăreşte mai puţin de 900 de grame, dispune de o baterie reîncărcabilă de 20 de ore şi funcţionează pe o rază de 30 de metri, cu ajutorul tehnologiei Bluetooth. Pentru a dubla volumul, poţi asocia boxa cu un al doilea UE MEGABOOM, sau chiar cu un UE BOOM.

UE MEGABOOM şi UE BOOM sunt concepute să se updateze frecvent cu funcţii importante, accesibile în aplicaţiile gratuite pentru iOS sau Android, precum controlul On/Off de la distanţă, alarma sau sunetul personalizabil. În premieră, update-urile de firmware pentru boxa portabilă pot fi realizate fără conectare prin cablu la PC.

Preţ şi disponibilitate

UE MEGABOOM va fi disponibil în Europa începând cu această lună, la un preţ recomandat de 299 Euro. Mai multe informaţii se găsesc pe www.ultimateears.com.

Despre Ultimate Ears

Ultimate Ears, o companie deţinută de Logitech, a revoluţionat modul în care artiştii îşi susţin spectacolele prin crearea unei linii personalizate de căşti profesionale în 1995. Astăzi, căştile Ultimate Ears sunt folosite de majoritatea artiştilor aflaţi în turnee. UE produce căşti extrem de apreciate şi sisteme audio care redefinesc modul în care oamenii ascultă muzica pe care o iubesc. Pentru mai multe informatii, accesaţi www.ultimateears.com.

NEWARK, California – 5 ianuarie 2015 – Ultimate Ears

Visits: 0

Lasă un răspuns