Theologos fosta capitala bizantina din Insula Thasos

Aventurile mele in insula Thasos continua, dupa o zi de odihna in Potos unde m-am cazat la o vila frumoasa pe malul marii dar voi povesti mai tarziu. Pentru ca acum ma voi concentra asupra primei excursii de 12 kilometri dus, pe care am hotarat sa o fac perpedes cu rucsacul in spate impreuna cu 2 litri de apa ce s-au dovedit a nu fi indeajuns pentru caldura de 28 – 30 C ce s-a asternut in insula dupa furtuna ce tocmai a trecut, odata cu sosirea mea descrisa aici.  Am hotarat lucrul acesta pentru ca eram doritor sa fac ceva miscare dupa cele mai mult de 10 ore pe care le petrecusem in autocar, nemiscat. Dar si pentru ca auzisem de la colegii mei care laudasera localitatea Theologos ca fiind renumita pentru fripturile de miel la protap dar si pentru aerul medieval al acesteia.

Theologos (gr. “Teologul” sau “Cuvantul lui Dumnezeu”) a fost prima oara atestat documentar in anul 1287 de catre imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul. Asezarea a servit drept capitala administrativa a insulei Thassos, pana in epoca otomana. Turcii s-au stabilit aici intre anii 1479 – 1538.  De atunci satul s-a extins treptat, cuprinzand doua parohii si doua scoli. In 30 martie 1813 zona a fost cedata Egiptului si a fost administrata de guvernatorul Mehmet Ali Pasa. In aceasta perioada, satul s-a dezvoltat rapid si s-a bucurat de o oarecare autonomie fata de Imperiul Otoman, pana in 1912 cand a revenit grecilor. In 1979, Theologos a fost declarat capitala culturala a insulei Thassos. Vizitatorii pot face turul localitatii pe jos, de-a lungul drumului principal. Se pot vizita Muzeul Folcloric, cu numeroasele sale exponate de haine populare, instrumente si arhitectura, cat si casa memoriala a cunoscutului autor si diplomat grec, Vassilis Vassilikos. Theologos cu case mici si strazi inguste si pietruite, este presarat cu mici magazine ale localnicilor unde gasiti miere de portocale, de pin, dulceturi de toate felurile, mirodenii, sapunuri de casa, ulei de masline presat la rece, masline, ouzo, tsipouro sau diverse lichioruri facute in casa.

Plecand din Potos si urmarind indicatorul din centru, fireste aveam si optiunea unui autobuz ce pentru 3 Euro m-ar fi dus sigur la aceasi destinatie, dar si inchirierea de biciclete ar fi mers tot atat de bine, insa la un pret de 5 Euro. Am ales mersul pe jos pentru ca mi se oferea o vedere mult mai realista asupra peisajelor superbe pe langa care am trecut. Nu puteam sa aflu altfel de Ianis care era insurat cu o romanca Mariana era proprietarul unor stupi si care mi-a oferit miere de pin la numai 7 Euro / kg. Nu puteam sa aflu altfel despre maslinele lasate expres la copt,  uscat si apoi scuturat din livezile intalnite pe marginea soselei cu 2 benzi. De asemenea, am admirat faptul ca pe marginea soselei desi, era un drum prin munte existau peste tot indicatoare explicative astfel incat, cu harta in mana sa nu te poti rataci. Drumul pana acolo este frumos cu un relief parca de stepa, vegetatie mai mult la sol cu iarba pentru crescatorii de oi si capre, dar si multe locasuri sfinte vechi construite in mod traditional cu acoperisuri din sisturi de piatra, care dupa parerea mea sunt rezistente cel putin pentru un secol. Pe langa acestea am observat si un dud ce in aceasta zona face niste fructe de cel putin trei ori dimensiunea cu care suntem obisnuiti in Romania si care au proprietatea de a opri setea care te bantuie de fiecare data cand iesi de la umbra. Spre fericirea mea localnicii nu prea auzisera despre tuica de duda considerandu-le probabil salbatice, ei preferand tsipouro un fel de tescovina insotita de anason. De asemenea, m-a impresionat faptul ca  acolo unde exista apa, aceasta este oferita cu generozitate calatorului, la cismele, iar  din loc in loc vei observa niste rezervoare conectate la sisteme de irigatii prin furtun cu picurare, miracolul care explica vegetatia in aceste locuri destul de sterpe. Desigur, obiectivul acestei excursii ar fi fost virful Ypsarion, care are 1204 m inaltime si cineva neavizat ar spune ca nu este inalt asa cum sunt muntii nostri. Insa la noi nu se urca de la nivelul marii asa cum se intampla in Thasos, facand urcarea pe pietre destul de anevoioasa, in bataia soarelui nemilos. Pana la urma nu am atins obiectivul propus pentru ca nici nu prea eram echipat corespunzator pentru a ataca stancile catre varf, iar dupa ce am ajuns in Theologos ne-am oprit direct intr-una dintre terasele Avgustos ce promiteau mielul la protap, la umbra unei vite de vie luxuriante, ce asigura cu brio racoarea atat de mult cautata.
Chiar la intrare langa poarta trecusem pe langa rotiserie si inauntru prin geam se vedeau cum se rotesc la protap cativa miei, care se rumeneau de zor si mirosea totul grozav in jur. Desigur ca a trebuit sa dau deoparte pisicile asezate confortabil pe scaunele mesenilor. Dar ca peste tot in Grecia pisicile sunt la putere si sunt foarte respectate. Precum va spuneam mi-am dorit foarte mult sa consum o portie de miel la protap si ca nicaieri in Romania am fost servit surprinzator de rapid prima data cu vinul casei care era alb si binecunoscut in Grecia si anume Retsina, produs chiar in insula din struguri autohtoni. Nu ne-a parut rau pentru ca era la o temperatura recomandata insa, degustand prima oara mi s-a parut un gust foarte curios de rasina, dar in acelasi timp foarte racoritor pentru caldura care era afara. A venit si portia de salata greceasca cu un aspect extrem de apetisant, si imediat a aparut si portia de friptura de aproximativ un kilogram, care spre surprinderea mea nu avea deloc gust de miel, dar era destul de indestulatoare. Misterul l-am aflat numai la sfarsit cand ni s-a inmanat nota de plata. Mancasem carne de capra, desi cerusem in engleza „lamb on the spit”. Dar si pretul a fost atipic fata de ceea ce fusesem informat de catre cei ce mai fusesera in Theologos. Mai tarziu am aflat ca de fapt nu am ajuns la taverna lui Stelios care imi fusese recomandata, dar asa se intampla in primele zile pana te refamiliarizezi cu alfabetul elen.

Desigur eram in vacanta mult asteptata si nu avea rost sa ma enervez mai ales cand in jur erau rodii infloriti in culoarea lor rosie, soarele trecuse de faza sa de maxima radiatie si caldura, iar centrul inca nu il vizitasem.

Intreg satul mi s-a parut a avea aerul unui monument istoric pentru casele mai vechi dar si unul modernist pentru casele renovate ce aratau destul de bine pentru o insula cum este Thasos multe fiind si de vanzare. Biserica Agios Dimitrios domina satul prin inaltimea turnului sau, fiind construita inca din anul 1803. Magazinele sunt simple, aprovizionate cu strictul necesar celor care locuiesc aici. Casele sunt incarcate de flori cataratoare si de vita de vie. Locuitorii satului vara lucreaza in turism majoritatea. M-am simtit bine, dar totusi n-as putea sa-i dau nota maxima. Dar in final poate fi si ceva subiectiv.

Views: 8