THE ICONIC ESTATE – producătorul, exportatorul, importatorul selectiv de vinuri liniștite și spumante, membru al Alexandrion Group

Producător, exportator și importator selectiv de vinuri liniștite și spumante, THE ICONIC ESTATE întregește Alexandrion Group, lider de piață în producția și distribuția de vinuri și băuturi alcoolice din România, iar începând cu 2017 singurul producător de single malț din țară.

În iunie 2018 șase noi companii au intrat în portofoliul Alexandrion Group prin achiziția Halewood Wines and Spirits Romania. Acum ele reprezintă o nouă entitate, de sine stătătoare în cadrul grupului, sub numele de THE ICONIC ESTATE.

THE ICONIC ESTATE deține instalații de producție și depozitare, linii de îmbuteliere pentru vinuri liniștite și spumante, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Vinăria din Tohani, Gura Vadului, este una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare, cu o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri anual, reprezentând  5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale, cea mai de notabilă fiind cea pentru primul producător român medaliat cu aur, pentru Prahova Valley Special Reserve Pinot Noir 1999 la Concours Mondial de Bruxelles în anul 2002. THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România: aproximativ 40% din producția anuală este vândută în străinătate, principalele piețe de export fiind: ​​Marea Britanie, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, SUA, Republica Cehă, Israel, Japonia, China, Thailanda, Singapore, Taiwan, Mexic, Finlanda etc .

THE ICONIC ESTATE detine peste 255 ha de podgorii într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale: Dealu Mare- o regiune similară cu două celebre regiuni vinicole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.

Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după metoda tradițională – metoda Champenoise. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.

Alexandrion Group

Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley, Floare de Lună, Floarea Soarelui, La Umbra.

Visits: 0