Tezaurul istoric …podoabele sufletului romanesc

Ca orisice vizita la Muzeul Național de Istorie a României sufletul romanesc ti se deschide acolo unde este vorba de trecut asa cum apare el oglindit in izvoarele de tot felul care au parcurs vremea si ne pun in contact cu civilizatia care a rezistat tuturor transformarilor indiferent de cum s-au produs acestea.

Pe mine m-a incantat o colectie aflata la subsolul cladirii, frumos documentata si la obiect foarte educativa pentru toate varstele.

DSCN5756DSCN5758

Păstrat în expoziţia Tezaur Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României, tezaurul de la Pietroasa face parte dintr-o categorie specială de vestigii ale trecutului care, în egală măsură, atrag atenţia savanţilor şi fascinează imaginaţia profanilor. Deşi prin ineditul pieselor a trezit interesul anticarilor imediat după descoperire, cel care a ridicat vălul de incertitudine ce plana asupra acestuia, a componenţei sale exacte, asupra condiţiilor de descoperire şi a aspectului exact al fiecărei piese în parte a fost Alexandru Odobescu. Astfel, chiar neterminată, cartea sa – Le trèsor de Pétrossa. Historique. Déscription. Étude sur l’orfévrerie antique, 3 vol., Paris, 1889-1900; vol. 1-1889, vol. 2-1896, vol. 3-1900 – rămâne una dintre lucrările fascinante de la sfârşitului secolului al XIX-lea, fiind în egală măsură o monografie, dar şi un compendiu al Antichităţii, în care regăsim atât texte antice, cataloage de piese sau abordări diacronice, cât şi analogii răspândite în spaţii geografice foarte largi. (http://www.mnir.ro/colectii/tezaurul-mnir/231-tezaurul-de-la-pietroasa)

Inca de la intrare te intampina o mica enciclopedie istorica introductiva despre prelucrarea metalelor pretioase si a pietrelor semipretioase care elucideaza intr-un fel modul in care s-au obtinut exponatele din interiorul expozitiei, prin procedee tehnologice ale timpurilor respective. Astfel apar niste poze cu galeriile romane de exploatare a aurului din muntii Apuseni, machete de steampuri – instalatii hidraulice pentru sfaramarea rocilor aurifere, mojare pentru topire, stante pentru imprimare, balante pentru cantarirea greutatii, etc.

In sala cu exponate vei avea sub privire obiecte inca din epoca bronzului: tezaur de obiecte de podoaba gasite in judetul Arges, inele de bucla, margele, din secolul al XV-lea a Chr, sau chiar al XIV-lea aChr., sau tezaurul de la Ostrovul mare, jud. Mehedinti: discuri, bratari, inele de bucla din sec. XV-lea aChr.

DSCN5759DSCN5763

De asemenea exista coiful princiar de la Cotofenesti, jud, Prahova, descoperit de catre un copil Traian Simion care pastea vitele, anterior anului 1927 cand acesta a fost cumparat de catre Ion Marinescu pentru contravaloarea de 30000 lei. De abia dupa aceea adica in 1929, coiful intra in posesia Ministerului Instructiunii Publice si Culturii. Coiful cantareste 746.28 g, pe placa frontala se afla o pereche de ochi proeminenti, apotropaici cu doua randuri de sprancene. Pe partea de obraz se prezinta o scena de sacrificiu. Aparatoarea de ceafa prezinta doua grupe de sfincsi si grifoni. Foarte probabil comanditarul coifului a fost un conducator politic si militar get din cea de a doua jumatate a secolului al V-lea a carui putere si bogatie se baza pe exploatarea si comercializarea sarii.

P1140415P1140416P1140417

De asemenea putem admira coif vase si aplica din mormantul tumular princiar de la Peretu, jud. Teleorman din sec. al IV-lea inceputul sec. al III-lea aChr.

P1140421P1140423P1140424

Exista si niste bratari plurispiralice cu decor zoomorf si vegetal, descoperite in diferite puncte ale Sarmizeghetusa Regia, sec. II-I aChr.

P1140496

Tezaurul de la Pietroasele jud. Buzau, sec. IV-V a fost descoperit intamplator in anul 1837, dintre cele 22 de obiecte descoperite 10 au fost pierdute iar celelalte 12 grav deteriorate inainte de a intra in proprietatea statului. In anul 1886 piesele au fost restaurate la forma actuala de catre un berlinez Paul Telge. Pe timpul primului razboi mondial a fost trimis la Moscova spre pastrare in siguranta si restituit in 1956. Tezaurul a apartinut gotilor si este alcatuit din obiecte  de factura romana tarzie si obiecte de factura gotica cantarind 18.8 kg.

P1140498P1140503P1140506

Tezaurul cuprinde o serie intreaga de alte obiecte pe o perioada ce se intinde pana in perioada interbelica si pe care va las in continuare sa le admirati.

P1140717P1140464P1140441 P1140440 P1140436 P1140431 P1140427 P1140424 P1140423 P1140421 DSCN5763 DSCN5759 P1140720 P1140718 P1140710 P1140708 P1140703 P1140700 P1140684 P1140680 P1140675 P1140671 P1140660 P1140654 P1140639 P1140637 P1140631 P1140624 P1140622 P1140614 P1140610 P1140607 P1140599 P1140593 P1140591 P1140589 P1140563 P1140560 P1140559 P1140557 P1140556 P1140546 P1140493 P1140510 P1140527 P1140528 P1140531 P1140534 P1140733

Visits: 0

Lasă un răspuns