Telekom Romania oferă medicilor de familie şi farmaciştilor pachete de servicii dedicate, cu cititoare de carduri de sănătate incluse

• Cititoarele de carduri de sănătate din oferta Telekom sunt furnizate gratuit noilor abonaţi din industria medicală şi farmaceutică care optează pentru pachetele de servicii integrate;
• Dispozitivele sunt aprobate de CNAS și sunt compatibile cu sistemul informatic naţional de gestiune a cardurilor de sănătate.

Telekom Romania a lansat pachete de servicii integrate dedicate medicilor de familie şi farmaciştilor. Oferta include două tipuri de cititoare de carduri de sănătate omologate de Ministerul Sanătăţii şi CNAS, pe care compania le furnizează cu caracter gratuit noilor abonaţi din industria medicală şi farmaceutică care optează pentru pachetele integrate ce conțin servicii de voce fixă si mobilă, internet fix si mobil, plus diverse echipamente (modem wireless, telefoane inteligente sau tablete), în funcție de tipul de abonament.

11037317_949625891716344_2148694826045271225_n

„Urmând filosofia one-stop-shop, Telekom Romania oferă clienților persoane juridice toată gama de servicii telecom fixe și mobile, toate echipamentele IT necesare în afacerea lor și mentenanța acestora, orice soluție software menită să crească eficiența și productivitatea oricărui business. Scopul nostru este să asigurăm cea mai bună experiență pentru clienții noștri prin produse inovatoare și servicii ușor de accesat, iar această ofertă răspunde nevoilor medicilor și farmaciștilor care nu sunt arondați marilor rețele de sănătate, în condiţiile în care utilizarea cardurilor de sănătate va deveni obligatorie din aprilie, în cadrul programului de informatizare a sistemului medical românesc”, afirmă Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial Segment Business Romania, grupul de companii Telekom Romania.

Cititoarele de carduri de sănătate HID Omnikey 3821 şi ACR83 PINeasy sunt oferite în funcție de tipul de abonament pentru care se optează. Astfel, pentru un abonament lunar de 21 de euro, fără TVA, semnat pentru o perioadă de 36 de luni, clienții beneficiază de servicii de voce fixă (cu trafic nelimitat în reţeaua Telekom, 100 minute în reţele naţionale, fix şi mobil, şi internaţional în zona 1), conexiune Internet (viteză până la 10 Mbps download) abonament voce mobilă (trafic nelimitat în reţeaua Telekom, 400 minute în alte reţele naţionale şi internaţional, 400 SMS-uri naţionale, 400 MB trafic de date), cititor de carduri model ACR83 PINeasy, precum și de un telefon Samsung Galaxy Trend S7390 Black. Oferta este disponibilă în alte 4 variante, cu prețuri care variază între 20 de euro și 31,4 euro/lună.

Persoanele interesate de ofertă pot solicita detalii suplimentare consultanților de vânzari Telekom dedicaţi cabinetelor medicale și farmaciilor respective, sau pot suna la 1234 (număr apelabil gratuit din reţea) sau 021 404 12 34 (tarif normal din alte reţele).

4 martie 2015 București – Telekom Romania

Views: 0

Lasă un răspuns