Telefoanele mobile, aparatele foto și tabletele sunt gadget-urile care se defectează cel mai des în sezonul estival

  • Incidența defecțiunilor la aparatele frigorifice crește cu 25% – 30% pe timpul verii
  • Neglijența este unul dintre factorii care contribuie la creșterea numărului defecțiunilor aparatelor electronice și electrocasnice înregistrate în această perioadă

Pentru o bună parte dintre români, vacanța se încheie cu o vizită la service pentru a repara echipamentele electronice care au suferit defecțiuni în această perioadă. Căldura puternică, utilizarea intensă și necorespunzătoare, fluctuațiile de tensiune, expunerea directă la lumina soarelui timp îndelungat sunt principalele cauze ale defecțiunilor echipamentelor electronice și electrocasnice din sezonul estival.

Neglijența contribuie, de asemenea, la creșterea numărului defecțiunilor înregistrate în această perioadă. „A intrat nisip în aparatul de fotografiat și s-a blocat obiectivul”, „am intrat cu telefonul mobil în apă”, „am lăsat tableta la soare, iar acum nu mai funcționează” – sunt doar trei dintre cele mai frecvente explicații pe care le dau posesorii dispozitivelor defecte atunci când merg cu ele la reparat.

1

Telefoanele mobile, aparatele foto și tabletele sunt dispozitivele care ajung cel mai des în service în lunile de vară.

În acest context, specialiștii Depanero au pregătit un ghid pentru posesorii de echipamente electronice și electrocasnice despre cum să folosească în cele mai bune condiții gadget-urile pe care le iau în vacanță și cum să se asigure că dispozitivele electrice de acasă nu se vor defecta.

Sfaturi utile:

  • Evitați utilizarea intensivă a echipamentelor electrice

Riscul ca unele componente să se supraîncălzească și să cedeze crește atunci când temperatura ambientală depășește 30 de grade Celsius și dispozitivele sunt folosite neîntrerupt pentru o perioadă mai lungă.

  • Folosiți corespunzător dispozitivele electronice și electrocasnice

Aparatul de aer condiționat funcționează cel mai bine când este setat să răcească aerul până la o temperatură de 20 – 21 de grade Celsius. Când este programat să răcească aerul până la 16 grade Celsius și este folosit intensiv, riscul apariției defecțiunilor crește simultan cu consumul de energie electrică.

Pe timpul verii, incidența defecțiunilor la aparatele frigorifice crește cu 25% – 30%. Astfel, este recomandată evitarea deschiderii permanente a ușilor echipamentelor frigorifice, astfel încât compresorul, piesa centrală a sistemului de răcire, să nu fie suprasolicitat.

  • Deconectați echipamentele electrice de la sursele de energie dacă nu sunt utilizate un timp mai îndelungat

Fluctuațiile de tensiune ale rețelelor de alimentare cu energie electrică pot cauza defecțiuni ale produselor electronice și electrocasnice. Fluctuațiile de tensiune pot fi cauzate de consumul foarte mare de energie electrică, dar și de furtunile cu descărcări electrice din aceste luni.

  • Deconectați echipamentele de la cablul de Internet când plecați în concediu

Instabilitatea atmosferică specifică verii, împreună cu particulele de praf angrenate de vânt produc electricitate statică, iar aceasta se poate descărca direct în routere, laptop-uri sau desktop-uri, cablurile acționând precum un conductor de electricitate.

  • Evitați expunerea telefoanelor mobile și a tabletelor în lumina directă a soarelui

Expunerea îndelungată la soare a acestora mărește riscul de supraîncălzire, poate produce creșterea în volum a bateriei, care poate deteriora și alte componente.

  • Citiți cu atenție instrucțiunile de utilizare ale echipamentelor înainte de folosire
  • Instalați dispozitivele electrocasnice conform instrucțiunilor de montaj
  • Nu folosiți instalații electrice sau sanitare improvizate
  • Evitați intervențiile neautorizate, realizate de personal necalificat
  • Apelați la specialiști pentru operațiuni periodice de întreținere

RISCURI:

Mulți dintre posesorii de dispozitive electrice nu țin cont de aceste sfaturi. Nerespectarea unor reguli minime de folosire a echipamentelor electronice și electrocasnice poate genera, în cel mai bun caz, costuri semnificative de reparații. Însă folosirea necorespunzătoare a acestor dispozitive implică și riscul apariției incendiilor, inundațiilor, electrocutărilor sau accidentărilor de tot felul.

Despre Depanero

Depanero este un brand nou pe piața de service electro IT din România, sub care își desfășoară activitatea cea mai mare firmă de service din România. Compania Depanero are prezență la nivel național, cu angajați proprii, acoperind aproape toate județele țării. Cei 285 de angajați ai companiei au mii de ore de experiență de service și pregătire profesională, precum și mii de ore de relații cu clienții acoperind majoritatea categoriilor de produse de folosință îndelungată, cum ar fi: telefoane mobile, tablete, IT, electronice, electrocasnice mici și mari etc.. Depanero oferă servicii de consultanță, diagnosticare și remediere rapidă a defecțiunilor, atât pentru produsele aflate în garanție cât și pentru cele în post-garanție, pentru acestea din urmă oferind garanție la reparație.

Brandul Depanero este prezent pe piața din România din 2014, odată cu rebranding-ul companiei Servskills, înființată în 2011. Depanero livrează lunar servicii de consultanță și reparații pentru o medie de 30.000 de client.

București, 30 iulie 2015 – Depanero

Visits: 0

Lasă un răspuns