Swisspod, un start-up care dezvoltă un sistem de transport terestru de foarte mare viteză, țintește 500.000 de euro pe SeedBlink
Fondatorii, printre care se numără și un inginer român de 28 de ani, sunt câștigători ai competițiilor SpaceX Hyperloop Pod. Ei au început să lucreze la dezvoltarea celui de-al 5-lea mod de transport în urma unei discuții cu Elon Musk
- Printre investitori se numără Seldor Capital – o firmă de capital de risc care finanțează start-upuri din industria tehnologiilor spațiale
- Guvernul elvețian, furnizorii globali de logistică și autoritățile europene și internaționale susțin Swisspod
Swisspod Technologies, un start-up elvețiano-american care dezvoltă Hyperloop, o soluție de transport intracontinental de foarte mare viteză, cu o amprentă de carbon neutră, pentru pasageri și mărfuri, țintește 500.000 de euro pe SeedBlink, platformă de investiții pentru start-upuri europene. Campania de de finanțare participativă bazată pe investiții în capital (equity crowdfunding) începe astăzi, 24 noiembrie. Compania va utiliza investiția pentru cercetare și dezvoltare, validarea producției timpurii și lansarea comercială.
Runda totală pe care Swisspod o vizează este de 1,1 milioane de euro. Compania a atras deja ca investitori Seldor Capital – o firmă de capital de risc care finanțează start-upuri din industria tehnologiilor spațiale – și Robert Karsunky – Head of Pharma la Novartis Latin America & Canada.
O companie creată de doi tineri antreprenori pentru a eficientiza transportul de marfă
Swisspod a fost creată în 2019 de doi câștigători ai competițiilor SpaceX Hyperloop Pod Competition – Denis Tudor (CEO, un român de 28 de ani) și Cyril Dénéréaz (CTO). În urma unei conversații cu Elon Musk, cofondator și CEO al SpaceX, cei doi tineri ingineri au decis că vor să construiască cea mai eficientă, accesibilă și sustenabilă soluție de transport de mare viteză.
Utilizând tehnologia Hyperloop, Swisspod dezvoltă o soluție inedită de transport intracontinental de mărfuri, denumită SWIPT, care constă într-un mediu cu presiune ajustată dinamic, o infrastructură dedicată prin care vehiculele electrice transportă mărfuri paletizate. Fiind o soluție de transport electric și autonom din punct de vedere energetic, aceasta abordează problemele legate de emisiile de carbon, consumul de energie, trafic și capacitate, urmărind în același timp să transforme arhitectura logistică fragmentată într-o rețea deschisă, standardizată și automatizată.
„Arhitectura sistemului nostru reduce costurile sistemului feroviar cu un ordin de mărime și face ca proiectul să fie fezabil din punct de vedere economic. Pe termen lung, ne concentrăm pe implementarea strategiei noastre de comercializare și pe intrarea pe noi piețe. În prezent, ne concentrăm pe dezvoltarea SWIPT, platforma noastră Hyperloop pentru transportul de marfă, și pe demonstrarea viabilității produsului pentru implementarea pe piață. Următorii pași vor include identificarea unei rute pilot pentru soluția noastră Hyperloop, atragerea interesului privat și politic pentru construirea acesteia și stabilirea de parteneriate cu early adopters de pe piața logistică”, a declarat Denis Tudor, CEO al Swisspod.
“Swisspod este o companie de tehnologie revoluționară care adresează o problemă majoră de transport, dar și energetică, într-un moment cheie pentru Europa. Încă de la început, am fost entuziasmați de viziunea și ambiția lui Denis de a face față tuturor provocărilor pe care le aduce un proiect de infrastructură de această anvergură, fiind o bucurie să întâlnim fondatori români care îndrăznesc să viseze atât de departe. Investitorii privați pot contribui acum la evoluția lor, prin intermediul SeedBlink”, a afirmat Laurențiu Ghenciu, Chief Business Officer SeedBlink.
Parteneri și obiective
Progresele substanțiale făcute în vederea comercializării Hyperloop au permis Swisspod să dezvolte parteneriate solide cu instituții publice și private din întreaga lume. Compania beneficiază de sprijin din partea unor furnizori importanți de servicii logistice din Germania, Belgia și Elveția. Totodată, este susținută de instituții federale, regionale și academice elvețiene, precum și de autorități europene și internaționale din domeniu.
Swisspod beneficiază totodată de sprijinul guvernului elvețian, care a acordat companiei două granturi în mai puțin de un an, prin intermediul programelor de finanțare Innosuisse.
Primul grant a fost alocat pentru construirea primei unități operaționale din Europa pentru testarea tehnologiei Hyperloop, în Lausanne (Elveția) și dezvoltarea sistemului inovator de propulsie pentru viteze mari pe distanțe lungi. Subvenția a fost primită în 2021, în parteneriat cu Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne și cu Școala de Inginerie și Management Vaud. Recent, guvernul elvețian a decis să extindă perioada de finanțare pentru a sprijini activitățile de cercetare și dezvoltare a proiectului în Elveția până în 2025.
Cel de-al doilea grant din partea guvernului elvețian a fost alocat pentru a sprijini eforturile de cercetare și dezvoltare pentru crearea unui sistem mai eficient de monitorizare a vibrațiilor pentru Hyperloop. Subvenția a fost primit în colaborare cu Universitatea de Științe Aplicate Haute Ecole ARC.
În paralel, Swisspod construiește o infrastructură Hyperloop la scară reală în SUA, unde își va testa produsul pentru transportul de marfă. Produsul va fi gata în circa trei ani. Infrastructura este dezvoltată împreună cu partenerii Swisspod de la MxV Rail, un important centru de cercetare și testare din SUA, cu o vastă experiență în domeniul vehiculelor ghidate pe șine. Construcția finală se va întinde pe o suprafață de aproximativ 162.000 de metri pătrați, aproximativ jumătate din suprafața clădirii Palatului Parlamentului din România.
Views: 0