Studiu Samsung: Românii adoptă tehnologia, dar unii termeni tehnici le produc confuzie

Utilizatorii români iubesc tehnologia, 61% dintre ei o utilizează mai mult decât o făceau acum doi ani, iar 58% dintre ei sunt încântați s-o folosească, însă terminologia îi face deseori să se simtă confuzi și nu le oferă o viziune clară asupra felului în care diferite dispozitive și servicii ar trebui să îi ajute, conform celui mai nou studiu Samsung. Samsung Electronics Europa a realizat un studiu în 18 țări, inclusiv în România, analizând obiceiurile utilizatorilor atunci când vine vorba de tehnologie, iar rezultatele sunt surprinzătoare.

Romanii si obiceiurile de consum ale tehnologiei

Întrebați cât de bine cunosc noii termeni din tehnologie, 67% dintre români au declarat că pretind că înțeleg termenii sau frazele tehnice pe care, de fapt, nu le cunosc, iar 7% dintre ei au răspuns că fac acest lucru și de câteva ori pe zi. Termenii pe care românii pretind cel mai des că îi înțeleg sunt Cloud (28%), Emoji (27%) și Streaming (25%). Pe de altă parte, respondenții cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani sunt cei care admit cel mai des atunci când nu stăpânesc terminologia tehnică.

„Creșterea interesului pentru dispozitivele smart în rândul utilizatorilor români este vizibilă, tehnologia oferind în zilele noastre noi oportunități de comunicare, interacțiune și dezvoltare. În România, smartphone-urile sunt folosite zilnic de către cei mai mulți utilizatori, dar cele mai noi inovații, precum Internet of Things sau Cloud, încă produc confuzii în rândul acestora. Ca un lider în tehnologie, Samsung se angajează nu doar să aducă cele mai noi inovații, ci și să faciliteze accesul consumatorilor la cât mai multe dintre oportunitățile pe care aceste produse le pot oferi,” a declarat  Monika Törökné Nagy, South East Europe Marketing Director, Samsung Electronics.

Studiul arată că, de cele mai multe ori, românii pretind că știu terminologia pentru a nu părea ridicoli sau ignoranți în fața colegilor (29%). Totuși, una dintre urmările neînțelegerii terminologiei tehnice are ca rezultat neputința utilizatorilor de a beneficia de un serviciu sau de un dispozitiv la potențial maxim. Prin urmare, peste o treime (35%) dintre utilizatorii români au declarat că neînțelegerea termenilor duce la nefolosirea dispozitivului la întregul potențial. Ca răspuns la studiu, Samsung Europa va crea un glosar accesibil, „The Plain Tech Guide”, pentru a explica ce înseamnă ultimii termeni apăruți și cum aceștia ne pot îmbunătăți viața.

Inovație

Românii, la fel ca și europenii, sunt entuziasmați de tehnologiile noi. Cei mai mulți dintre ei (92,5%) au declarat că sunt entuziasmați de performanțele dispozitivelor pe care plănuiesc să le cumpere și mai mult de jumătate dintre ei (58%) de tehnologiile pe care le folosesc în prezent și de felul în care ele au evoluat de-a lungul ultimului deceniu. Mai mult, doar 16% dintre ei simt că nu pot ține pasul cu tehnologia, în timp ce 49% au fost de acord că progresul tehnologic este inevitabil.

Tehnologia este cu siguranță mult mai integrată în viața utilizatorilor români și în activitățile lor zilnice, comparativ cu câțiva ani în urmă. 61% dintre utilizatori au declarat că folosesc tehnologia mult mai des decât obișnuiau să o facă în urmă cu doi ani, iar 21% au declarat că se bazează pe tehnologie și s-ar simți pierduți fără ea.

Aplicații

Studiul s-a concentrat și pe aplicațiile pe care românii le consideră cele mai utile. Astfel, aplicațiile de navigație și hărți sunt cele pe care 26% le consideră că au un impact semnificativ în simplificarea vieții lor. Acestea au fost urmate de aplicațiile de tip calculator (22%) și aplicațiile pentru camere foto (13%).

„Cercetările noastre arată că terminologia utilizată în tehnologia actuală poate fi o barieră pentru utilizatorii români. Abordăm această problemă printr-o serie de pași strategici, inclusiv prin simplificarea limbajului pe care îl folosim și prin training-uri pentru dezvoltarea abilităților digitale pentru 400.000 tineri. Cu toate acestea, considerăm că aceasta este o problemă în întreaga industrie, care va împiedica progresul tehnologic dacă nu se vor lua măsuri în acest sens,” a declarat Monika Törökné Nagy, South East Europe Marketing Director, Samsung Electronics.

Notă

Studiul a fost desfășurat în mediul online de către Opinium Research în perioada 16 martie – 1 aprilie 2016, prin intermediul a 10.138 de respondenți cu vârste peste 18 ani, în Marea Britanie, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Danemarca, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, România, Suedia, Elveția. Nici o ponderare nu fost aplicată niciunei țări cu excepția Marii Britanii*, eșantionul a fost dezvoltat pentru a se obține o divizare aproximativă de grupe de vârstă și sexe, în limitele accesului online.

*Sursă: Evaluarea proiectelor  Smart Classroom și Digital Academy a fost realizată în 15 țări, în perioada anului școlar  2014/2015.

Unele rezultate fac parte dintr-un studiu adișional, desfășurat anul trecut online de către Lightspeed GMI printre 18.000 de respondenți cu vârste peste 16 ani, în Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Germania, grecia, Italia, Ungaria, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, România, și Marea Britanie (1.000 respondenși per țară). Informațiile au fost atribuite profilurilor cunoscute de vârstă și sex pentru fiecare țară. Interviurile au fost desfășurate online, în perioada 21 aprilie – 18 mari 2015.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, aparaturii medicale, a sistemelor de rețea, a semiconductorilor și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

București, 16 iunie 2016 – Samsung

Views: 0

Lasă un răspuns