Sony prezintă două noi bare de sunet cu Hi-Res Audio
- Concepută pentru a se asorta cu mobilierul locuințelor moderne
- Subwoofer ultra subțire, pentru un bass mai profund
- Hi-Res Audio pentru o calitate superioară a sunetului
- Spotify Connect și Chromecast pentru acces la peste 100 de aplicații de muzicăi
Sony lansează prima gamă de bare de sunet compacte, formată din modelele HT-MT500 și HT-MT300, ideale pentru toate nevoile audio de la domiciliu. Atât HT-MT500, cât și HT-MT300 se aliniază noilor tendințe din design-ul interior, oferind în același timp o experiență audio naturală și de calitate superioară, acționând ca o boxă wireless pentru audiții muzicale.
Sistemul audio High-Resolution al MT500 poate redimensiona și îmbunătăți sunetele redate. Barele de sunet compacte sunt prevăzute cu un subwoofer wireless subțire, care este suficient de mic pentru a se potrivi cu camera de zi, putând fi ascuns chiar și sub canapea, pentru a simți cu adevărat bass-ul.
Conectivitatea Bluetooth® și NFC permit redarea de muzică de la telefon, transformând noiel dispozitive în mai mult decât bare de sunet; acestea devin astfel și boxe wireless inteligente pentru acasă. Un port USB permite conectarea dispozitivelor USB pentru o redare ușoară.
Design și materiale
Forma subțire a fost creată respectând viziunea conform căreia o bară de sunet trebuie să fie poziționată lângă televizorul din camera de zi fără să iasă în evidență, să obstrucționeze vizionarea sau să ascundă senzorul IR al televizorului. Create potrivit unui concept compact, bazat pe stil, culoare și materiale care se pot potrivi în orice cameră de zi, atât MT500, cât și MT300 sunt realizate cu un finisaj de înaltă calitate, iar carcasa difuzorului este acoperită cu o suprafață cu aspect de piele, în timp ce partea frontală e șablată, cu aspect de grilă. Culorile sunt alese pentru a se potrivi celor mai noi tendințe în designul interior, fiind disponibile în culorile negru cărbune sau alb-crem.
Calitatea sunetului
Noile bare de sunet sunt compacte în materie de dimensiune, dar nu și la redarea sunetului. Pot îmbunătăți sunetul indiferent de conținutul vizionat, datorită tehnologiei S-Force PRO Front Surround, care imită sunetul surround cinematografic.
Activarea funcției Sofa Mode le permite utilizatorilor să simtă efectele de frecvență joasă când subwoofer-ul este poziționat orizontal sub canapea. De asemenea, subwoofer-ul poate fi plasat și în poziție verticală, lângă o altă piesă de mobilier.
Streaming
MT300 asigură conectivitate prin intermediul Bluetooth® și NFC, în timp ce MT500 este prevăzut, de asemenea, cu Spotify Connect și Chromecast, astfel încât utilizatorul are acces la peste 100 de aplicații de streaming de muzică. În plus, MT500 dispune de un buton Music Service pentru a accesa rapid ultima melodie redată din contul Spotify Premium, fără a fi nevoie de conectare și redare de la telefonul mobil sau tabletă.
Bara de sunet compactă HT-MT500 are un preț de aproximativ 600 de euro, fiind disponibilă în Europa din martie 2017, în culoarea negru cărbune.
Bara de sunet compactă HT-MT300 are un preț de aproximativ 300 de euro, fiind disponibilă în Europa în culoarea negru cărbune (MT300) din februarie 2017 sau alb crem (MT301) din martie 2017.
Sony
Views: 0