Peste 20.000 de persoane au participat la “Cea mai mare oră de sport”

În perioada  iunie – august 2014, Dolce Sport în parteneriat cu SmartAtletic şi GetFit, a organizat a patra ediție a evenimentului de masă “Cea mai mare oră de sport” la București, Brașov și Mamaia, precum și crosul caritabil de la Brașov pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer. Evenimentele au făcut parte din campania pro-sănătate “Mișcarea face bine”.

  • Peste 20.000 de persoane au participat la evenimentele din București, Brașov și Mamaia (direct și ca spectatori);
  • Au fost implicați peste 80 de instructori din țară și din străinătate;
  • Peste 20 de copii diagnosticati cu cancer vor primi medicamente prin intermediul Fundației Romtelecom pentru români;
  • Aproximativ 600 de persoane au beneficiat gratuit de teste medicale pentru verificarea stării de sănătate.
“Campania “Mișcarea face bine” și evenimentul „Cea mai mare oră de sport” reprezintă crezul nostru că mișcarea și sportul sunt deosebit de importante pentru sănătate și pentru o viață echilibrată”, declară Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport.În cadrul evenimentelor au avut loc demonstraţii de fitness, precum: Zumba, Kangoo Jumps, Body Art, Khai Bo, X-Tempo, AeroKick, Rebound AAS, Steel Programs, TotalX30, Strike Zone, Summer Abs Training, Functional Training, KickBox, Freestyler. De asemenea, au fost amenjate zone pentru Boot Camp Training, TRX, Cycling, Nordic Walking, skandenberg, fotbal, dar și una pentru carturi cu pedale. Sesiunile au fost susținute de peste 80 de instructori români din Cluj, Mangalia, Sibiu, Tulcea, Dej, Bistrița, Slobozia, Iași, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Brașov, Ploiești, Buzău și internaționali din Argentina, Marea Britanie și Republica Dominicană. La evenimente au participat atât echipele instructorilor invitați, cât și entuziaști care au dorit să facă mișcare.În urma crosului caritabil, la care au fost invitați iubitorii de mișcare, peste 20 de copii diagnosticati cu cancer de la Spitalul Fundeni vor primi medicamente prin intermediul Fundației Romtelecom pentru români.

La evenimente participanții au putut să viziteze și cortul medical, unde au beneficiat de teste gratuite (glicemie, tensiune, indice de masă corporală, nivel de grăsime în corp) pentru verificarea stării de sănătate. Au fost evaluate peste 600 de persoane.  Aproximativ 50 de persoane au fost identificate cu probleme de sănătate și au fost îndrumate către medicii specialiști.

 

Visits: 0

Lasă un răspuns