Oracle şi comunitatea de utilizatori și dezvoltatori aniversează 20 de ani de Java

 

Oracle și comunitatea de utilizatori și dezvoltatori din întreaga lume aniversează 20 de ani de Java. Astăzi, Java este pilonul central al aplicaţiilor software care influențează munca și viața personală a fiecăruia. De la inovaţii în segmentul enterprise big data, cloud, social media, aplicaţii pentru mobile şi Internet of Things, la maşini conectate, smartphone-uri şi jocuri video, Java continuă să ajute dezvoltatorii să împingă limitele în inovaţia tehnologică.

20 de ani de Java

“Java a crescut şi a evoluat, devenind una dintre cele mai importante şi de încredere tehnologii din industria de astăzi. Cei care au ales Java au fost răsplătiţi de multe ori prin creşterea performanţelor, a scalabilităţii, a siguranţei, a compatibilităţii şi a funcţionalităţii”, spune Georges Saab, vicepreşedinte pentru dezvoltare Java Platform în cadrul Oracle. “Ecosistemul Java oferă biblioteci de resurse deosebite, framework-uri şi resurse care ajută deopotrivă programatorii începători sau experţi. Dezvoltarea platformei Java poate fi urmărită în comunitatea transparentă OpenJDK. Cu o investiţie considerabilă din partea Oracle şi a altora în comunitate, aşteptăm cu nerăbdare să vedem evoluţia şi dezvoltarea Java în următorii 20 de ani.”

“Fujitsu a recunoscut utilitatea Java în sistemele IT de îndată ce platforma a devenit disponibilă, şi chiar în prezent lucrăm pentru promovarea aplicaţiilor. Platforma Java este folosită în industrii diferite din Japonia, ca urmare a compatibilității mari și a productivității pe care le oferă”, spune Yasushi Fujii, vicepreşedinte Application Management Middleware Division, Fujitsu Limited. “În viitorul IT&C-ului, tehnologiile mobile şi cloud-ul vor strânge relaţiile dintre oameni şi companii, ajutând la crearea unei societăţi concentrate pe fiinţa umană. Ne aşteptăm ca evoluţia continuă a ecosistemului Java să ajute dezvoltarea IT&C-ului şi schimbarea societăţii şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu comunitatea Java pentru dezvoltarea tehnologiilor Java.”

Evoluţia limbajului de programare #1

Lansat în anul 1995, Java este limbajul de programare ales de 9 milioane de dezvoltatori şi rulează astăzi pe 7 miliarde de dispozitive. Îmbunătățirea siguranţei drumurilor și pe cea aeriană, colectarea informațiilor despre oceane pentru aplicații științifice, creșterea calității recoltelor de cereale pentru a ajuta la hrănirea celor flămânzi, stimularea creierului uman, a sistemului muscular și a celui osos și dezvoltarea segmentului de gaming sunt doar câteva dintre proiectele interesante dezvoltate la nivel global și care folosesc tehnologie Java.

Dezvoltatorii concentrați pe mediul enterprise pot alege dintr-un ecosistem de 30 de implementări compatibile Java EE6 și Java EE7 de la 12 vânzători. În plus, peste 125 milioane de dispozitive media bazate pe tehnologie Java au fost utilizate și peste 10 miliarde de carduri Java au fost livrate de la lansarea platformei.

Pentru un istoric complet al dezvoltării Java și pentru a afla care au fost cele mai importante momente din istoria limbajului de programare, accesați site-ul Oracle.

“Limbajele de programare nu au întotdeauna o durată lungă de viață, iar cele care au, nu se bucură întotdeauna de un traseu sănătos”, spune Al Hilwa director de program în cadrul IDC pentru departamentul Application Development Research. “Dar Java a trecut testul timpului și pe cel al numărului extins de aplicații care folosesc acest limbaj, de la sisteme enterprise complexe, la dispozitive mici de gaming”

Sub administrarea Oracle, două lansări majore de platformă, inclusiv Java 7 și Java 8 au fost livrate, iar veriunea Java 9 este programată pentru 2016. Java Community Process (JCP) este mai deschisă și mai transparentă, fiind un element principal pentru participarea comunității la dezvoltarea continuă a tehnologiei. OpenJDK Community, locul destinat colaborării pentru implementarea open-source a platformei Java Standard Edition, atrage în mod continuu noi contribuitori care se alătură bazei extinse.

În martie 2014, Oracle a anunțat disponibilitatea Java SE 8 după ce a primit aprobarea finală în din partea Java Community. Această nouă versiune, care a inclus cea mai mare actualizare pentru modelul de programare Java de la lansarea platformei în anul 1995, a fost dezvoltată în colaborare în OpenJDK Community. La scurt timp, în aprilie 2014, au fost lansate Java Platform, Micro Edition 8 (Java ME 8) împreună cu versiunile conexe Java Embedded, după obținerea tuturor aprobărilor Java Community Process. Cu platforma Java 8 pe toate dispozitivele integrate, desktop-uri, centre de date și cloud, clienții pot implementa mai rapid aplicații, pot procesa și analiza rapid datele și pot reacționa de îndată ce anumite evenimente apar.

Noutățile erei următoare a Java

Oracle și comunitatea Java se concentrează momentan pe lansare unor noi inovații pentru Java 9. Cea mai importantă caracteristică pentru această versiune nouă este Project Jigsaw, care vizează modularizarea platformei pentru a o face scalabilă pentru o gamă variată de dispozitive, facilitând menținerea librăriilor și a aplicațiilor mari, îmbunătățirea securității, mentenanței și a performanțelor. Alte caracteristici care vor fi lansate pentru Java 9 includ Java Shell, un instrument interactiv pentru evaluarea fragmentelor de cod Java, un nou client API HTTP pentru a sprijini HTTP/2 și Web Sockets, un port pentru arhitectura ARM AArch64 pe Linux , o varietate de modificări pentru API-urile existente și îmbunătățiri seminificative ale performanțelor.

“Direct sau indirect, Java atinge orice om de pe planetă. Este liantul care facilitează dezvoltarea sistemelor mobile și servicii bancare de la distanță, distrează milioane de oameni cu jocuri precum Minecraft și conduce motorul economic al piețelor globale”, spune Martijn Verburg, co-leader pentru Java User Group, din Londra. “Este necesar ca această platformă să fie administrată de un lider care înțelege importanța Java pentru lumea întreagă, iar Oracle face o treabă excelentă în colaborarea cu o comunitate extrem de mare și de diversificată de utilizatori, dezvoltatori, de proiecte open source sau proiecte mai mari enterprise. Aștept cu nerăbdare să văd cum vor inova următoarele generații de ingineri. Folosind Java, posibilitățile par nelimitate.”

Pentru a marca aniversarea a 20 de ani de Java, Oracle Certification oferă o reducere de 20% pentru toate examenele de certificare Java. Oferta, disponibilă la nivel global, este valabilă până la data de 31 decembrie 2015. Candidații trebuie să utilizeze codul promoțional Java20 când se încriu pentru examen. Pentru detalii, apăsați aici.

Vizitați Duke’s Choice Award pentru a vedea munca remarcabilă realizată astăzi de comunitatea Java.

Resurse

Redwood Shores, California – 20 mai, 2015: Oracle

Views: 0

Lasă un răspuns