O folie la timpul ei…te scapa de nabadai

Oare de cate ori nu ai avut in mana un terminal nou, si culmea, ti-a scapat printre degete. Sunt sigur ca te-au apucat nabadaile, cand ti s-a crapat displayul, sau, poate chiar carcasa de plastic. Nu ar fi nici prima, dar, nici ultima patanie de acest fel, pentru ca, tot ce tii in mana este casant atunci, cand, ajunge in contact cu podeaua.

Fireste, care este primul impuls atunci, cand, primesti tableta, sau, SMARTul tau, desigur, sa inlaturi folia de protectie a fabricantului, intotdeauna, fara a vedea utilitatea. Nu pare a fi o idee prea buna, asta in cazul in care, folia nu este deja inscriptionata.

Dar si foliile pe care le primesti in pachetul de vanzare, unele dintre acestea, nu sunt atat de performante, incat, sa te salveze de socurile mecanice, care iti pot provoca neplaceri, pentru ca, nu vrei sa cunosti cat te va putea costa inlocuirea unui display, sau, poate chiar, carcasa. Si apoi, nici nu este estetic sa umbli cu acestea zgariate, sau crapate, atat timp cat, exista  Smart Protection experti in protectia terminalelor.

 

smartprotection4

 

Oricand, este timpul sa iti protejezi prietenul zilnic, mai ales achizitionand un kit complet pentru foliere, cu care, vei putea chiar tu insuti sa o realizezi, fara prea multa pregatire, ci numai cu putin mai multa rabdare si indemanare. Caci folii vei gasi destule, pe siteul lor si pe alese.

Daca esti curios cum poti folia, iata cateva exemple mai jos:

 Folia Clasic Smart Protection

Ultra Smart Protection

Orice produs, marca Smart Protection are caracteristici premium: este anti zgarieturi, anti reflexie si absoarbe socurile.

Desigur, vei deveni mai putin sensibil la utilizare zilnica, cu aceste folii de nadejde, pentru ca, terminalul tau va avea exact tehnologia profi de protectie, la doar cateva clickuri distanta.

O folie la timpul ei…te scapa de multe nabadai.

Visits: 0

2 comentarii la „O folie la timpul ei…te scapa de nabadai

  • 7 ianuarie 2015 la 3:09 PM
    Legătură permanentă

    Personal mi-am luat teapta. Am tot cautat inainte sa cumpar pareri despre smart protection, insa pe net totul este numai lapte si miere, articole pe o multime de bloguri, platite desigur, in care sunt cei mai tari. Realitatea nu este deloc asa si m-am hotarat sa atentionez si pe altii care vor sa cumpere de la ei. Prima data mi-au trimis o folie diferita de ce am comandat. Am luat legatura cu ei, in prima faza au dat vina pe mine ca am gresit comanda, dar dupa ce au verificat mi-au trimis produsul pe care il comandasem initial, avand grija sa ma anunte ca cine nu munceste nu greseste?!

    Am montat folia, in colturile de sus nu facea contact. Ei o lauda ca se lipeste singura dupa cateva ore daca apar astfel de situatii. Evident ca nu este deloc asa, dupa 3 zile folia a inceput sa se desprinda si de pe margini, din punct de vedere estetic fiind groaznice aceste “contacte imperfecte” cu suprafata ecranului.

    Continui cu raspunsul lor: “Domnu X dumneavoastra treceti dintr-o extrema in alta. Ce anume nu facea contact?
    daca a fost aplicata corect in mod normal folia trebuie sa se lipeasca integral. Daca din fabrica telefonul are diferente de curbura pe margine exista posibilitatea sa se formeze o dunga de aer roata ecranului, dar aceasta nu influenteaza dezlipirea sau functionalitatea ecranului”.

    Deci vina este a fabricantului telefonului.
    Cat despre amprentele care raman pe ecran.. se vad de parca l-am uns cu ulei.

    Sa nu mai vorbim de preturile nesimtite, ex: 65 lei folie redusa deja 50% cum apare pe site. Am zis sa incerc, poate chiar este o folie tempered glass premium, in conditiile in care am comandat de pe ebay cu $3,67 o folie identica, free shipping.

    Aceasta este parerea mea despre foliile tempered glass de la smart protection. Sfatul meu este sa luati de pe ebay/alt magazin daca nu doriti sa patiti la fel ca mine. 🙂
    Totul pare profesional la ei, dar aparentele inseala.
    Mai mentionez si review-urile false pe care le au la fiecare produs al lor. Eu le-am votat folia cu 3/5 stele si un comentariu realist dar nu mi-a fost acceptat.

    O zi buna!

    Tags: review tempered glass smart protection parere smartprotection.ro teapa pareri folie protectie sticla temperata

Lasă un răspuns