NVIDIA FleX rulează în premieră în jocul Killing Floor 2
Tripwire Interactive și NVIDIA le-au pregătit o surpriză participanților la PAX Prime din acest an. Aceștia au oportunitatea de a juca Killing Floor 2 la standul NVIDIA (#252). Killing Floor 2 este primul joc care folosește NVIDIA FleX pentru texturi moi și fluide – cu alte cuvinte, pentru acțiune sângeroasă.
Killing Floor 2 este un joc co-op de tip ”survival” care poate fi jucat în condiții optime cu unitățile de procesare grafică NVIDIA și pune în valoare modul în care GameWorks poate îmbunătăți experiența de joc.
FleX este o tehnică de simulare bazată pe efecte vizuale în timp real. Efectele vizuale sunt create în mod convențional dintr-o combinație de elemente, prin intermediul unor ”solvere” pentru corpuri rigide, fluide sau articole vestimentare.
FleX folosește o reprezentare uniformă pentru toate tipurile de obiecte, ceea ce permite crearea unor efecte noi, prin care substanțe diferite pot interacționa natural între ele. Scopul FleX este acela de a crea efecte în timp real care în mod normal erau randate doar în modul offline. Acestă nouă tehnică le va permite developerilor să își folosească creativitatea la un nou nivel.
Puteți afla mai multe informații despre acest subiect pe blogul NVIDIA: http://blogs.nvidia.com/blog/2015/06/16/killing-floor-2-nvidia/
Membrii beta au postat deja pe YouTube videoclipuri cu noua tehnologie în acțiune:
Views: 0