Noul erou de acţiune: Canon Inc. anunţă dezvoltarea modelului EOS-1D X Mark III
Canon Inc. anunţă astăzi dezvoltarea mult-aşteptatului model EOS-1D X Mark III – succesorul modelului de referinţă EOS-1D X Mark II. Ideal pentru fotografia sportivă şi fotografia de animale sălbatice, acest model DSLR de referinţă va fi dezvoltat pe baza feedback-ului primit din partea comunităţii noastre de fotografi care folosesc modelele EOS-1D X şi EOS-1D X Mark II, inclusiv feedback-ul primit în urma testării acestor echipamente de către fotografi din toată lumea. Având în spate o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte crearea de produse optice de excelenţă, Canon vă aduce modelul EOS-1D X Mark III care oferă o schimbare remarcabilă în ceea ce priveşte focalizarea automată, cu o calitate a imaginii la fotografiere şi filmare considerabil îmbunătăţită. Cu ajutorul acestui model, utilizatorii vor avea încredere că pot obţine fotografia ideală şi că pot obţine acest lucru la o viteză competitivă – mai repede ca niciodată – ideal pentru acest domeniu, care se schimbă într-un ritm alert.
Echipamentele Canon DSLR continuă să domine fotografia profesională. Viteza, focalizarea automată şi comunicarea la viteză mare sunt principalele avantaje ale modelului EOS-1D X Mark III, acesta fiind ideal pentru profesionişti – în special în domeniul sportiv şi pentru fotografierea de animale sălbatice – care lucrează sub presiune pentru a surprinde şi a oferi acele imagini de acţiune cu optică excelentă ce pot dispărea într-o secundă, aşadar trebuie surprinse rapid.
Fără egal: o modificare la focalizarea automată
EOS-1D X Mark III este extraordinar de rapid – asigură o precizie excepţională, fiabilitate, focalizare automată la performanţe înalte şi urmărirea subiectului – oferind fotografilor mai multe opţiuni atunci când aceştia au nevoie să selecteze imaginea perfectă. Noul algoritm de focalizare automată al aparatului foto îmbunătăţeşte stabilitatea şi urmărirea – atât datorită vizorului optic, cât şi datorită fotografierii cu Live View – folosind o tehnologie de învăţare pentru a asigura urmărirea clară a focalizării la fiecare fotografie. Atunci când foloseşte vizorul optic, modelul EOS-1D X Mark III se foloseşte de un senzor de focalizare automată nou, oferind o rezoluţie în centrul senzorului aproximativ de 28 x mai mare decât cea oferită de modelul EOS-1D X Mark II – cel mai folosit model de către fotografii profesionişti în prezent.
Richard Heathcote, Fotograf Sportiv cu experienţă, Major Events, Getty Image a afirmat: „Noul algoritm de focalizare automată al modelului EOS-1D X Mark III realizează urmărirea subiectului la cu totul alt nivel, datorită controlerului intuitiv şi oferă rezultate foarte clare. Acest model oferă exact rezultatele pe care le aştepţi de la cel mai bun aparat foto profesionist pentru domeniul sportiv.“
Oferind un interval de luminozitate extins şi precizie mai mare pentru focalizarea automată, EOS-1D X Mark III este dotat cu numeroase posibilităţi de focalizare automată cu ajutorul cărora utilizatorii pot obţine fotografia ideală. În modul Live View, utilizatorii pot folosi cele 525 de zone de focalizare automată folosind sistemul Dual Pixel CMOS AF care acoperă de aproximativ 90×100% din senzorul de imagine. Folosind acelaşi algoritm AF ca la fotografierea cu ajutorul vizorului optic, acesta asigură mai multă flexibilitate la încadrarea subiectelor, fie că este vorba de o cursă de maşini pe o pistă sau de o pasăre în zbor. Modelul EOS-1D X Mark III oferă o rată a cadrelor semnificativ mai mare cu full AF şi AE, folosind fie vizorul optic (obturator mecanic cu până la aproximativ 16 cps) sau Live View (obturator mecanic sau electronic cu până la aproximativ 20cps) şi în plus, sloturile pentru carduri CFexpress cu care este dotat acest aparat foto permit scrierea la fotografierea RAW de cinci ori mai rapidă decât cea a predecesorului său.
Acceptaţi provocarea – surprindeţi toate detaliile
Un exemplu clar de dedicare pentru a extinde limitele inovaţiilor în domeniul redării de imagini cu ajutorul tehnologiei de excelenţă optică, modelul Canon EOS-1D X Mark III este dotat cu un senzor CMOS şi cu un procesor DIGIC în totalitate noi şi dezvoltate de Canon, care contribuie la obţinerea unor imagini de înaltă calitate, chiar şi la valori ISO mai mari, având capacitatea de a realiza fotografii în 10bit folosind un format de fişier HEIF. Puterea rezoluţiei 4K dă viaţă poveştilor, oferind posibilitatea de a realiza filmări cu aspect cinematografic în format 4K, inclusiv 4K60p cu înregistrare internă Canon Log pe 10 bit. Reducând cantitatea de echipamente care le sunt necesare fotografilor profesionişti pentru orice proiect, modelul EOS-1D X Mark III poate realiza materiale şi în format RAW, atât pentru filmare cât şi pentru fotografii.
Livrare de conţinut mai rapidă ca niciodată
Pentru profesionişti, livrarea de conţinut este la fel de importantă ca surprinderea imaginilor – modelul EOS-1D X Mark III facilitează toate aceste procese deoarece este dotat cu funcţie de Wi-Fi şi Bluetooth în plus faţă de GPS. Pentru a face faţă termenelor-limită din ce în ce mai scurte, acest aparat foto transferă datele cu o viteză de două ori mai mare decât viteza de transfer a modelului EOS-1D X Mark II atunci când foloseşte ethernet-ul încorporat sau noul transmiţător wireless opţional pentru fişiere – WFT-E9 – care este compatibil şi cu modelul Canon Cinema EOS C500 Mark II lansat recent. Având setări de reţea mai simple, EOS-1D X Mark III îmbunătăţeşte foarte mult fluxul de lucru.
O extensie a kit-ului profesioal
Utilizatorii echipamentelor din seria EOS-1D vor manevra cu uşurinţă modelul EOS-1D X Mark III, care este uşor de folosit şi beneficiază de o ergonomie excelentă, iar carcasa făcută din aliaj de magneziu asigură durabilitatea caracteristică echipamentelor din gama Canon EOS-1. Fotografii profesionişti se pot aştepta la aceeaşi calitate a carcasei ca în cazul modelului EOS-1D X Mark II – datorită caracteristicilor de impermeabilitate excepţionale, acest aparat foto poate fi folosit în condiţii meteorologice dure, inclusiv pe vânt, în ploaie sau pe umiditate. Având capacitatea de a funcţiona impecabil chiar şi în condiţii de luminozitate redusă, butoanele luminate cu care este dotat modelul EOS-1D X Mark III vă ajută să acţionaţi cu precizie în condiţiile provocatoare din spaţiile întunecoase. De asemenea, modelul este dotat şi cu un nou buton suplimentar de control pentru selectarea punctelor AF, încorporat în butonul AF-ON, care permite fotografilor să schimbe punctele AF din mers pentru a obţine cea mai bună compoziţie şi pentru a-şi simplifica şi mai mult munca. Durata de viaţă a bateriei a fost îmbunătăţită considerabil – folosind aceeaşi baterie LP-E19 – iar acum fotografii profesionişti pot folosi echipamentul pentru mai mult timp fără a fi nevoiţi să schimbe bateriile, astfel reducând riscul de a rata o anumită imagine.
BUCUREŞTI, ROMÂNIA, 24 octombrie 2019 – Canon Inc.
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.