Mio Technology şi MiVia™ susțin competițiile RUNFEST 2017

  • Prima competiție din sezonul RUNFEST 2017, Hot Chocolate Race 10/5 k, este organizată de MPG pe 8 aprilie, în parcul Herăstrău
  • Câștigătorii concursului vor primi din partea MiVia și Mio brățări de fitness MiVia Essential 350

Mio Technology,  anunță încheierea unui parteneriat cu MPG – Media Production Group, lider de piață în domeniul evenimentelor sportive dedicate practicanților amatori. Prin acest parteneriat, Mio Technology și MiVia devin sponsorii celor șase evenimente MPG din calendarul de alergare RUNFEST 2017, ce reunește una dintre cele mai mari comunități de alergători din România.

MiVia Lifestyle

Prima competiție din sezonul RUNFEST, Hot Chocolate Race 10/5 k, are loc pe 8 aprilie 2017, în parcul Herăstrău și va deschide pofta de mișcare a tuturor alergătorilor, indiferent de abilități, cu două curse accesibile de 5 și 10 km.

Câștigătorii concursului vor primi din partea MiVia și Mio trei brățări fitness MiVia Essential 350, primul model de brățară fitness din lume pentru monitorizarea activității cu senzor EKG pentru citirea pulsului și tehnologie NASA EMD încorporată.

NASA folosește această tehnologie pentru a anticipa micile schimbări ale rotației și revoluției Pământului afectate de fenomenele naturale, cum ar fi mareele și cutremurele. Tehnologia este utilizată pentru prima dată pe un dispozitiv purtabil și ajută la funcționarea optimă a indicelului de sănătate și a activității de măsurare a respirației, caracteristici atât de necesare pentru activitatea unui sportiv.

Participanții la evenimentul Hot Chocolate Race 10/5 k se vor bucura de mișcare în aer liber și de atmosfera energizantă, în ritmuri de muzică, și vor putea să își imortalizeze amintirile la photo corner în cadrul zonei de Start/Finish Efortul alergătorilor va fi răsplătit după trecerea liniei de Finish prin ispite dulci oferite în Chocolate Box: o delicioasă băutură preparată din ciocolată caldă, o porție de fructe proaspete, diverse sortimente de biscuiți și napolitane, garnisite cu un toping savuros de ciocolată.

Evenimentele din calendarul RUNFEST 2017  includ competiții de alergare în mediul urban și în natură: Hot Chocolate Race 10/5 K – 8 aprilie, Gabriela Szabo RUNFEST – 6 mai, RACE TO NATURE Trail & Family Run – 28 mai, Bucharest After9Cross – 22 iulie, Bucharest Fox Trail Half Marathon – 2 septembrie și Fuga pe Uliță – 21 octombrie.

București, 30 martie 2017 – Mio Technology

Visits: 0

Lasă un răspuns