King București in birourile clădirii Opera Center

King București anunță schimbarea sediului ca parte a strategiei de extindere a echipei locale. Începând cu luna mai, noul sediu din cadrul clădirii Opera Center din piața Operei este locul unde cei peste 80 de angajații King își desfășoară activitatea.

_C1B7699
Producătorul de jocuri casual are în plan atragerea de noi talente, atât locale, cât și din afara țării, având ca obiectiv pentru anul 2014 creșterea numărului de angajați. Astfel, mutarea King reprezintă următorul pas în direcția dezvoltării și extinderii echipei și este un răspuns la nevoia angajaților de a lucra într-un spațiu deschis, ușor accesibil, capabil să ofere confort și să reprezinte o sursă de inspirație.
”Inspirația și imaginația izvorăsc din locuri neașteptate. Cu ajutoul unui arhitect special cooptat pentru acest proiect, am avut posibilitatea să ne jucăm cu spațiul destinat noului sediu. Astfel, prin conceptul de design ales, am recreat identitatea și atmosfera specifice studiourilor King, punând accent pe încurajarea spiritului creator și productivitate. Pentru că avem o echipă tânără și dinamică ne-am orientat către un cadru luminos, cu o perspectivă panoramică a capitalei, conectat la inima orașului, care să le ofere libertatea de a crea și interacționa. Când am ales design-ul spațiului, ne-am dorit să realizăm cel mai bun cel mai bun birou din București”, declară Mihai Sfrijan, Head of Studio King București.
Pentru a da viață spațiului din clădirea Opera Center, King a lucrat cu arhitectul Ana-Maria Voinescu. Prin conceptul de design compania a încercat îmbinarea ideii de Kingdom (regat) cu specificul produselor sale, creând un spațiu pozitiv pentru regii și reginele industriei românești de gaming. Împreună cu arhitectul, King a ales un spațiu aerisit, cu mult bun gust și deloc încărcat, care să le permită angajaților să se simtă liberi și să le încurajeze creativitatea. Studioul King pune foarte mare importanță pe bună-starea angajaților săi și, din acest motiv, noul sediu le asigură spații de relaxare, spații de joacă și spatii comune de interacțiune. Conceptul de design al noului birou din Opera Center le oferă dezvoltatorilor de la studioul King din București un echilibru între efortul de a crea produse apreciate de milioane de oameni din întreaga lume și libertatea necesară acestei industrii creative.
Totodată, King vine în întâmpinarea celor pentru care un job la studioul din București presupune schimbarea reședinței și pune la dispoziția acestora un program de relocare, alocând un consilier care îi ajută să identifice cele mai avantajoase soluții în funcție de solicitări. Programul se adresează atât noilor angajați sosiți din străinătate, cât și celor din țară care aleg o carieră în cadrul King. Pe lângă soluțiile de cazare, King pune la dispoziția viitorilor angajați cursuri de limba română și engleză, precum și cursuri pentru oricare dintre limbile oficiale ale celorlalte studiouri din lume (suedeză, spaniolă, germană). Mai mult, pentru a le asigura o integrare mai bună în comunitate, King alocă o zi în care angajații iau parte la activități de sprijinirea membrilor comunității.

Studioul King din București continua procesul de dezvoltare și are oferă posturi precum: C++ Game Developer, Game Designer, Game Developer Flash, Game Producer, UI Designer, Game Artist, Senior Recruiter și recepționist. Mai multe detalii despre studioul King din București sunt disponibile pe adresa http://bucharest.king.com/.

București, 5 iunie 2014 – King

Views: 0

Lasă un răspuns