IoT redefinește conceptul de rețea

Este, ca atare, evident că, pe măsură ce creşte volumul de dispozitive IoT conectate la reţele, acestea trebuie să se adapteze ca să suporte astfel de volume. Mai mult, infrastructurile de telecomunicaţii vor trebui reproiectate pentru adaptarea la astfel de volume imense de trafic de date. Elementele devenite tradiţionale ale traficului în reţea (voce, video şi date) au fiecare caracteristici şi cerinţe anume pentru transmiterea cu succes a semnalelor în reţea. În acest timp, traficul IoT diferă semnificativ prin natura lui şi, prin aceasta, impune cerinţe specifice de reţea, care trebuie luate în considerare la proiectarea reţelei care va suporta tot acest trafic.

În ce ar consta zona de diferenţiere? Aşa cum arată Allied Telesis, unul din cei mai mari furnizori globali de soluţii inteligente de networking, în cadrul unei analize pe tema reţelelor viitorului, cele mai multe dispozitive IoT transmit foarte puţine date. Marea majoritate a traficului generat este sub formă de transmisiuni periodice de câteva linii de text conţinând măsurători, coordonate sau comenzi simple. Asta înseamnă că e nevoie de lăţimi foarte mici de bandă la nivelul de acces în reţea. Ce contează însă pentru reţea este numărul imens de astfel de dispozitive. Dacă segmentele LAN ale unei reţele conţin în mod tradiţional câteva zeci sau sute de dispozitive (PC-uri, tablete, telefoane inteligente etc.), aplicaţiile IoT pot lesne implica mii sau zeci de mii de dispozitive într-o singură reţea.

Numărul potenţial imens de dispozitive IoT dintr-o reţea pune o imensă presiune pe resursele reţelei în special la nivelele doi şi trei, unde tabelele de adrese MAC şi tabelele ARP pot deveni extrem de mari. Iar asta înseamnă probleme de costuri, mai ales în cazul unor infrastructuri de reţea existente care trebuie modificate pentru a gestiona în plus şi traficul IoT.

Una din soluţiile de rezolvare a unei astfel de situaţii constă în utilizarea unei tehnologii core networking care dispune de capacitate şi resurse suficiente, incluzând putere de procesare şi memorie, pentru a include imensele tabele cu adrese MAC şi ARP. O astfel de soluţie este utilă îndeosebi în cazul reţelelor care au trecut recent sau urmează să treacă printr-o actualizare şi modernizare. Se pot evita astfel costurile asociate unei reproiectări extensive a întregii reţele.

În cazul unor reţele construite de la zero, o altă soluţie eficientă de evitare a unor costuri majore este aceea a configurării routerului de date cât de aproape posibil de nivelul de acces. Asta înseamnă transferarea rutării de date din miezul reţelei către reţeaua distribuită şi chiar către graniţa dintre zona de acces şi cea de distribuţie a reţelei. Este posibil ca prin aceasta să se complice schema de adresare IP, însă reţeaua în ansamblu va deveni mult mai eficientă.

Nu în ultimul rând, o altă soluţie constă în utilizarea IPv6. Acest protocol de adresare în reţea a fost special proiectat pentru utilizare în cazul unor volume mari de dispozitive, aşa cum este şi cazul IoT. IPv6 nu doar că furnizează o paletă aparent infinită de adrese posibile, însă operează de asemenea manieră încât permite mult mai multe puncte de acces per subreţea. Ca atare, segmentele de reţea pot lesne creşte traficul cu un număr de până la zece fără a genera un impact semnificativ asupra funcţionalităţii reţelei în ansamblu. Cu mai puţine subreţele care adăpostesc mult mai multe dispozitive fiecare, şi managementul reţelei devine mai simplu şi mai eficient.

Nimeni nu poate spune acum cum vor arăta reţelele IoT în cinci sau zece ani, însă un lucru e sigur. Ele vor ajunge cu siguranţă să depăşească în volum toate celelalte aplicaţii telecom. Iar asta înseamnă, mai mult ca oricând, că reţelele de comunicaţii vor trebui cumva pregătite pentru orice tip de viitor şi pentru suportarea oricăror tipuri de aplicaţii care vor mai apărea.