Innovation Labs 2016 anunță câștigătorii Hackathon-ului din București

Innovation Labs 2016, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, anunță câștigătorii Hackathon-ului din București ce a avut loc weekend-ul acesta la Universitatea Politehnica din București. După o noapte intensă de transformare a ideilor în prototipuri de bază, cele mai bune 24 de echipe au fost selectate pentru a intra în etapa de pre-accelerare susținută de Asociația Tech Lounge, în parteneriat cu Orange, Carrefour și The Romanian-American Foundation.
Hackathon-ul din București a dat startul programului Innovation Labs, ajuns la cea de-a patra ediție. Urmează alte trei Hackathoane, care vor avea loc simultan în Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara, în 12-13 martie 2016.

Innovation Labs 2016_Andrei Pitis_Vector WatchLa Hackathon-ul din București au participat peste 200 de tineri, cu zeci de idei creative pentru cele patru direcții ale programului: agricultură, cibersecuritate, sănătate și stil de viață, comerț. În prima zi a evenimentului au fost înscrise 72 de echipe ce și-au prezentat ideile de produse inovatoare. Spre exemplu, echipa Beenocular dezvoltă o soluție bazată pe senzori prin care apicultorii vor monitoriza automat bunăstarea albinelor din stupi, economisind zeci de ore lunar și câștigând date precise, relevante și în timp real. Inovația Beenocular constă mai ales în diagnoza bazată pe analiza sunetului. Echipa ENTy propune un dispozitiv disruptiv pentru identificarea problemelor de echilibru, util testării periodice a profesioniștilor ce lucrează la înălțime – precum piloți, alpiniști utilitari, sau cățărători. Spre deosebire de echipamentele actuale utilizate în consultațiile ORL pentru testarea echilibrului, dispozitivul ENTy are dimensiuni reduse, este low cost și produce informații ușor interpretabile de către medici.
După o primă etapă de votare din partea publicului și a juriului, în Hackathon au rămas 42 de echipe, care, timp de 24 ore, au lucrat la realizarea unui prototip viabil și persuasiv. Pe parcursul după-amiezii și a nopții, echipele și-au dezvoltat ideile sub îndrumarea mentorilor – antreprenori și profesioniști de top din industria IT&C.
În cea de-a doua zi a Hackathon-ului, 6 martie, echipele și-au prezentat versiunea rafinată a conceptului la care au lucrat peste noapte. Timp de două minute, durata setată prin regulament, fiecare echipă și-a demonstrat evoluția de la o simplă idee la un concept viabil al unui produs util pentru utilizatori. Juriul a selectat conceptele cu cel mai ridicat potențial, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor mai departe, în etapa de mentorat a Innovation Labs.

Innovation Labs 2016_Hackathon Bucuresti

În prima zi a evenimentului au fost înregistrate în total 72 de idei creative, cu o treime mai mult decât în ediția precedentă. Juriul a avut misiunea provocatoare de a alege cele mai bune 24 de idei de produs, evaluând atât potențialul lor de creștere cât și prezentarea echipelor.
Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs: „Ne bucură foarte mult să vedem cum, anual, tot mai mulți tineri și tinere vin la Innovation Labs, cu dorința și ambiția de a face o diferență prin creativitatea și energia lor. Anul acesta, Hackathon-ul din București a adunat peste 200 de participanți, prezentând zeci de idei puternice și promițătoare. Drumul de la idee la prototip, într-un interval de 24 de ore, a fost intens – atât pentru tineri, cât și pentru organizatori. Alegerea echipelor câștigătoare a fost o misiune dificilă, având în vedere potențialul ridicat al tuturor echipelor și ideilor înscrise în Hackathon. Felicitări tuturor participanților și mult succes echipelor finaliste, care, în următoarele trei luni, vor trece printr-o experiență memorabilă de mentorat și susținere, împreună cu reprezentanți de top din antreprenoriatul și industria IT&C. ”
Echipele câștigătoare din Hackathon intră acum într-o perioadă de training de trei luni, timp în care se vor întâlni săptămânal cu mentorii lor. Tinerii vor împărtăși experiențele unor antreprenori de vârf și vor avea parte de acces la tehnologii de ultimă generație. Astfel, echipele își vor rafina conceptul și prototipul pentru a-l înscrie în traiectoria către un produs de impact global.
Pe 24 mai 2016, la Demo Day, echipele finaliste își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și după încheierea programului.
Despre Innovation Labs
Innovation Labs 2016 este un program organizat de către Tech Lounge, Simplon, Fundația Comunitară Sibiu și Banat IT cu sprijinul Orange, Carrefour, The Romanian-American Foundation și al partenerilor: Microsoft, Intel Software, Adobe, IXIA, Ericsson, Bloomberg, Electronic Arts, Cisco Romania, Flashnet, Cyberint, Aqua Carpatica, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timişoara.

7 martie 2016: Innovation Labs 2016

Hits: 0

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: