Huawei urcă 16 poziții în clasamentul Best Global Brands

Compania Huawei s-a clasat pe locul 72 în raportul Interbrand’s Best Global Brands de anul acesta, urcând 16 poziții față de anul precedent. Acesta este al doilea an consecutiv în care compania Huawei urcă în topul Interbrand, de când compania a devenit primul brand din China inclus în acest top, în 2014.

Creșterea constantă a veniturilor, investițiile continue în cercetare și dezvoltare, dar și noile produse inovatoare au determinat urcarea companiei Huawei în clasament.

hu

Potrivit Interbrand, “Huawei reprezintă încă o dată, un punct culminant în raportul Best Global Brands 2016 lansat de Interbrand. Valoarea brand-ului, estimată la 5,835 milioane de dolari, a crescut cu 18%, comparativ cu anul anterior. În raportul anual Interbrand, creșterea Huawei reprezintă una dintre cele mai rapide creșteri ale unui brand din sectorul tehnologic, urcând în clasament de la poziția 88 la poziția 72. Progresul semnificativ înregistrat de Huawei provine atât din convingerea că pe primul loc se află întotdeauna clienții cât și din perseverența în furnizarea de produse și servicii de top. Prin intermediul campaniilor sale de brand, Huawei ilustrează modul în care produsele, serviciile și soluțiile inovatoare pot contribui la o lume mai bine conectată. În mod special, brand-ul se bucură în prezent de o creștere a notorietății de brand în Europa, o piață cheie pentru diviziile dedicate operatorilor și soluțiilor Enterprise. În acest an, Huawei a lansat o serie de produse care au contribuit deasemenea la creșterea valorii brandului. Huawei este deja lider în China de ceva vreme, iar acum a început să aibă o prezență strategică globală. “

Influența în creștere a brand-ului Huawei este o reflexie a creșterii constante a veniturilor, determinată în mare parte de divizia dedicată produselor pentru consumatorii finali, din cadrul companiei. Între anii 2011 și 2015, Huawei a atins o rată CAGR de 18%, înregistrând venituri de 395 miliarde yuani chinezești (60,8 miliarde de dolari) în cursul anului trecut. Din această sumă, Huawei Consumer Business Group a contribuit cu 129,1 miliarde yuani chinezești (19,36 miliarde de dolari), cu 72,9% mai mult față de anul 2014. Huawei a livrat 108 milioane de smartphone-uri la nivel mondial în 2015, în creștere cu aproximativ 44% în comparație cu anul precedent.

“Huawei vrea să construiască o lume mai bine conectată – o lume inteligentă cu tehnologii la îndemâna consumatorilor săi”, a declarat Kevin Zhang, președinte al departamentului Huawei Corporate Marketing. “Angajamentul de a fi în permanență axați pe client și pe crearea unui plus de valoare pentru acesta formează fundamentul brandului Huawei. Compania aderă la principiul colaborării deschise și a succesului împărtășit, lucru ce duce la o dezvoltare accelerată a societății digitale inteligente.”

Huawei inovează deasemenea pentru a veni în spriinul transformării digitale în rândul operatorilor de telecomunicații în patru domenii principale: afaceri, operațiuni, arhitectură și rețele. Compania se află în plin proces de dezvoltare a tehnologiilor de ultimă generație, precum conectivitatea 5G și IoT, care promit să remodeleze rolul operatorilor telecom în numeroase industrii.

 “Urcarea în clasamentul Interbrand validează strategia Huawei de a se concentra pe furnizarea de tehnologii inovatoare pentru a satisface nevoile și dorințele consumatorilor noștri. Brand-ul Huawei este recunoscut și apreciat din ce în ce mai mult de către consumatorii din întreaga lume”, a declarat Zhang Glory, șeful departamentul Marketing Officer al Huawei Consumer Business Group. “Huawei menține un echilibru între a fi un inovator îndrăzneț și un competitor în creștere pe piața mondială.”  a completat aceasta.

Din poziția sa de companie de top, Huawei alocă mai mult de 10% din veniturile sale anuale obținute din vânzări pentru cercetare și eforturile de dezvoltare, având un număr de 16 centre de cercetare în întreaga lume. Printre aceste centre se numără și Centrul de Cercetare Estetică din Paris, unde brand-urile de lux franceze lucrează cu inginerii Huawei pentru a îmbina armonios tehnologia cu ultimele tendințe în modă. Cel mai nou centru R&D al companiei este Max Berek Lab Innovation, cu sediul în Wetzler, Germania, unde Huawei și legendarul brand Leica desfășoară activități de cercetare în comun pentru a îmbunătăți camerele foto și calitatea imaginii. Huawei are, deasemenea, mai mult de 10 laboratoare deschise în China, Europa și în alte locații, în cadrul cărora colaborează cu mai mult de 600 de parteneri. În același timp, Huawei a lansat programul Developer Enablement în valoare de 1 miliard de dolari care vine în sprijinul partenerilor și dezvoltatorilor de aplicații.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. În anul 2015, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deține 16 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziția utilizatorilor săi telefoane mobile, tablete, accesorii inteligente, dispozitive pentru acasă și servicii cloud. Cu peste 20 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei este orientată spre a oferi soluții inovatoare, care se traduc în experiențe extraordinare pentru consumatorii de pretutindeni.

Huawei Consumer BG

Visits: 0

Lasă un răspuns