Huawei stabileste un nou record

Huawei adaugă o nouă reușită în portofoliu și anunță livrarea a peste 100 milioane de unități în întreaga lume, stabilind un nou record al vânzărilor de smartphone-uri.

Mai mult, Huawei a livrat în primele 10 luni ale anului 2016 același număr de unități cât în întreg anul 2015, ceea ce arată trendul ascendent al companiei.

hw

La sfârșitul lunii iulie a acestui an, Huawei Consumer Business Group a anunțat performanțele sale financiare pentru prima jumătate a anului 2016: veniturile înregistrate din vânzări în această perioadă au crescut cu 41%, în comparație cu același interval al anului precedent, ajungând la 77,4 miliarde de yuani chinezești.

Datorită creșterii continue a notorietății brandului la nivel global, interesul consumatorilor pentru produsele Huawei crește deasemenea în mod semnificativ. Dacă în luna iunie a acestui an, livrările globale de smartphone-uri P9 și P9 Plus au depășit 2,6 milioane de unități, la doar 6 săptămâni după lansare, în prezent, flagship-urile seriei P au înregistrat vânzări de 8 milioane de unități.

Potrivit datelor GFK, până la finalul lunii mai 2016, cota de piață Huawei la nivel global, pe piața de smartphone-uri, a ajuns la aproximativ 11%[1]. Pe piața smartphone-urilor cu valori cuprinse între 500-600 dolari, cota de piață Huawei a crescut cu 10%.[2]. Rezultate surprinzătoare s-au înregistrat cu precădere pe piețele din Europa, iar pătrunderea pe piața produselor high-end a fost una de succes. Astfel, potrivit datelor GFK, cota de piață a Huawei a ajuns la peste 15% în unele țări din Europa, iar potrivit raportului GFK din luna iunie, în China, Huawei este lider de piață, cu o cotă de aproximativ 18%.

Realizările nu se opresc aici! Huawei se află în prezent pe lista primelor 100 branduri globale, din cadrul raportului 500 Gobal realizat de Brand Finance, unde ocupă locul 47. Această reușită este completată de succesul companiei de-a fi clasată pe locul 72 în raportul Interbrand’s Best Global Brands 2016, urcând 16 poziții față de anul precedent, cu o valoare a brand-ului ce înregistrează creșteri cu 18% comparativ cu anul 2015. Acesta este al doilea an consecutiv în care compania Huawei urcă în topul Interbrand, de când compania a devenit primul brand din China inclus în acest top, în 2014.

Aceste rezultate remarcabile întăresc poziția companiei în top 3 producători de smartphone-uri și nu ar fi fost posibile fără efortul depus de întreaga echipă. Huawei alocă mai mult de 10% din veniturile sale anuale obținute din vânzări pentru cercetare și eforturile de dezvoltare, având un număr de 16 centre de cercetare în întreaga lume, unde 70% din angajați lucrează în departamentele R&D.

București , 31 octombrie 2016: Huawei

Visits: 0

Lasă un răspuns