FX6 aduce împreună tehnologiile de top Sony dezvoltate special pentru cinematografia digitală și funcționalități de imagine avansate împrumutate de la camerele mirrorless Sony Alpha™

Sony își extinde gama Cinema Line și lansează camera profesională full-frame FX6

Cele mai importate caracteristici ale camerei profesionale FX6:

  • Senzor de imagine full-frame Exmor R™ CMOS 4K de 10.2 megapixeli cu iluminare din spate
  • Design compact și ușor, pentru filmare în mișcare, oriunde, oricând
  • Sensibilitate ridicată, cu un interval standard ISO extins până la 409,600 pentru condiții de iluminare foarte scăzută
  • Interval dinamic[i] extins de peste 15 trepte de expunere
  • Profil S-CinetoneTM, folosit, de asemenea, pe modelul FX9 și inspirat de colorimetria VENICE
  • Procesor de imagine BIONZ XR™, utilizat pentru prima dată pe modelul Alpha 7S III
  • Autofocalizare hibridă rapidă, utilizată, de asemenea, pentru camerele Alpha și pentru modelul FX9
  • Înregistrare 4K până la 120p / HD 240p pe 10 biți, cu adâncime de culoare 4:2:2 în full-frame
  • Suport pentru 12G-SDI și ieșire SDI RAW 4K până la 60p pe 16 biți
  • Compatibilă cu peste 50 de obiective cu montură E

 Sony a anunțat oficial noua cameră FX6 (model ILME-FX6V), cea mai recentă adiție a gamei Sony Cinema Line, o serie de produse care aduce experiența companiei în ceea ce privește tehnologia imaginii unui segment larg de regizori și creatori de conținut.

Gama Sony Cinema Line, ce include camerele VENICE și FX9, livrează un conținut cinematografic de top, urmare a experienței îndelungate a Sony în domeniul producției de camere digitale, precum și o operabilitate crescută, datorită design-ului inovator al body-ului, durabilității extinse și personalizării intuitive.

Ca parte a noii game Cinema Line, noua cameră FX6 încorporează tehnologiile de top Sony în ceea ce privește realizarea senzorilor de imagine, motoarelor de procesare și a performanțelor de autofocalizare (AF). FX6 este compatibilă și cu o gamă largă de obiective Sony cu montură E, pentru a oferi o flexibilitate creativă extinsă.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Noul model FX6 este cel mai recent exemplu al motivației Sony de a provoca în mod constant limitele tehnologiilor în materie de imagine, pe baza nevoilor exprimate de clienții noștri”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Director de Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Odată cu evoluția gamei noastre Cinema Line, suntem dedicați misiunii de a susține capabilitățile extraordinare și talentul creatorilor de conținut și pasionaților de cinematografie din zilele noastre. Modelul FX6 se bucură de tehnologiile de top Sony încorporate în camerele VENICE dedicate segmentului cinematografic, pe care le combină cu cele mai inovative tehnologii Sony Alpha implementate pe camerele mirrorless.”

Calitate cinematică full-frame

Noua cameră are un senzor full-frame Exmor R™ CMOS de 10.2 MP[ii], cu iluminare din spate, pentru un interval dinamic[iii] extins de peste 15 trepte de expunere, cu sensibilitate ridicată și zgomot extrem de redus în imagine. Sensibilitatea ISO de bază pentru modelul FX6 este 800, oferind setări pentru creșterea sensibilității până la ISO 12,800[iv] – cu posibilitate de extindere până la 409,600[v] – pentru înregistrarea în condiții de iluminare scăzută și foarte scăzută. Poate să înregistreze în format XAVC All Intra cu o adâncime de culoare pe 10 biți 4:2:2 pentru o calitate impecabilă a imaginii în DCI 4K (4096 x 2160 până la 60p), QFHD 4K (3840 x 2160 până la 120p[vi]) și FHD (1920 x 1080 până la 240p), pentru înregistrare cu încetinitorul (slow motion) incredibil de detaliată. Atunci când sunt necesare formate de fișiere mai convenabile, FX6 poate înregistra în XAVC Long GOP pe 8 biți 4:2:0 la rezoluție QFHD 4K (3840 x 2160 până la 120p[vii]) și pe 10 biți 4:2:2 la rezoluție FHD (1920 X 1080 – până la 240p.). FX6 include și un procesor de imagine BIONZ XR™, utilizat în premieră pentru noua cameră Sony Alpha 7S III, ce oferă o performanță de procesare de până la patru ori mai mare, în comparație cu modelul FS5 II.

Dezvoltată pe baza aceleiași experiențe Sony care a stat la baza camerei cinematografice de top VENICE, FX6 integrează o știință avansată a culorilor, inclusiv S-CinetoneTM, pentru o reproducere mai bogată a tonurilor, dar și profilele de culoare S-Log3, S-Gamut3 și S-Gamut3.Cine pentru flexibilitate în procesul de post-producție. Știința cinematică a culorilor implementată pe FX6 este optimizată pentru aplicațiile premium, prin captarea în intervalul dinamic maxim oferit de senzor, pentru oferirea unei libertăți creative extinse. Beneficiind experiența în materie de culoare integrată pe modelul VENICE, FX6 oferă posibilitatea combinării înregistrărilor cu cele realizate pe alte camere din gama Cinema Line.

Funcționalități video avansate

Inspirat de funcționalitățile impresionante de autofocalizare regăsite pe camerele Sony Alpha, modelul FX6 oferă un sistem de autofocalizare hibridă cu 627 puncte AF de detecție a fazei[viii] în plan focal cu recunoaștere facială și Real-time Eye AF la un număr de cadre ridicat, cu AF continuu, permițându-le operatorilor de cameră să urmărească cu precizie și fără efort subiecții aflați în mișcare rapidă, inclusiv în slow motion, fără a pierde niciun moment focalizarea. Sistemul  AF hibrid este compatibil cu peste 50 de obiective native cu montură E, chiar și cu înregistrare 4K 120p[ix]  Camera poate înregistra și cu încetinitorul (slow motion) imagini de 5 ori mai lente comparativ cu tipul de înregistrare standard, la rezoluție 4K (QFHD) 120 de cadre pe secundă (FPS).

Noul model FX6 oferă și filtre variabile de densitate neutră (ND) electronice, interne, pentru un control mai ușor și fluid al densității filtrelor camerei. Utilizatorii pot seta un filtru ND variabil pe modul automat sau pot ajusta manual densitatea filtrului în intervale de la 1/4 la 1/128, pentru imagini cu expunere perfectă, fără a afecta profunzimea de câmp sau unghiul de fotografiere, chiar și în condiții de luminozitate variabilă. În combinație cu sensibilitatea ridicată a camerei, filtrele de densitate neutră (ND) electronice variabile le oferă utilizatorilor control creativ uimitor în aproape orice mediu de înregistrare.

Realizată pentru creatorii de conținut în continuă mișcare

Mobilitate și operabilitate uimitoare

Realizată pe un șasiu durabil din aliaj de magneziu, cu dimensiuni de doar 4.6 inci x 6 inci x 4.5 inci (116 millimetri x 153 millimeteri x 114 millimetri) și cu o greutate de doar 890 de grame, FX6 are un design compact și ușor, lucru care le permite utilizatorilor să o ia cu ei oriunde, pentru înregistrare în orice condiții. Noua cameră include și un mecanism de disipare a căldurii, pentru a menține componentele camerei în parametrii normali de funcționare și a preveni supraîncălzirea lor, chiar și în timpul sesiunilor extinse de înregistrare. FX6 are, de asemenea, un design modular ce le permite utilizatorilor să combine cu ușurință accesoriile dorite, precum grip-uri sau vizoare electronice, dar și să atașeze camera la alte dispozitive precum gimbal-uri sau drone.

Vizorul electronic LCD al lui FX6 are 3,5 inci și poate fi atașat cu ușurință în mai multe locuri pe body-ul camerei, pentru a conferi mai multă libertate și o navigare mai ușoară a meniului prin control tactil. Utilizând un meniu de acces rapid pentru a avea la îndemână cele mai utilizate funcționalități, operatorii pot modifica setări-cheie dintr-o singură atingere – inclusiv Codec, Imager Scan Mode, Picture Size and Frequency, ISO de bază și Sensibilitatea, Shooting Mode și Audio Levels.

Fiabilitate la nivel profesional

Aliniat fluxurilor de lucru ale profesioniștilor, modelul FX6 include ieșire 12G-SDI care suportă și formatul RAW 16-biți, ieșire HDMI, timecode in/out, Wi-Fi încorporat și înregistrare audio pe 4 canale (prin intermediul interfeței XLR, patinei de accesorii Multi-Interface Shoe și a microfonului stereo integrat). Noua cameră are și două sloturi media compatibile cu cardurile CFexpress Type A[x], pentru o capacitate de stocare mai mare și o citire mai rapidă a datelor, dar și pentru viteze de scriere mai mari, dar și cu cardurile UHS-II/UHS-I.

În plus, software-ul Sony Catalyst Browse/Prepare[xi] facilitează editarea simplă și rapidă. Utilizatorii pot importa metadatele FX6 de stabilizare a imaginii în software-ul Catalyst Browse/Prepare pentru a transforma înregistrările realizate din mână în cadre extrem de fluide și stabile. FX6 are și un buton Clip Flag dedicat pentru filtrarea și localizarea dublelor favorite, utilizând opțiunea Catalyst Browse/Prepare. Acest software reflectă și metadatele care indică atunci când camera este utilizată în poziție normală sau este rotită, eliminând necesitatea rotirii prealabile a materialului. FX6 este compatibil și cu aplicația mobilă Sony Content Browser, pentru o monitorizare ușoară și pentru control al focalizării, al deschiderii diafragmei și pentru realizarea de zoom de la distanță[xii].

Despre Cinema Line

[i] Pentru S-Log3. Conform testelor Sony.

[ii] Un total de 12.1 megapixeli

[iii] Pentru S-Log3. Conform testelor Sony.

[iv] Pentru înregistrarea în modul S-Log3

[v] Pentru înregistrarea în modurile SDR/HDR

[vii] 10% image crop

[viii] Numărul maxim de puncte AF și de acoperire a cadrului. Poate varia în funcție de modul de înregistrare

[ix] Există o serie de restricții referitoare la disponibilitatea numărului de cadre și la frecvențele de sistem pentru autofocalizare

[x] Cardurile CFexpress Type A sunt necesare pentru înregistrările XAVC-I QFHD 100/120fps și XAVC-I FHD 150/180/200/240fps.

[xi] Este necesară versiunea Catalyst 2020.1

[xii] Sunt necesare camere compatibile, controllere compatibile, telefoane și aplicații optime

%d blogeri au apreciat: