Ericsson lansează programul „5G pentru Europa” în colaborare cu parteneri din industrie și mediul academic și de cercetare european

  • Proiectul Ericsson aduce împreună parteneri din sectorul public și cel privat, alături de universități de top pentru a crește nivelul de competitivitate al industriei europene la nivel global
  • Programul „5G pentru Europa” se axează pe cercetare, inovație și dezvoltarea proiectelor pilot care vor utiliza rețele 5G în domeniul transporturilor, auto, IoT, utilități, siguranță publică, infrastructură sau retail
  • Programul va permite tuturor industriilor să facă trecerea spre digitalizare, să creeze valoare și să consolideze poziția competitivă a industriei europene

Ericsson (NASDAQ: ERIC) lansează programul intersectorial de cercetare și dezvoltare „5G pentru Europa” care va aduce împreună jucători importanți din industrie, sectorul public și universități de top din toată Europa pentru a consolida competitivitatea continentului pe piața globală și pentru a transforma Societatea Permanent Conectată în realitate.Ericsson's Chief Executive Hans Vestberg speaks during a presentation event at the Mobile World Congress in Barcelona March 2, 2015. Ninety thousand executives, marketers and reporters gather in Barcelona this week for the telecom operators Mobile World Congress, the largest annual trade show for the global wireless industry.      REUTERS/Gustau Nacarino (SPAIN  - Tags: BUSINESS SCIENCE TECHNOLOGY BUSINESS TELECOMS)

Condus de Ericsson, „5G pentru Europa” se va axa pe proiecte de cercetare și inovație care vor folosi rețelele 5G ca un factor important de creștere pentru întreaga piață. Programul va derula și colaborări de cercetare intersectoriale axate pe integrarea IT&C-ului în procesele, produsele și serviciile oricărei industrii, ceea ce va întări poziția Europei ca cea de-a două regiune din lume în materie de bugete de cercetare și dezvoltare. De asemenea, acest program va dezvolta proiecte inovatoare care vor permite companiilor mici să coopereze cu o gama largă de jucători din industrie, să interacționeze cu universități de top și să le asigure accesul rapid și facil la tehnologie de ultimă generație.

„5G pentru Europa” va dezvolta proiecte pilot pentru soluții 5G în domenii ca: transport, auto, Internetul Tuturor Lucrurilor, utilități, siguranță publică, infrastructură și retail.

„5G este următorul pas în evoluția telecomunicațiilor mobile și va fi un factor important pentru transformarea Societății Permanent Conectate în realitate”, a menționat Ulf Ewaldsson, Senior Vice President & Chief Technology Office, Ericsson. „Cu toate acestea, Ericsson trebuie să lucreze împreună cu alte industrii pentru a înțelege mai bine nevoile lor specifice de rețea și pentru a descoperi toate beneficiile tehnologiilor 5G. Tocmai de aceea, datorită extinderii programului nostru dedicat 5G pentru a include importanți parteneri din întreaga Europa, vom avea acces la informații importante care vor ajuta industriile în procesul de digitalizare, pentru a crea valoare și a consolida poziția competitivă a industriei europene la nivel mondial.”

Printre partenerii de cercetare și din mediul academic ai programului se numără universități tehnice de renume ca Scuola Superiore Sant’Anna din Pisa, Italia, Technische Universität Dresden din Germania, Universidad Carlos III și IMDEA Networks Institute din Madrid, Spania și King’s College din Londra, Marea Britanie.Ericsson 5G

În ceea ce privește parteneri din industrie, programul beneficiază de colaborarea cu wiseSense, Weiss Robotics și MyOmega System Technology din Germania și Zucchetti Centro Sistemi din Italia.

În martie 2015, Ericsson a lansat un program de cercetare și dezvoltare 5G pentru Suedia împreună cu parteneri din industria locală și mediul academic suedez. „5G pentru Europa” extinde această inițiativă în 7 țări și 10 instituții, urmând ca din ce în ce mai mulți parteneri să fie incluși în program în următorii ani.

Peste 60% din bugetul Ericsson dedicat cercetării și dezvoltării este investit în Europa și 15.000 dintre cei 25.000 de angajați din acest departament lucrează în Europa. Ericsson este compania cu numărul cel mai mare de patente legate de comunicațiile digitale depuse la Oficiul European de Patente în 2013. Compania are parteneriate solide cu toți marii operatori din Europa și contribuie la programul european de cercetare și inovație Union Horizon 2020, fiind implicat în aproximativ 40 de proiecte 5G.

Ericsson – 30.09.2015

 

Views: 0

Lasă un răspuns