Cupa Lake View Constanța, competiția care dă startul Campionatului Național de darts din România

Federația Română de Darts va organiza Cupa Lake View Constanța, în cadrul primei etape din sezonul 2016/2017.

Programată în perioada 25 august – 27 august, competiția se va desfășura în complexul Lake View, din Constanța și va reuni lotul echipei naționale care va participa la Campionatul European de darts din Olanda, în luna septembrie, dar și cei mai buni jucători din țară.

Afis competitie

Joi și vineri, începând cu ora 20:00,se vor desfășura concursuri de warm-up, la care sunt invitați toți iubitorii dartsului, urmând ca sâmbătă, de la 15:00, să fie competiția oficială. Valoarea totală a premiilor se ridică la 4.800 de lei, iar intrarea pentru spectatori va fi liberă.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem dartsul și în această zonă a țării. Am vrut să profităm din plin de vară și să facem un mix între vacanță și startul sezonului național din România. Ne dorim să insuflăm constănțenilor interesul pentru darts, astfel încât să facem o tradiție din organizarea începutului de campionat național în Constanța”, a declarat Dragoș Dumitrescu, președintele Federației Române de Darts.

DespreFederațiaRomână de Darts

Federația Română de Darts a fost înființată în anul 2008 și a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive și recunoașterea ca federație națională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaționale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 și urmează ca țara noastră să găzduiască, în 2019, Campionatului Mondial, după ceFederația Română de Darts a câștigat licitiația pentru organizarea acestei competiții.

Constanța, 24 august 2016 – Federația Română de Darts

Visits: 0

Lasă un răspuns