Canon aduce în România unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de nuntă din lume

Jeff Ascough, desemnat de revista American Photo unul dintre cei mai buni 10 fotografi de nuntă din lume, a venit în România pentru a susține o serie de prezentări dedicate fotografiei de nuntă și eveniment.

(c) Jeff Ascough, Canon Ambassador (1)

Jeff a fost clasat de BBC în top 5 fotografi de nuntă din lume, iar revista Professional Photographer l-a numit unul dintre cei mai mari 100 fotografi din toate timpurile. Fotografiile sale au fost expuse în galeria Getty din Londra, în cadrul faimosului festival de fotojurnalism „Visa pour l’image” din Franța, dar şi în numeroase expoziții de fotografie din toată Europa.

(c) Jeff Ascough, Canon Ambassador (2)

În anul 2008, acesta s-a alăturat programului de ambasadori Canon, program prin intermediul căruia împărtăşeşte din experiența sa cu alți fotografi pasionați ai lumii. Kit-ul său de fotograf conține o serie de echipamente Canon, modelul sau preferat fiind Canon EOS 5D Mark III. (http://cpn.canon-europe.com/content/ambassadors/jeff_ascough.do)

Petronius Secăreanu, managerul Canon România, declară : „Este pentru prima dată când un Jeff Ascough vine în România pentru a împărtăşi cu noi experienţa sa fotografică. Peste 500 de fotografi din comunitate au aşteptat cu nerăbdare această întâlnire, iar noi ne bucurăm că am reuşit să creăm această oportunitate pentru iubitorii de fotografie din România.”

Jeff Ascough, Ambasador Canon: „Mă bucur să descopăr în România o comunitate mare de fotografi de nuntă şi eveniment. Aceştia m-au întâmpinat cu mult entuziasm, inclusiv cei care mă urmăreau în Marea Britanie mi-au scris şi au venit la prezentarea mea din România. Sper ca sfaturile să fie utile pentru cei prezenți la eveniment.”

Creaţiile lui Jeff sunt definite de dragostea sa pentru compoziție și lumină; fiecare imagine are o „coregrafie” impecabilă în cadru, dar fără ca subiectul să fie conștient de prezenţa aparatului de fotografiat. El crede în calitate, nu în cantitate, și în puterea unei singure imagini de a spune o poveste.

Luna februarie este luna Canon: pe lângă evenimentele care îl au ca invitat pe Jeff Ascough, Canon aduce în România și primele demo-uri ale noului vârf de gamă DSLR – EOS-1DX Mark II. Construit pentru a oferi fotografilor un avantaj față de competiție încă din prima secundă a declanșării, modelul EOS-1D X Mark II are ca funcţii-cheie imagini clare, cu o precizie AF incredibilă, ultra-viteză și performanță fiabilă pentru a surprinde fiecare moment, filmare avansată în 4K ce aduce poveștile la viață, precum si output și management de mare viteză al imaginilor.

12778696_1142657712413160_8340789382712296288_o

De asemenea, a ajuns și primul demo al modelului EOS 80D, o cameră foto versatilă, cu care veți surprinde imagini spectaculoase și filme Full HD, îmbinând tehnologii de imagistică de vârf – inclusiv un nou senzor CMOS de 24,2 megapixeli, un procesor DIGIC 6, un sistem AF în 45 de puncte de tip cruce și o rată de declanșare rapidă de 7 cadre pe secundă.

 Despre Canon Europe

Canon Europe este subsidiară regională pentru Canon Inc., reprezentată în 116 ţări şi având peste 17.000 de angajaţi în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

Fondată în anul 1937 şi având ca ţintă principală crearea celei mai bune camere foto pentru consumatori, pasiunea Canon pentru puterea imaginii acoperă astăzi mai multe segmente de piaţă, la ora actuală Canon fiind liderul mondial în soluţii de imagine pentru business şi de larg consum. Soluţiile oferite includ produse precum camere foto digitale, camere SLR, obiective foto şi maşini portabile de scanare cu raze X, imprimante de producţie şi pentru birou, toate beneficiind de o gamă de servicii cu valoare adăugată.

Canon investeşte masiv în cercetare şi dezvoltare pentru a oferi cele mai inovatoare produse şi servicii. De la fotografi amatori până la companii de tipar profesional, Canon oferă fiecărui client posibilitatea de a-şi urma pasiunea pentru fotografie.

Filosofia companiei Canon este Kyosei – „Trăim şi muncim împreună pentru binele tuturor”. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător şi implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluţiile şi serviciile pe care le oferită. Canon a primit prestigioasa certificare ISO 14001, pentru standarde de talie mondială în management-ul mediului înconjurător.

Pentru mai multe informaţii despre Canon România accesaţi: www.canon.ro

Canon – 24.02.2016

Views: 0

Lasă un răspuns