BenQ lansează o nouă serie de monitoare cu panel VA, potrivite pentru orice spațiu de lucru
- GW2870H, GW2470H, GW2270H și GW2270 au un design minimalist și modern
- Noile monitoare sunt cu panel AMVA+ și VA
- Produsele integrează tehnologiile Flicker-free și Low Blue Light
BenQ, lider global în furnizarea de soluții de imagine și producătorul numărul 1 pe piața locală de videoproiectoare lansează seria de monitoare GW, special concepute pentru a se adapta oricărui spațiu de lucru, fie că vorbim despre biroul de la serviciu sau despre cel de acasă.
Modelele GW2870H , GW2470H, GW2270H și fac parte din cea de-a treia generație de monitoare bazate pe tehnologia VA LED și se diferențiază de alte produse printr-un design minimalist și elegant. Folosirea tehnologiilor LED și panelul cu Vertical-Alignment generează o experiență vizuală deosebită oferind utilizatorului culori vii, un negru profund, un contrast mai mare şi detalii fine. Mai mult, imaginile clare, pot fi vizualizate de pe ecranul cu panel VA din orice unghi, având în vedere deschiderea de până la 178°/178°. GW2270+, GW2270H și GW2470H au panel-uri AMVA+, iar GW2870H are panel VA, toate cu 8 biți nativi de culoare și cu un timp rapid de raspuns de 4ms GtG la GW2870H și GW2470 respectiv 5ms GtG la GW2270H și GW2270.
Toate aceste noi monitoare integrează tehnologiile Flicker-free și Low Blue Light, gândite pentru protecția ochilor utilizatorului, în special atunci când monitoarele sunt folosite pentru o perioadă îndelungată de timp de-a lungul zilei.
Iluminarea de tip Flicker-free oferă un confort vizual aparte deoarece această tehnologie reduce tremurul imaginii pentru toate nivelurile de luminozitate. Un ecran LCD convențional poate pâlpâi de până la 200 de ori pe secundă, generând o senzație de discomfort și crescând nivelul de oboseală resimțit de către ochiul uman.
Tot pentru a crește nivelul de confort în utilizare a fost creată tehnologia Low Blue Light. De regulă, fiecare monitor redă un spectru de lumină albastră care poate provoca utilizatorului dureri de cap sau dereglări de somn. Low Blue Light oferă însă o alternativă mai prielnică ochiului uman și un timp mai sănătos petrecut în fața calculatorului. În funcție de activități, tehnologia oferă mai multe moduri Low Blue Light: Multimedia – 30% reducere, Web-browsing – 50% reducere, Office – 60 % reducere, Reading – 70% reducere.
GW2870H, GW2470H, GW2270H și GW2270+ au un contrast nativ foarte înalt, de 3000:1 pentru imagine în culori profunde și clare. Rezoluția full HD, 1920×1080 specifică noii game de monitoare întregește caracteristicile tehnice specifice noii game. Diferența între cele patru monitoare o reprezintă dimensiunea display-ului. Modelele GW2270 și GW2270H au un display de 21,5 inch, GW2470H 24 inch, iar GW2870H oferă o diagonală de 28 inch.
Monitoarele sunt foarte ușor de conectat datorită interfeței multimedia de mare viteză HDMI (câte două intrari HDMI la GW2870H, GW2470H și GW2270H). Utilizatorul se poate bucura astfel de divertismentul digital fără niciun fel de efort, chiar și prin conectarea unor echipamente multimedia suplimentare. La simpla conectare a monitorului la calculator, sistemul de operare recunoaște imediat monitorul aplicând automat cele mai potrivite setări.
Modelele de GW2870H și GW2470H vin in cutie cu cablu HDMI inclus.
Noile monitoare BenQ sunt disponibile prin distribuitorii BenQ autorizați pentru România (Darer, IT Direct, Network One Distribution, MGT Educational) la prețuri între 450 și 1000 de lei.
Pentru mai multe detalii, accesați urmatoarele link-uri:
BenQ GW2870H: 28” FHD, VA LED 8biti, 3000:1, 178/178, AMA, FF, LBL, 2x HDMI, cablu HDMI inclus
BenQ GW2470H: 24”FHD, AMVA+ LED 8biti, 4ms, 3000:1, 178/178, DSUB/2xHDMI 1.4a, AMA,FF,LBL, cablu HDMI inclus.
- Despre Corporatia BenQ
- Având la bază viziunea “Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, Corporația BenQ este un furnizor global de soluții și tehnologii care au ca scop îmbunătățirea tuturor aspectelor vieții umane. Pentru a realiza această viziune, compania se axeaza pe aspectele care contează cel mai mult pentru oamenii de azi – stilul de viață, de afaceri, sănătate și educație – cu speranța de a da persoanelor mijloacele necesare pentru un trai mai bun, creșterea eficienței, un sistem medical îmbunătățit și eficiență în educație. Aceste mijloace includ un portofoliu extins de produse și tehnologii integrate, de la proiectoare digitale, monitoare, ecrane interactive de format mare, camere foto digitale și camere video, dispozitive mobile de calcul, precum și soluții de iluminat. Because it matters.
- Despre Grupul BenQ
Grupul BenQ, cu afaceri de peste 20 de miliarde de dolari pe an , este format din peste 15 companii independente care operează în mai mult de 30 de țări în industrii variate și este deservit de 100.000 de angajați. Fiecare companie a grupului este un lider recunoscut în propriul domeniu, contribuind la resursele vaste ale Grupului BenQ , de la segmentul de cercetare și dezvoltare, la resurse strategice puternice. Prin valorificarea specializării pe verticală a fiecărei companii, Grupul BenQ controlează un lanț de producție ce îi oferă o capacitate de neegalat în livrarea componentelor critice și soluțiilor de primă clasă în industriile: TFT – LCD, energie verde, produse chimice complexe și compozite cu matrice polimerică, iluminat, proiectare, componente de precizie, integrare de sisteme, servicii. Grupul susține afacerile profitabile și durabile, care împărtășesc viziunea sa de lungă durată de a aduce calitate și bucurie în viața fiecărui client.
Companiile din BenQ Group sunt : BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (producător mondial de top de panouri TFT – LCD de format mare), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, BenQ Corp ESCO, BenQ Materials Corp, BenQ Guru Corp, BenQ Medical Center, BenQ Medical Technology Corp , BriView Co , Ltd. , Daxin Materials Corp, Dazzo Technology Corp, Forhouse Corp., Lextar Electronics Corp. și Raydium Semiconductor Corp.
București, 02 decembrie: BenQ
Views: 0