Aproximativ 1.000 de persoane au învățat ce înseamnă energia regenerabilă prin proiectul  Green Energy for Everyone

Aproximativ 1.000 de persoane au învățat ce înseamnă energia regenerabilă și care sunt beneficiile acesteia datorită cursurilor și workshop-urilor organizate de Green Energy for Everyone, un proiect creat pentru a determina cât mai mulți dintre cetățeni să adopte obiceiuri sustenabile noi de consum al energiei. Proiectul a fost lansat în luna aprilie 2023 având ca parteneri Cosvitec Est, Agenția Fondului pentru Mediu, Universitatea Ovidius din Constanța și DiFine PR, fiind finanțat de către Innovation Norway.

„Proiectul Green Energy for Everyone și-a propus să crească nivelul de cunoaștere al informațiilor despre energie regenerabilă și beneficiile acesteia astfel încât să conștientizam că acesta este trendul și că va trebui să ne aliniem directivelor europene. Cursul online despre energie regenerabilă pe care l-am lansat gratuit anul trecut a fost deja finalizat de aproximativ 290 de persoane, iar în prezent alte aproximativ 580 urmează acest curs. De asemenea, aproximativ 130 de oameni au participat la workshop-ul pe care l-am organizat la Constanța, o cifră peste așteptările noastre, ceea ce arată interesul românilor față de energia verde”, a declarat Camelia Ionescu, Director Cosvitec Est, centru de training&formare profesională și coordonatorul acestui proiect.

Cursul lansat de Green Energy for Everyone oferă informații despre care sunt alternativele energetice susținute de autoritățile statului, care sunt efectele benefice ale utilizării resurselor de energie verde și care este legislația din UE și din România. Cursul poate fi accesat gratuit de către orice persoană interesată, companii și autorități.

„Energia electrică și cu atât mai mult energia verde reprezintă soluționarea problemelor economice și politice pentru că puterea nu mai este doar în mâna unora care dețin resursa, această resursă devine la îndemâna tuturor dacă vorbim despre zona de energie regenerabilă pentru că este generată de vânt, de soare”, a spus Valeriu Panait, CEO Restart Solar, divizie din cadrul Grupului Restart Energy.

Dacă managerul Restart Solar a vorbit despre democratizarea energiei prin accesul la energie regenerabilă, Cornel Jivan – Project Manager în cadrul EnergyPro, companie care comercializează un software de top pentru analiza proiectelor energetice, a vorbit despre prudență în utilizarea energiei și concentrarea pe a utiliza resurse verzi.

„Eficiența energetică începe de la nivelul zero, de exemplu, de la a nu încălzi pompe de caldure prin fotovoltaice, ținând totodată geamurile deschise. Începem de la a raționaliza, de la a limita consumul, iar consumul rămas este ideal să îl furnizam prin resurse regenerabile. Dar, din păcate în zona noastră a Europei nu prea folosim aceasta opțiune”, a afirmat Cornel Jivan, Project Manager în cadrul EnergyPro.

Pe de altă parte, Bogdan Bălănișcu – Secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a punctat nevoia de găsi soluții de reciclare pentru produsele utilizate de energia regenerabila precum acumulatorii utilizați în cadrul proiectelor solare.

„Sunt foarte încrezător în ceea ce privește evoluția tehnologiei, dar totodată trebuie să răspundem provocărilor actuale. Reciclarea bateriilor este una dintre ele, iar astăzi nu avem o soluție care să rezolve integral acestei provocări. Nu există soluții nici pentru reciclarea paleților de la eoliene, dar vor fi, se vor dezvolta. Poate că în viitor panourile vor fi construite din alte materiale, dar până atunci trebuie să răspundem provocărilor actuale precum aceasta a reciclării acumulatorilor”, a explicat Bogdan Bălănișcu, Secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Proiectul Green Energy for Everyone are o valoare de 165.482 de euro, este implementat în perioada  aprilie 2023 – martie 2024 și presupune organizarea de cursuri online, workshop-uri, podcast-uri și a unei campanii media pentru a oferi informații despre sursele de energie regenerabilă și importanta utilizării acestora. Proiectul vizează atât publicul general, cât și reprezentanții instituțiilor de stat, ai companiilor și ONG-urilor interesate de mediu.

Visits: 0

Lasă un răspuns