Alienware sărbătoreşte douăzeci de ani dedicați gamerilor prin lansarea a patru produse noi la E3
- Marca Alienware Aurora revine pentru a oferi performanţe de gaming incredibile şi configuraţii optimizate VR
- Noul desktop Alienware Alpha continuă să sfideze aşteptările; acum dispune de procesor, memorie şi opţiuni de stocare date actualizate, plus performanţe GPU cu peste 60% mai mari, totul într-un factor de formă ultra îngust.
- Alienware Area-51 este acum superdotat cu cele mai noi procesoare Intel şi elemente grafice NVIDIA GeForce
- Primul notebook de gaming din lume cu ecran OLED de contrast mare, Alienware 13 este acum configurabil cu această opţiune de panel
Alienware a lansat o nouă gamă solidă de produse, optimizate pentru realitatea virtuală (VR), cu ocazia ediţiei din acest an a evenimentului E3 din Los Angeles. Sărbătorind împlinirea a douăzeci de ani de pionierat în sisteme PC de gaming de mare performanţă, Alienware oferă soluţii noi, care ţintesc gamerii ce caută cele mai bune experienţe de PC gaming şi realitate virtuală.
„Odată cu noul standard 4k de gaming şi cu emoţia pe care o generează realitatea virtuală, ne dorim să facem cunoscut faptul că suntem în măsură să oferim soluții potrivite tuturor utilizatorilor indiferent că e vorba de cea mai mare plajă se sisteme capabile VR sau de soluţii de gaming 12k”, a declarat Frank Azor, General Manager Alienware şi XPS. ” Motivați de parteneriatele noastre şi inspiraţi de comunitatea din care facem parte, aceeaşi viziune care a lansat această companie pe piaţă cu două decenii în urmă continuă să ne stimuleze să furnizăm produse gamerilor şi entuziaştilor VR, indiferent de evoluţia nevoilor acestora.”
Desktop-ul Alienware Aurora
Noul Alienware Aurora este un desktop mid-tower cu puteri şi performanţe depline. În ciuda spaţiului ocupat mai mic decât al versiunii anterioare de Aurora, produsul dispune de grafică mai dedicată şi potenţial de overclocking, incluzând aici cardurile NVIDIA GeForce de ultimă generaţie pentru gaming 4k sau chiar gaming 12k în condiţii de folosire a desktopului în mod dual-graphics. Îmbunătăţirile de performanţe includ, de asemenea, cel mai nou procesor Intel, disponibil, cu răcire lichidă, şi memorie cu overclocking, disponibilă prin Kingston Fury X rulând la frecvenţa de 2400 MHz. Inovaţiile noului produs Aurora includ şi primul şasiu Alienware cu acces facil pentru schimbul lejer de GPU şi al nu mai puţin de trei din cele cinci drivere de stocare potenţiale. Alături de alte inovaţii, cele prezentate mai sus se alătură suitei solide de software Alienware, care include iluminare personalizabilă prin AlienFX şi control total prin Alienware Command Center. Indiferent că este folosit pentru gaming la rezoluţii neobișnuit de ridicate sau pentru experimentarea optimizată a realităţii virtuale, noul desktop Aurora este cel mai nou produs dintr-o serie lungă de inovaţii în materie de inginerie şi proiectare menite special gamerilor.
Desktopul compact Alienware Alpha
Noul Alpha reprezintă sistemul de gaming Windows perfect pentru orice încăpere, iar petrecerile în reţea nu au fost niciodată mai uşor de organizat ca acum, prin intermediul performanţelor şi setărilor minimale ale acestui PC accesibil, cu factor de formă ultra îngust. Designul compact dispune de grafică actualizată NVIDIA GeForce GTX 960 GPU cu 4GB de memorie GDDR5 pentru performanţe grafice cu peste 60% mai mari decât ale generaţiei anterioare (1). Fiind configurabil cu o nouă opţiune grafică AMD Radeon, noul Alpha asigură frame rate-uri mai bune la rezoluţii mai înalte şi setări mai ridicate. În scop de previzionare a viitorului şi de împingere a performanţelor către realitatea virtuală şi nivele de gaming 4k, noul Alpha este acum compatibil cu Alienware Graphics Amplifier (2).
Multe actualizări similare pot fi găsite pe noua versiune de Alienware Steam Machine pentru utilizatorii care caută să profite din plin de experienţa tip consolă oferită de SteamOS de la Valve şi de Steam Controller.
Desktopul Alienware Area-51
Ca parte din gama de PC-uri de performanţă cele mai respectate de-a lungul timpului, Area-51 intră din nou în arena de joc la E3. Cel mai nou desktop full-tower de gaming este acum echipat cu noul procesor Intel Core i7 (Broadwell-e) cu opţiuni de la 6 la 10 core, precum şi cu cea mai nouă tehnologie grafică GeForce de la NVIDIA (Pascal). Aşa cum declară Intel, procesorul Core i7 furnizează performanţă multi-thread cu până la 35% mai rapidă, iar prin combinare cu noua grafică GeForce GTX stabileşte un nou standard pentru multitasking şi VR (3). Celebrul design în triadă exemplifică capabilităţile inginereşti ale Alienware cu suport pentru până la trei carduri grafice full-length de lăţime dublă, panouri laterale care pot fi scoase lejer, acces convenabil la porturi şi locaşuri de prindere, precum şi pentru un sistem de management termic optimizat. Nu doar că este un produs ideal pentru gameri şi entuziaşti VR, ci este o platformă perfectă pentru oricine îşi doreşte performanţe de elită.
Notebook-ul Alienware 13 OLED
Prezentat neoficial pentru prima dată, cu cinci luni în urmă, la CES, Alienware 13 este primul notebook de gaming din lume care oferă revoluţionara tehnologie de afişare OLED, proiectată în parteneriat cu Samsung. Din ce în ce mai mulţi consumatori îmbrăţişează grafica OLED în cazul televizoarelor şi al telefoanelor inteligente, grafică ce dispune de pixeli cu autoiluminare, care se pot stinge complet pentru obţinerea negrului perfect în scopuri de creştere a contrastului. Unde poate ajunge această creştere? Ecranul touch de la Alienware 13 OLED oferă o rată de contrast de 100.000:1, furnizând, simultan, o mai bună saturare de culoare. Prin intermediul celui mai rapid răspuns de timp pentru un notebook, de obicei de 1 ms, gamerii au parte de o experienţă vizuală de neatins anterior pentru ecrane LCD. Compatibilitatea cu Alienware Graphics Amplifier permite acum şi în viitor amplificarea performanţelor grafice, ceea ce duce la o experienţă şi mai bună obţinută cu acest ecran.
Puteţi afla mai multe despre Alienware la E3 pe blogul Dell.
Disponibilitate:
Alienware Alpha, Alienware Steam Machine, Alienware Area-51, Alienware Aurora și Alienware 13 cu ecranul opţional OLED vor fi disponibile în luna august, prin partenerii autorizaţi Dell.
Despre Dell
Dell Inc. este o companie receptivă la cerinţele clienţilor săi, oferind tehnologii şi soluţii inovatoare care îi ajută să obţină mai mult. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.dell.com.
Dell şi Alienware sunt mărci înregistrate Dell Inc. Dell respinge orice interes proprietar pentru alte mărci şi nume.
București, 14 iunie 2016 – Alienware
Views: 0