Alcatel-Lucent este cu un pas mai aproape de dezvoltarea tehnologiei 5G

Proiectul 5GNOW, coordonat tehnic de Alcatel-Lucent (Euronext Paris and NYSE: ALU), a fost recunoscut de Comisia Europeană pentru precizia cu care avansează în demersul de dezvoltare a noii generații de rețele mobile (5G) și pentru creșterea competivității pe piața europeană. Proiectul, finalizat în luna iulie a acestui an, a fost inițiat în 2012.

Alcatel-Lucent_Logo

În următorii ani, este de așteptat ca rețelele mobile să deservească miliarde de dispozitive și să satisfacă cerințe pentru diferite tipuri de trafic de date. Actualele rețele, care susțin aplicații pentru descărcarea de videouri sau fișiere, nu dispun de flexibilitatea necesară pentru a rula miliardele de aplicații din viitor. Rețelele 5G trebuie configurate pentru a satisface pe de-o parte traficul video, dar și creșterea continuă a traficului de pe dispozitive mobile sau cu senzori low-end, dispozitive purtabile inteligente, automobile sau roboți industriali conectați în rețea în toată lumea. Rezultatele obținute în acest proiect de pionierat de Alcatel-Lucent și ramura de cercetare a companiei, Bell Labs, vor permite operatorilor de comunicații mobile să satisfacă cererea mare pentru aplicații

Programul 5GNOW a identificat noi posibilități de creștere de 100 de ori a numărului dispozitivelor conectate în rețea și pentru modul în care rețeaua poate reacționa de 50 de ori mai rapid. Astfel, orașele inteligente, aparatura inteligentă și mediile IoT se vor putea conecta în timp real la rețelele globale fără o programare prealabilă a alocării traficului de date necesar

Principalele concluzii ale proiectului vor fi prezentate în cadrul următorului atelier 3GPP 5G, în septembrie, și vor fi implementate și extinse prin proiectul Fantastic-5G

Alcatel-Lucent Romania_Timisoara_2015

Tod Sizer, director al departamentului de cercetare wireless la Bell Labs Stuttgart, declară: „Rețelele mobile devin rapid puntea de legătură între toate tipurile de comunicații. Creșterea traficului industrial, camerele de monitorizare a traficului, senzorii, precum și creșterea continuă a traficului de date în rândul consumatorilor finali, vor genera schimbări radicale la nivelul rețelelor actuale. Planul nostru pentru rețeaua 5G are în vedere consolidarea eficientă a rețelei, care le va permite furnizorilor de servicii mobile să mențină calitatea serviciilor în conformitate cu așteptările utilizatorilor și să permită instalarea unor noi servicii și aplicații, precum cele de tipul IoT și M2M.

În plus față de proiectul 5GNOW, în ultimii ani, Alcatel-Lucent și Bell Labs s-au implicat în proiecte cheie de cercetare alături de mai multe universități, organisme de standardizare, consorții din industrie, precum și alți stakeholders din industrie. Exemple recente includ: aderarea la Technische Universität (TU) Dresden’s 5G Lab și acordurile de colaborare cu Korean Telecom, și NTT DOCOMO

Multe dintre programele în care compania se implică sunt inițiate sau recunoscute de către Comisia Europeană, majoritatea având legături cu 5G PPP. Acestea include:

Despre proiectul 5GNOW

Cea mai utilizată modulație pentru comunicații wireless din prezent, Multiplexarea cu Divizare în Frecvența Ortogonală (OFDM), stă la baza LTE și LTE-Advanced și are o structură bine sincronizată, overhead-ul unei secțiuni de semnal necesitând biți suplimentari pentru a stabili o conexiune de date. Acest lucru permite o viteză mare pentru transferul de date web și video, dar nu suportă și transmiterea eficientă a traficului scurt și non-urgent asociat cu Internet of Things (IoT), precum și traficul scurt din prezent, cum ar fi: mesajele instant (ex. WhatsApp), confirmările sau mesajele „keep alive”. Soluțiile 5GNOW propun îmbunătățirea OFDM cu filtre adaptive și procesare avansată a semnalelor pentru a adresa ambele seturi de cerințe, rezultând într-o interfață radio care:

  • Crește numărul maxim de dispozitive conectate la o celulă individuală cu un factor de 100x
  • Reducere până la mai puțin de 1 milisecundă delay-ul asociat conexiunii pentru dispozitivele de tipul Machine-Type-Comunications (MTC)

DESPRE ALCATEL-LUCENT ROMÂNIA

Alcatel-Lucent este lider mondial în comunicații de bandă largă fixe și mobile, în convergență, în tehnologii, aplicații și servicii IP și oferă soluții la cheie care permit asigurarea de servicii complete de comunicații utilizatorilor individuali, acasă, la birou sau în timpul deplasărilor acestora

Alcatel-Lucent este principalul furnizor de soluții de telecomunicații la cheie din România și are o activitate complexă, constând în cercetare-dezvoltare, proiectare, instalare, mentenanță și consultanță. Prezent în România din 1991, Alcatel-Lucent are două sedii locale: în Timișoara, sediul central, și în București. În cele două sedii, lucrează peste 1.500 de agajați, formând cea mai experimentată echipă din domeniu și cea mai largă organizație de cercetare-dezvoltare în domeniul comunicațiilor din România.

Centrul de excelență din Timișoara este recunoscut pe plan internațional și are expertiză în domeniile LTE, small cells, platforme IP, customer services delivery – GNOC, remote integration etc, și al dezvoltării de aplicații telecom, precum și pentru laboratoare de validare și sisteme de testare.

Pentru mai multe informații internaționale, accesați siteul companiei: http://www.alcatel-lucent.com, citiți noutățile de pe blogul Alcatel-Lucent blog http://www.alcatel-lucent.com/blog și urmăriți compania pe Twitter: http://twitter.com/Alcatel_Lucent.

București, 20 august 2015 – Proiectul 5GNOW

Visits: 0

Lasă un răspuns