A venit momentul ca smartphone-urile pliabile să devină mainstream

TM Roh, Președintele și Directorul diviziei de MX Business de la Samsung, oferă o scurtă perspectivă asupra motivului prin care evenimentul Samsung Unpacked, din luna august, va împinge limitele, va sfida convențiile și va deschide calea spre noi experiențe.

Te invităm să citești toate detaliile despre raționamentul pentru care noua serie Foldables va fi, cu siguranță, una revoluționară; iar mai jos vă invităm să parcurgeți principalele idei extrase din editorial:

  • Samsung a lansat primul telefon pliabil din lume în 2019;
  • În 2021, au fost livrate în întreaga lume aproape 10 milioane de telefoane mobile pliabile;
  • Piața de smartphone-uri pliabile a crescut cu peste 300% în 2021 față de 2020 și este în continuare într-o creștere accelerată;
  • 70% dintre utilizatorii de telefoane pliabile Galaxy aleg varianta Flip;
  • Următoarea generație de smartphone-uri pliabile Galaxy va fi dezvăluită în cadrul evenimentului Unpacked de pe 10 august ;
  • Samsung colaborează cu lideri din industrie, precum Google sau Microsoft, dar și alți parteneri pentru a extinde experiențele posibile prin intermediul ecosistemului de dispozitive pliabile.

Editorial de Dr. TM Roh, președinte al diviziei MX Business, din cadrul Samsung Electronics.

Am lucrat întreaga mea carieră ca inginer și am avut ocazia să văd multe inovațiiîn cadrul Samsung care au reușit să împingă limitele în termeni de ce este posibil să faci prin intermediul smartphone-urilor. Misiunea noastră a fost întotdeauna și este în continuare să creăm noi tehnologii care să facă viața oamenilor mai bună. În urmă cu zece ani, ne-am propus să venim pe piață cu o tehnologie revoluționară, pornind de la un element comun pe care îl au smartphone-urile – un ecran dreptunghiular plat. Atunci ne-am pus o întrebare simplă: Cum putem avea un ecran mai mare și o mobilitate mai bună?

Pentru noi, acest detaliu a reprezentat o oportunitate, nu numai de a proiecta o nouă formă de telefon, ci și de a crea noi experiențe care nu au mai fost posibile până acum prin intermediul smartphone-urilor.Am depășit multe bariere tehnologice și în 2019 am revoluționat industria prin lansarea primului smartphone pliabil din istorie.

Anul trecut, aproape 10 milioane de telefoane mobile de tip pliabil au fost livrate în întreaga lume. Industria a crescut, astfel, cu peste 300% față de 2020, iar cererea va continua să crească accelerat. Ajungem în acel moment în care dispozitivele pliabile sunt din ce în ce mai răspândite și vor începe să aibă o cotă din ce în ce mai mare din piața globală de smartphone-uri.

Cel mai important lucru pentru noi este că seria de Foldables Samsung Galaxy a schimbat modul în care folosim dispozitivele mobile și ne-a permis să oferim utilizatorilor un stil de viață mai bun.

Pe măsură ce stilurile de viață evoluează, apar noi tipuri de experiențe

Lumea este mai conectată ca niciodată și se mișcă într-un ritm mult mai rapid. Ideea de muncă și de joacă au ajuns să se îmbine, liniile dintre lumea fizică și cea digitală s-au estompat. Apelăm la telefoanele noastre pentru muncă, divertisment, wellness și multe altele. Ca atare, utilizatorii noștri au nevoie de un dispozitiv flexibil pentru a ține pasul cu cerințele lor zilnice.

Galaxy Fold și Galaxy Flip răspund acestor nevoi. Anul trecut, 70% dintre utilizatorii telefoanelor pliabile Galaxy au ales modelul Flip pentru a vedea lumea dintr-o altă perspectivă. Utilizatorii Flip își doresc astfel de dispozitive care le ofere noi modalități de auto-exprimare, fie prin opțiuni de culoari îndrăznețe la nivel de design, fie prin realizarea de fotografii de înaltă calitate, folosind modul Flex.

Este o experiență diferită cu Fold. Aproape unul din trei utilizatori de telefoane pliabile Galaxy a optat anul trecut pentru această versiune gândită pentru creșterea productivității, care le permite să facă mai multe lucruri în același timp, fiind hiper-conectați la un dispozitiv asemănător unui PC. Utilizatorii Fold apreciază capabilitățile de multitasking pe un ecran dublu ca dimensiune, care îi ajută să fie mai eficienți și să termine mai repede din lucrurile pe care le au de făcut.

Utilizatorii Foldables au primit cu entuziasm seria de telefoane create pentru ei. Reacția lor este cea mai mare motivație a noastră de a evolua și, de aceea, ne-am luat angajamentul de a identifica noi posibilități de inovare în zona de dispozitive mobile.

Anul acesta, am făcut progrese la nivel de detalii și experiențe posibile cu aceste dispozitive pliabile care dau noi direcții în stilul de viață al utilizatorilor. Abia aștept să văd cum oamenii descoperă noi modalități de a face mai multe din lucrurile pe care le iubesc cu noua serie de Foldables.

Desigur, acest lucru nu ar fi fost posibil fără colaborarea deschisă cu partenerii noștri și viziunea comună pe care o avem. Lucrăm cu lideri din industrie, precum Google sau Microsoft, dar și alți parteneri pentru a extinde experiențele posibile prin intermediul ecosistemului de dispozitive pliabile.

Redefinirea a ceea ce este posibil pentru oamenii de pretutindeni

În urmă cu trei ani, telefoanele pliabile Galaxy puteau fi rezumate într-un singur cuvânt: radicale. Cu toate acestea, foarte repede, a devenit clar că design-ul lor revoluționar și flexibil se încadrează perfect în stilul de viață modern. Drept urmare, ceea ce a fost cândva o noutate în urmă cu trei ani, este acum alegerea preferată pentru milioane de oameni.

La următorul nostru eveniment Unpacked de pe 10 august, veți vedea cum impactul inovației Samsung nu este doar despre ceea ce poate face tehnologia, ci despre ceea ce poate face fiecare utilizator în parte.

Ne-am inspirat încă o dată din cea mai importantă sursă – utilizatorii Galaxy – pentru a împinge limitele a ceea ce este posibil.

Abia aștept să vă arăt potențialul noilor noastre dispozitive pliabile Samsung Galaxy, ca instrumente de top în termeni de productivitate și auto-exprimare. Acum, puteți face mai mult decât ați crezut vreodată că este posibil, în același timp, pe un singur dispozitiv.

Așa că, get ready to unfold your world.

Visits: 0

Lasă un răspuns