Zitec a dezvoltat Regista, o aplicație de registratură care reduce cu până la 60% timpul în care românii stau la cozi în instituții și companii
Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, a dezvoltat Regista, o aplicație completă de registratură care asigură gestiunea electronică a registrului de intrări și ieșiri din organizații cu flux mare de documente, prin clasificarea, distribuirea și repartizarea acestora către angajați pentru puncte de vedere, rezoluții, informare și rezolvare. Unul dintre principalele beneficii ale aplicației este reducerea substanțială, cu până la 60%, a timpului pe care oamenii îl petrec stând la cozi în instituții și companii. Regista a fost dezvoltată de specialiștii Zitec utilizând tehnologia Microsoft Azure.
Aplicația de tip SaaS (Software-as-a-Service) Regista permite controlul documentelor de registratură, distribuirea eficientă a informațiilor, precum și generarea facilă și accesul instant la rapoarte specifice. Aplicația nu necesită instalare, putând fi utilizată direct în browserul de internet, iar datele beneficiază de securitate completă și de copii de siguranță. Utilizatorii se pot bucura de control total asupra funcțiilor aplicației și pot găsi rapid informațiile, datorită interfeței intuitive care facilitează accesul rapid la toate funcționalitățile principale. În plus, Regista permite implementarea de funcționalități noi, la cerere.
Regista simplifică viata cetățenilor și a instituțiilor. Practic, cererile din partea persoanelor care se adresează organizațiilor publice sau private sunt adăugate în aplicație, apoi acestea primesc un număr de ordine. Apoi, cererile sunt redirecționate automat către departamentele care le soluționează. De cealaltă parte, operatorii sunt notificați în legătură cu înregistrarea noilor cereri și primesc alerte pentru documentele cu termen de rezolvare apropiat.
„Cu Regista am fluentizat soluționarea unei lucrări a cărei rezolvare depinde de mai multe departamente. Colegii sunt automat notificați de starea în care se află soluționarea lucrării și fiecare știe clar de unde îi vor veni documentele și unde le va trimite după ce le-a operat. Nu există nicio confuzie legată de cine, când sau ce are fiecare de făcut. Evident, și solicitantului i se clarifică așteptările, având access transparent la starea lucrării între momentul intrării și cel al ieșirii documentelor”, spune Lavinia Bodrug, Inspector de specialitate secretariat, Târgu Frumos.
„Prin această aplicație am dorit să le dăm o mână de ajutor organizațiilor care lucrează cu publicul pentru a reduce semnificativ timpul de interacțiune cu clienții, dar și pentru o distribuire eficientă a informațiilor în interiorul organizației. De exemplu, Regista poate reduce cu până la 60% timpul petrecut la cozi”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.
Specialiștii Zitec aduc în permanență îmbunătățiri și noi funcționalități aplicației, în prezent aflându-se în etapa finală de testare o versiune independentă a Regista, care poate fi instalată într-un private-cloud. Această versiune este destinată companiilor și instituțiilor care își doresc un nivel ridicat de securitate a datelor.
„Aplicația a fost dezvoltată utilizând tehnologia cloud computing Microsoft Azure, ceea ce presupune în primul rând un preț accesibil și o implementare rapidă. Pentru vânzarea pe plan local am decis să colaborăm prin distribuitori specializați și nu printr-o forță proprie de vânzare și suntem permanent în căutare de noi astfel de colaborări. Suntem mândri de rezultat și ne bucurăm că, în foarte puțin timp de la lansare, soluția este deja utilizată de peste 40 de clienți pe plan local”, a mai spus Alexandru Lăpușan.
Despre Zitec
Zitec este una dintre companiile lider din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat şi de referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum PayU, Flanco, Amadeus, Paravion sau Network One Distribution. Zitec acţionează ca un incubator tehnologic şi furnizează servicii şi suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare.
București, 7 decembrie 2015: Zitec
Views: 0