Vinurile românești, un succes la ProWein Dusseldorf

ProWein, cu peste 6000 de expozanți din 57 de țări, este probabil cel mai mare târg de vinuri, la nivel mondial, dedicat specialiștilor din industrie. Jurnaliști, importatori, distribuitori, bloggeri și iubitori de vin din toată lumea participă la a 22-a ediție a târgului din Dusseldorf (13.03 – 15.03).Romania Masterclass

Unele dintre cele mai bune crame românești s-au unit la ProWein într-un singur stand cochet, sub sigla “Premium Wines of Romania” pentru a promova imaginea României viticole. Astfel, vizitatorii au putut degusta vinuri și asculta povești despre terroir-ul țării de la Petro Vaselo, Davino, SERVE, Aurelia Vișinescu, LacertA, Corcova Roy&Dâmboviceanu, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac, Crama Oprișor, Vinarte, Avincis și Balla Geza. Toate aceste crame sunt sub egida Asociației pentru Promovarea Vinului Românesc.

În prima zi a târgului, Master of Wine Caroline Gilby a susținut un masterclass cu și despre vinurile românești în care explica presei internaționale de ce vinurile din România pot fi clasate cu ușurință în topul calității mondiale. Master of Wine este calificarea supremă pe care un specialist în vinuri o poate obține urmând cursurile Wine and Spirits Education Trust. Sunt doar 319 persoane în toată lumea care dețin acest titlu, iar Caroline Gilby este una dintre ele și un fan desăvârșit al vinurilor românești.

În fiecare zi, standul APVR, Premium Wines of Romania, a fost unul dintre cele mai aglomerate din hală. “Am schimbat contacte cu proprietari de restaurante și importatori, am primit remarci pozitive și întrebări multe. Suntem la prima participare la un târg de vinuri internațional și este fascinant. Suntem o cramă producătoare doar de vinuri din soiuri autohtone, iar asta a prins foarte bine. Îmi plac profesionalismul și organizarea, dar mai ales aglomerația de la stand.” spune Victor Dealanu, Director General Casa de Vinuri Cotnari.

Romania Masterclass

“Producția de vin este una dintre cele mai vechi activități de la noi, iar vinul pe care îl facem reflectă dragostea și respectul pe care le avem față de natura care ne-a dat un terroir atât de bun. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc este o organizație interregională care aduce împreună unele dintre cele mai dedicate crame din țară. Producătorii din APVR vin din toate regiunile viticole importante ale României, recunoscute și protejate. Fiind o echipă entuziastă cu așteptări mari, asociația este dedicată stabilirii de standarde înalte în cultura vinului românesc și creării unui impact puternic pe piața internațională de profil. Cramele membre din APVR împart o filozofie comună despre cum tehnologia trebuie îmbinată cu tradiția și un respect profund pentru viile lor. Calitatea muncii lor se îmbunătățește în fiecare an, astfel, creând unele dintre cele mai bune vinuri din lume prin prisma raportului calitate-preț.” declară Ana Rodica Căpățînă, președinte APVR.

România figurează pe locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și pe locul 6 în Europa. Este a doua participare la ProWein pe care Rodica Căpățînă o organizează și cu siguranță nu va fi ultima, iar mesajul de excelență al vinurilor românești continuă să se răspândească.

Views: 2

Lasă un răspuns