Vantage Towers România lansează noul portal pentru clienți – Customer Portal

• Industria de radiodifuziune, utilități, dezvoltatori de rețele, infrastructură critică și supraveghere a spațiului aerian – principalele sectoare care vor beneficia de pe urma lansării acestei aplicații

Vantage Towers, unul dintre cei mai importanți operatori europeni de infrastructură, a ales România ca primă piață pentru lansarea noii sale soluții inovatoare, Customer Portal.

Această platformă este concepută pentru a îmbunătăți experiența clienților și pentru a oferi acces fără probleme la o gamă largă de servicii și informații.

„Prin selectarea României ca primă destinație pentru lansarea noii aplicații, Vantage Towers își demonstrează angajamentul față de piața locală și cel de a oferi clienților săi cele mai noi tehnologii. România este recunoscută drept hub pentru inovare și transformare digitală, ceea ce o face alegerea perfectă pentru lansarea acestei soluții revoluționare. Lansarea Cutomer Portal în România reafirmă dedicarea Vantage Towers de a crește gradul de satisfacție al clienților săi și de a impulsiona digitalizarea industriei locale de telecomunicații”, a declarat Cătălin Tănase, Managing Director, Vantage Towers Romania.

Customer Portal este o platformă online ușor de utilizat, care pune la dispoziția clienților Vantage Towers posibilitatea de a verifica singuri și a găsi soluții directe la nevoile lor. Aceasta oferă o serie vastă de funcționalități, inclusiv export de date în format profesionalintegrarea a rețelelor proprii cu infrastructură disponibilă la nivel național, actualizări de stare a serviciilor, informații despre facturare și opțiuni de asistență personalizate și mai multe opțiuni de căutare geografică. Cu ajutorul aplicației, clienții își pot gestiona cu ușurință conturile, pot solicita asistență și pot accesa resurse valoroase, totul într-o singură locație centralizată.

„Suntem încântați să introducem noua noastră aplicație Customer Portal în România. Această soluție oferă clienților noștri un control mai mare asupra serviciilor lor de telecomunicații și favorizează relații mai puternice, construite pe transparență și eficiență. Prin noua aplicație, aceștia pot căuta în timp real pe hartă și au posibilitatea de a defini inele de căutare și filtre personalizate, precum înălțimea structurii, tipul acesteia, localitatea, coordonatele GPS etc. În plus, toate informațiile de pe platformă pot fi exportate în format KMZ”, a declarat Ionel Crăciun, Business Development Manager at Vantage Towers România.

Principalele domenii care vor beneficia de lansarea acestei aplicații sunt industria de radiodifuziune, utilitățile, dezvoltatorii de rețele, infrastructura critică și supravegherea spațiului aerian, potrivit companiei.

Customer Portal este gândit să revoluționeze modul în care clienții interacționează cu Vantage Towers, oferind o experiență digitală simplă și intuitivă. Oferind acces transparent și în timp real la informații și servicii esențiale, Vantage Towers își reafirmă poziția de lider în inovarea infrastructurii de rețea.

Despre Vantage Towers

Vantage Towers este o companie de top din Europa, cu peste 84.000 de turnuri în zece țări, care conectează oameni, companii și dispozitive în orașe și zonele rurale. Compania a fost fondată în 2020 și are sediul central în Düsseldorf.

Portofoliul Vantage Towers include turnuri, catarge, amplasamente pe acoperiș, sisteme de antene distribuite (DAS) și celule mici. Prin construirea, operarea și închirierea acestei infrastructuri către operatori de rețele mobile sau alți furnizori de rețea, cum ar fi companiile IoT sau utilitățile, Vantage Towers aduce o contribuție semnificativă la o Europă mai bine conectată.

În timp ce deja 100% din electricitatea pe care Vantage Towers o folosește pentru a-și opera infrastructura este obținută din surse de energie regenerabilă, generarea de energie verde este direcționată direct la fața locului cu ajutorul panourilor solare și a micro turbinelor eoliene, iar soluțiile cu hidrogen sunt în curs de testare. Acest lucru este în acord cu strategia generală a companiei de a conduce o digitalizare durabilă în Europa și de a sprijini partenerii prin inovarea tehnologică în decarbonizare și atingerea obiectivelor climatice.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul nostru la https://www.vantagetowers.com/en, să ne urmăriți pe Twitter la @VantageTowers sau pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vantagetowers.

Visits: 0

Lasă un răspuns