UBISOFT LANSEAZĂ WATCH DOGS: LEGION, JOCUL DE ACȚIUNE DEZVOLTAT ÎMPREUNĂ CU STUDIOUL DIN BUCUREȘTI

Peste 70 de developeri români au contribuit la crearea lumii jocului, seriei de activități open world, personajelor și abilităților pentru sistemul Play-as-Anyone, inclusiv la dezvoltarea modurilor PvP.

Ubisoft, unul dintre liderii în industria divertismentului, lansează Watch Dogs: Legion, titlul care le permite în premieră gamerilor să parcurgă povestea alături de orice personaj din joc, inovație la dezvoltarea căreia a contribuit și Ubisoft București.

Cu o acțiune plasată în Londra, Watch Dogs: Legion continuă povestea hackerilor din organizația DedSec. Aceștia sunt nevoiți să intervină pentru a recâștiga drepturile fundamentale ale cetățenilor, restricționate de către autorități cu ajutorul inteligenței artificiale.

Echipa din București a recreat cu fidelitate districtul Southwark al capitalei Marii Britanii – echivalentul a peste 20% din harta jocului, inclusiv celebrele The Shard, Muzeul Tate Modern, City Hall sau Borough Market.

Pe lângă povestea principală, în joc sunt incluse și o serie de activități precum freestyle footbal, darts, lupte corp la corp, contracte de curierat sau artă stradală, care au fost dezvoltate în studioul local.

Echipa de producție din România a realizat și o parte din conținutul post-lansare al jocului – inclusiv modul Player versus Player Spider-Bot Arena în care pot concura până la 4 jucători, acesta fiind disponibil din 3 decembrie. Astfel, hărțile, armele, abilitățile, dar și dronele folosite în confruntări au fost integral create pe plan local.

Mai mult, la asigurarea calității jocului au contribuit peste 200 de specialiști ai studioului local. Ei au fost implicați atât în testarea integrală a funcționalității pe console, inclusiv cele din generația următoare, dar și în dezvoltarea scripturilor de automatizare a testelor, menite să sporească productivitatea echipelor de QC.

Cel de-al treilea joc al seriei Watch Dogs este parțial dezvoltat de Ubisoft București, care are o experiență de peste 8 ani în producția francizei, în colaborare cu Ubisoft Toronto, Montreal, Paris, Kyiv si Reflections.

Jocul se lansează pe 29 octombrie pe platformele Microsoft Xbox One, Sony PlayStation 4 și PC, iar edițiile pentru Xbox Series X / S și PlayStation 5 vor fi disponibile pe 10, respectiv 12 noiembrie 2020. Mai multe informații despre Watch Dogs: Legion sunt disponibile pe https://www.ubisoft.com/en-gb/game/watch-dogs/legion.

București, 29 octombrie 2020 – Ubisoft

Views: 0